În miez de noapte

Somnoros, puiul de om se trezi. Pe jumătate dezvelit, cu părul încâlcit şi cu o privire nedumerită, se ţinea cu mânuţele lui mici şi fierbinţi de pătuţul din lemn de nuc cu marginile roase, în care îl găsea mereu cu dinţisorii înfipţi, căutând parcă să tragă din ele o sevă ascunsă şi dulce numai de el ştiută. Se întinse până deasupra pernei şi îşi luă in braţe ursuleţul de care nu se desparţea niciodată. Atunci când se juca în grădină, când se zbatea ca un peşte pe uscat la masă, ursuleţul acela de pluş îi ţinea companie necontenit, suportând cu stoicism şi trasul de minuscula lui codiţă şi muşcatul de urechi, chiar si ochiul smuls pe care ea îl cususe la loc, ursuleţul era mereu acolo. Îl stranse tare la piept şi îsi lipi năsucul de perna moale. Pe urmă mai mustaci preţ de câteva minute, nehotărât dacă perna trebuie sa fie sub el sau deasupra lui, după care adormi , înconjurat de sunetul scârtâitor al  vreunui greiere din iarba de afară.

S-a aplecat, i-a furat un sărut şi i-a şoptit aruncând peste el valuri de căldură maternă: te iubesc puiule, somnic uşor, iar cuvintele ei se stinseră în noapte  plutind  în vise colorate de copil.

sursa foto