În jur

Legăm fărâme de speranţă
Şi urmărim acelaşi ceas,
Fără să ştim măcar o clipă
Că fericirea-i la un pas.

Curbaţi pe drumuri fără minte
Şi goi şi seci descoperim
Că umbra fuge de lumină
Şi noi iubim fără să ştim...

Sunt zmee care nu coboară,
Vântul le poartă-n lung şi lat
Şi nu ştiu om în lumea asta
De suferinţă c-a scăpat.

Aici, acum, atunci şi-acolo,
Sunt peste tot ca frunze-n vânt
Copaci şi oameni deopotrivă
Au împânzit acest pământ.

La umbra lor ne spunem ruga
Şi tot acolo ne iubim,
La ei fugim atunci când plouă,
Oare de ce îi pustiim?

Atâtea întrebări deşarte
Zbor ca aroma de cafea.
Cauţi răspuns în altă parte
Şi tu îl ai în faţa ta.