Un gând...

Suntem în ceasul al 12-lea, se apropie sfârşitul anului şi ar fi frumos să reuşim să-l terminăm fără regrete. Ar fi frumos să ne trezim dimineaţa şi toate necazurile noastre să fie şterse cu buretele... Am încercat să schimb ceva... N-am reuşit. E o vorbă care spune că dintr-un rău poţi face bine. Nu ştiu cât de reală şi aplicabilă este chestia asta în viaţa noastră, dar ca idee sună bine...
Fiind primul articol ar trebui să fie un fel de prezentare în care eu să-mi etalez cunoştinţe, calităţi, defecte, gânduri, speranţe, eşecuri... Nu vă spun nimic, trageţi voi concluziile voastre fără ca eu să am vreun merit... Judecaţi ce e de judecat, dar păstraţi-vă ideile pentru voi. Nu mă interesează...
Mă interesează un singur lucru, binele. Binele meu întâi, pentru că sentimentul de autoconservare primează şi apoi binele vostru, pentru că binele vostru mă afectează şi pe mine... M-am săturat de oameni nefericiţi, îmi ajunge uneori nefericirea mea. Şi a voastră e prea mult...
Să trăieşti o dezamăgire nu e lucru frumos. Să simţi dezamăgirea în vocea pe care o auzi la ureche e şi mai mult. Să ştii că putea fi altfel, dar ai ales să fie aşa. E o alegere personală în care contează doar cauza... Tu ştii despre ce vorbesc pentru că vocea ta a sunat dureros. Niciodată nu mi-aş fi imaginat că o să simt atâta greutate... Şi pentru asta ai voie să judeci, chiar dacă nu o să ştii niciodată dacă era aşa cu adevărat... Nu sunt genul care să-şi ceară scuze prea des cum nu sunt genul care să-şi spună regretele... Uite, am început deja să fac o descriere şi nu e bine...
Tu mă faci să-mi pară rău, vocea ta mă face să urăsc că exist, singurul care mă linişteşte cât de puţin este gândul că am vrut să fac ceva bun, a fost o chestie făcută mai mult cu inima decât cu capul... Nu regret ce am făcut, regret că n-am putut să conving de ideile mele... Ştiu că dezamagirea doare. Ştiu că tradarea nu poate rămâne nepedepsită. Ştiu că simţi un nod în gât şi îţi juri că niciodată nu o să mai faci aşa ceva. Ştiu că doare şi ştiu că fiecare clipă în care te gândeşti la asta face ca prin mintea ta să treacă sute de gânduri... Sinceritatea doare, doare atât de tare că puţini sunt cei care îi ştiu gustul...
E târziu... Vorbele curg de la sine atunci când nu stai să le gândeşti... Am înţeles pe pielea mea ce pot face vorbele şi mi-am dat seama ce forţă au... Aş vrea să pot spune mai clar ce vreau să spun, să mă fac mai uşor înţeles, dar am darul de a complica lucrurile... Nu pot simula sentimente care nu există , nu am răbdare să aştept să se schimbe ceva de la sine... Nu ştiu dacă înţelegi... Închid ochii şi mă gândesc tot la acelaşi lucru. Credeam că va schimba ceva, dar n-a făcut-o. Mă rog ca într-o zi să realizezi că încercarea mea nu a fost împotriva ta...
Abia mai văd tastele, dar trebuie să-ţi spun... Din toate astea regret doar că pierd tot ce însemnai tu în viaţa mea... Ştiu că sunt vorbe mari, ştiu că n-au acoperire, dar asta simt şi nu mă pot abţine. Aşa sunt, aşa am fost şi oare asa voi fi?
E târziu. E târziu pentru îmi pare rău. E târziu pentru noapte bună. Prea târziu... Prea greu... Prea complicat... Şi e târziu, iar eu am terminat...