-
Stare de spirit
luni, 16 noiembrie 2009
Din când în când intru pe aici şi privesc. Privesc asemenea oricărui om care a intrat vreodată aici, care a avut răbdarea să citească şi poate care a avut puterea să citească fără să conştientizeze că nu sunt decât cuvinte, aşezate într-o ordine plină de haos, cuvinte care uneori au sens, alteori nu, de câteva ori nici măcar pentru mine şi doar eu le scriu.
Pentru a lămuri multe opinii despre acest blog, majoritatea postărilor sunt ficţiune cu inspiraţie din viaţa mea şi nu numai, aici sunt ideile mele, gândurile mele, sentimentele mele, viaţa mea, mai mult sau mai puţin dezgolită de pudicitatea unor idei preconcepute că viaţa ta ar trebui să fie a ta şi numai a ta. Unii nu gândesc aşa pentru simplul motiv că viaţa nu are secrete, are doar lucruri despre care poţi vorbi deschis şi altele despre care nu poţi vorbi.
Ce mi-ar plăcea mie de la acest blog ar fi să nu plictisească, iar dacă s-ar putea mi-aş dori să pot citi şi eu de la voi măcar zece la sută din cât citiţi voi de la mine. Să fiu mai clar, mi-aş dori să citesc comentarii, nu că n-aş putea trăi fără, dar nu pot să cred că nimeni n-are nimic de zis, păreri pro, contra, aştept...
Atât pentru azi, că nu am chef deloc de scris, lene mare zilele astea, poate şi de la vreme.
O zi la fel de bună ca a mea şi o noapte şi mai bună.
Read more...
Două nopţi şi-o săptămână
vineri, 6 noiembrie 2009
Bună dimineaţa din nou. Încă o dimineaţă... în care te trezeşti cu aceleeaşi gânduri. Multe de spus nu ar fi, a fost doar o noapte, o noapte de somn fără vise sau poate nu ştiu eu să păstrez aroma unui vis până dimineaţă... M-am trezit transpirat şi ud, gânduri care mi-au fost ploaie o noapte întreagă şi vise care s-au transformat în nori negri. Tunetele, fulgerele, zgomotele din noapte mi-au trezit simţurile şi m-au trezit din oră în oră. Fiori reci sub pătură caldă şi eu tremuram ca un gândac în roua rece dimineaţa. Am crezut că am visat ceva frumos, dar nu-mi amintesc nimic. Sunt eu de vină sau poate visul... n-a mai vrut să iasă la lumina conştiinţei şi să-l scot afară prin voce pe perna dimineţii.
Nu ştiu ce spun dimineaţa, dar vorbesc frumos. Nu sunt cuvintele mele, dar vocea mea le dă personalitate. Trezeşte-te, omule de paie, şi uită-te pe fereastră la frunzele de vişin ce se lipesc de geam în bătaia ploii.
N-am chef să cobor din pat pentru nimic în lume. Sunt desculţ şi am picioarele îngheţate, papucii sunt aruncaţi undeva sub o bluză roşie şi privirea mea înceţoşată a calculat că sunt ore de mers până acolo. Clar nu mă voi da jos din pat, poate doar dacă... Dacă va veni un vânt de mai şi mă va ridica şi mă va duce acolo.
Pisici şi câini ce mi-aţi făcut noaptea albă, vă iubesc, animale ale nopţii şi creaturi lipsite de cumpătare, vă ador, femeie care îmi tulburi noaptea şi mă faci să mă gândesc la nemurire în braţele tale, Dumnezeu n-a trecut de barierele sufletului meu, dar tu reuşeşti atunci când îţi pofteşte inima. Nu ştiu cum faci şi nici nu vreau să aflu.
În vis, o pasăre mi-a spus ca sunt îndrăgostit. Acum îi aud ciripitul, dar nu mai înţeleg nimic. Avea dreptate, am aripi la fel ca şi ea, se numeşte dragoste şi miroase a cozonac, pentru că de Crăciun vreau să fiu cu tine. Dacă eu te fac fericită nu e o întâmplare, e destin. Şi tu faci la fel. Te iubesc.
...pentru dragostea vieţii mele
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
