-
Era o vreme când....
...eram copii, îţi mai aduci aminte? Şi tu ai fost copil. E imposibil să nu-ţi aduci aminte ce grijiless erai atunci. I miss the old days... când eram prostuţ ca să-mi dau seama de ce se întâmplă în jurul meu, când nu aveam umerii cocoşaţi de răspunderi şi de griji. Toţi trecem prin asta până la urmă, mi-e nu-mi place.
Vreau să am un copil, să pot să fiu un pic copil cu el, să-mi mai aduc aminte cum e să stai întins pe un covor în mijlocul camerei, înconjurat de jucării şi să nu-ţi pese că orele trec atât de repede. O să mă joc cu copilul meu până când o să-i pun stăpânire pe toate jucăriile şi atunci când o să văd privirea aia serioasă în ochi şi îngrijorarea aia matură că eu, tatăl lui, i-am luat jucăriile, atunci o să redevin ce sunt acum. Vreau să fiu din nou copil, să bat mingea pe terenul din curtea şcolii cu puştii, să mă joc cu maşinuţele în nisip şi să o aud pe mama, din pragul uşii, cum mă cheamă la masa. Vreau să mă cocoţ iar prin toţi copacii şi să îmi imaginez ce puternic sunt. Vreau să plâng iar după o mamă de bătaie pentru cine ştie ce năzbâtie făcută, vreau să râd din nou cum o făceam atunci când mă uitam la Mickey Mouse toată ziua...
Se poate? Hai, măcar un pic, te rog... Te rog din suflet să-mi îndeplineşti dorinţa asta. Vreau să fiu din nou copil... Mi-e dor de eugeniile pe care le rodeam ca un nebun şi de care nu-mi păsa că erau mai tari ca pietrele de care mă împiedicam şi cădeam în genunchi pe stradă, mi-e dor de guma aia Turbo pe care o molfăiam până nu-mi mai simţeam maxilarul, mi-e dor de copilărie... poate n-am trăit-o toată, poate a mai rămas acolo un strop pe care să-l mai trăiesc din nou, nu te uiţi tu?
Deci nu se poate... ok. Nu mă dau bătut. Încă mai sper, între timp mă lupt cu maturitatea... şi obosesc în fiecare zi din ce în ce mai mult. Însa mai am o speranţă, poate la bătrâneţe, când o să fiu senil, o să mai pot fi copil din nou... I wish...
Read more...
Visul meu
luni, 9 august 2010
"Tocmai posibilitatea de a-ti implini visele face viata sa fie interesanta" Paulo Coelho-Alchimistul
L-am citit si asta mi s-a parut cel mai important lucru de retinut.E real si ni se aplica.Am o gradina de vise in care sadesc in fiecare zi cate unul, unele mi-au inflorit, altele s-au ofilit,pe unele abia le-am plantat,daca voi fi un gradinar bun o sa le admir pe toate cand vor inflori, daca nu o sa simt gustul amar al dezamagirii si voi sti si cine e de vina.....eu.Oricat de mic, oricat de neinsemnat ar parea un vis, in esenta lui este si ramane sub orice imprejurare un vis, neinsemnat este doar pentru aceia ce nu-i cunosc insemnatatea.
Ne umplem mintea de vise,
ne umplem sufletul de vise, ne umplem corpul de vise, ne umplem viata de vise, zi si noapte suntem fabrici de vise constient sau inconstient .Visele sunt copiii nostrii, in care ne punem sperante, ambitie, curaj, determinare si tone de energie. vise care ne dezamagesc si care ne dau aripi, vise pe care le iertam ca ne parasesc si vise care se intorc la noi mereu,obsesiv.
Visele sunt secretele noastre,pe care le tinem in camarute mici si neincapatoare, si cand se implinesc o fac intr-o explozie solida de fericire.
Tineti-va visele ascunse, protejati-le si nu renuntati la ele oricat de imposibile ar parea, treceti peste dezamagiri si luati-va energia din urmatorul vis, care e acolo,asteapta sa-l simti, sa-l lasi sa-ti patrunda fiinta cu dorinta.
Inchide ochii, stinge lumina si cauta-ti visul........e acolo, te asteapta Read more...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


