Indiferenta este complicitate

Asemeni unui copil, gangurind in bataia soarelui, din varful unui morman de nisip ud, ma intreb...care este secretul? Modificati genetic de societate, au dobandit puteri supranaturale si calitati ce i-au ridicat tocmai sus in lantul trofic....eu ma zbat undeva in mocirla...pentru ca nu reusesc sa ma adun,sa fiu indiferent. Sunt un esec pentru ca imi lipseste gena, n-am dezvoltat acel y  care adunat cu x te face indiferent. Intotdeauna cand ceri ceva esti intrebat ce ai oferit.Cand oferi nu esti intrebat nimic, uneori primesti multumiri, alterori nu.Cand primesti multumiri  ti se evidentiaza asta in cel mai nepoliticos mod posibil. Politetea este o arta pe care multi nu o au. .Multi sunt asa pentru ca au gena. Au gena pentru ca sunt indiferenti..deci ca urmare, multi sunt indiferenti, eu nu.
Undeva in eprubeta unde mi-au amestecat ingredientele, au uitat sa puna esenta de indiferenta, sau  mai este o explicatie..pentru e evidentia indiferenta ai nevoie de oameni care nu sufera de aceasta malformatie de caracter.
De ce ne-au lasat amestecati?asta e dilema mea..de ce ne-au pus in aceasi oala, sa ne incurcam unii pe altii? sa ne simtim prost unii in prezenta altora? E ciudat cum viata iti intinde o mana si pe urma iti da vant sa zbori in abisul neregasirii de sine...Stiu ca lasasem undeva pe o pagina un rand de la care sa imi pornesc din nou existenta...am pierdut sirul, ultimul cuvant imi zambeste uneori indiferent ascuns undeva intre mii de alte pagini goale....coperti zgariate de umbre, fire de praf topite de pete de grasime.....imi vad amprentele pe pielea fina si cusuta cu ata galbena....degetele mele nu sunt indiferente, mainile mele nu stiu sa piarda, bratele mele nu stiu sa uite, ochii mei nu stiu sa ierte....eu nu stiu sa fiu indiferent.

sursa foto

Read more...

Teorie incompleta

Nu m-am intrebat niciodata ce inseamna tristetea , nu mi-a pasat, nici n-am stiut ce e tristetea pana cand n-am simtit fericirea.si atunci am stiut, am stiut ca fericirea dureaza cat flacara unei lumanari si ca tristetea este intunericul care o inconjoara.Si cu toate astea merg inainte, am invatat sa citesc in intuneric, am invatat sa caut gaurile pline de lumina, unde se ascunde fericirea. Ma simt ca un miner care goleste maruntaiele unui munte dupa diamante, fericirea,munte care se goleste, viata mea. Am un saculet cu amintiri in care imi tin diamantele, unele au fost adevarate , altele false, m-a mintit stralucirea lor, asa se intampla cand te arunci inainte cu incredere. Si merg prin mina mea de atatia ani, am pornit de la gura ei si merg doar inainte, niciodata nu mi-a fost destul de frica incat sa ma intorc, sau mai rau, sa raman acolo, undeva, ascuns in intuneric. Nu e speranta, nu e curaj, nici nebunie si nici nepasare....este singura optiune, asemeni unui condamnat la moarte, poti sa mori ca un las, sau poti sa mori decent......eu vreau sa mor in picioare, cu capul sus si fara sa privesc inapoi.....fara regrete.
Cand auzi voci in intuneric, voci care te indruma, nu le asculta, n-o sa fi niciodata multumit de alegerea facuta, decat daca este a ta, numai a ta. Nu trisa in viata, nu merge prea repede si nici prea incet, mergi ca si cum ai urca un deal coborand o vale.....stai cand simti nevoia, dar niciodata nu te indragosti de intunericul de sub picioare, adu-ti aminte de lumina de deasupra.
Cand am inceput drumul se auzea o melodie calda, ii simteam vibratiile cum imi incalzeau sufletul...dar dupa un timp, aceasi melodie mi l-a inghetat, si inca se mai aude si acum, undeva acolo departe se aude ca un ecou, dar nu mai are forta sa patrunda....am devenit imun la cantece de dragoste, prefer sa fluier eu un cantec pe care il stiu dintotdeauna , de cand eram singur........mai obosesc, ma ridic si mai merg putin.......zile, nopti.....pare o eternitate, insa la sfarsit va fi prea putin.......nu pot sa pretuiesc acum cand ma gandesc la maine....nu pot sa uit ieri cand traiesc azi.....sunt un om ciudat....dar sunt om..

sursa foto

Read more...