Povestea unui demon atins de un înger (p. 1-7)

photo

1

A început ca o glumă şi a continuat ca o glumă până într-un moment în care a devenit ceva serios şi asta a speriat-o. Oare va înţelege cineva vreodată ce avea de spus? Oare cuvintele ei vor fi îndeajuns să exprime ceea ce voia? A încercat. Unii poate vor spune că a reuşit, alţii însă nu. Totul se rezumă la a o înţelege, aşa cum este ea, cu plusurile şi minusurile sale.
Dacă le-a produs vreodată un zâmbet, dacă le-a alinat vreo durere, merită apreciată. Dacă a greşit iertaţi-o, nu a vrut, poate doar s-a străduit mai mult decât trebuia, asemeni unei flori care vrea să prindă toate razele soarelui şi îl urmăreşte întreaga zi. Voia doar puţină atenţie, de la ei, de la el... EL. Dacă aţi gândit rău despre ea, păcatul vostru. Şi ea poate a făcut la fel, dar într-un tarziu şi-a recunoscut greşeala şi a căutat iertare.
Se ruga odată la Dumnezeu, iar Dumnezeu, credea ea , nu a ascultat-o, şi s-a suparat pe Dumnezeu şi nu a mai vrut sa audă de EL, dar a venit şi ziua împăcării. În atâtea încercări de a fi mai bun, atâtea transformări, atâtea au trecut peste ea încât pierduse orice speranţă de a mai găsi calea spre lumină.
Dacă nu puteţi, nu încercaţi să o înţelegeţi. Dacă vreţi să o judecaţi după nu merită osteneală, pentru că nu ăsta e ţelul ei, ascult-o şi lasă aprecierile pentru mai târziu, iar dacă vreodată ai ceva să-i spui, curaj şi n-o lăsa pe ea să-şi imagineze, pentru că imaginaţia ei zboară, iar mesajul nu va fi niciodată înţeles.
Sunt momente în care nu-şi mai aude gândurile şi liniştea o sperie. Oare nu e la fel pentru toţi? Oare suntem noi diferiţi de ea sau nu vrem să recunoaştem? De ce să o judecăm pe ea? De ce să ne judecăm unii pe alţii? Timp preţios pierdut fără rost când şi aşa o viaţă nu ne este de ajuns pentru a face totul sau măcar a încerca...

2

Începutul ei este simplu şi amăgitor pentru ea. S-a născut pentru că a fost dorită, a crescut pentru că a primit ajutor, dar a şi greşit. A crezut că nu trebuie să mulţumescă nimănui pentru toate astea, că darul vieţii îţi este dat gratis, dar nu era aşa şi a fost pedepsită pentru insolenţa ei. A durut-o aşa tare încât nu a dorit nimănui să i se întample ce i s-a întamplat ei, pentru că nimeni nu merita. Am cunoscut-o sau poate nu. Şi eu ca şi voi încerc. A plâns, s-a simţit părăsită şi chiar a
a fost atunci când avea mai multă nevoie de ei şi asta a schimbat-o.
Ce crudă este viaţa şi ce mult contează dragostea în toată această ecuaţie numită viaţă. Cu dragoste ar fi putut trece peste orice, dar a eşuat. Am întrebat-o odată de ce e aşa cum e şi mi-a răspuns „Sunt aşa pentru că aşa m-aţi vrut voi.”.
La început nu am înţeles-o, dar apoi, încetul cu încetul, ideea ei a prins viaţă şi în mintea mea... Avem puterea de a schimba ce ne înconjoară. Un gest cât de mic poate schimba total pe cineva, însă o greşeală aduce dezastrul... Şi dezastru ajunsese ea atunci, în acea clipă... Un dezastru, o epavă în bătaia sorţii.
Viata ei nu a fost aşa cum şi-ar fi dorit-o, nimic ieşit din comun, dar parcă totul i-a stat împotrivă, i-a fost furată chiar şi speranţa. Asta crede la început oricine care nu a găsit pe altul mai ghinionist decât el. Mi-a povestiti totul, încetul cu încetul şi parcă timpul a stat pe loc...

3

Povestea era fascinantă, viaţa ei aşa cum o povestea ea, fără observaţii, doar purul adevăr. Fiecare destin, fiecare viaţă este diferită însă toate au ceva în comun, interacţionează. Fără să vezi, stai şi te gândeşti câte legături poţi face între unul şi altul, între un rău şi un bine. Totul se compensează.
- Aşa e şi în dragoste, spunea ea.
A crezut că este ambiţioasă, că poate avea totul şi că nimic nu-i putea sta în cale. Era tânără, încă nu cunoscuse gustul amar al înfrângerii, durerea eşecului şi urâţenia şi dezgustul neputinţei şi al umilinţei.
Toate acestea au trecut peste ea, rând pe rând, până când au transformat-o... Cum niciun trandafir nu rezistă în frigul toamnei târzii, aşa nici ea n-a rezistat... şi s-a topit petală cu petală, zi după zi, ceas după ceas, secundă după secundă...
Nu a contat nimic, nici rugăminţile, nici lacrimile, nici faptele bune, nici urletul durerii şi al singurătăţii... Totul s-a pierdut.
Pierzând aşa de repede totul, s-a simţit abandonată, fără ţel şi s-a lăsat în voia sorţii asemeni unei corăbii pe furtună... Viaţa, asemeni mării, a purtat-o în sus şi în jos, de pe culmile fericirii a atins pragul disperării, a gustat dulceaţa dragostei ca mai apoi să o piardă şi nicicând să o mai găsească vreodată. I-am spus că mai are timp şi a râs...
- Voi mai găsi eu vreodată fericirea? Adevărata dragoste există şi pentru mine? Nu cred...
Şi-a întors privirea, pe fereastră, spre cer şi a rămas aşa pentru un timp, parcă aşteptând de la lună şi de la stele răspunsul pe care îl voia. Eu nu i l-am mai dat.
Îmi părea rău pentru ea şi aş fi vrut să-mi împărtăşească din durerea ei şi să o ajut cumva, dar mi-am amintit că nu ăsta era raspunsul, doar arătându-i adevărata faţă aveam să-i fac vreun bine... şi nu am făcut nimic.
- Spune-mi mai departe, am rugat-o şi ea tresări, parcă speriată. În privirea ei am citit enervarea, o trezisem din visul ei, visul în care apărea el... iubirea neîmpărtăşită...

4

Undeva în colţul ochiului parcă zărisem o lacrima, dar clipitul necontrolat şterse orice urmă.
- Mă gândeam la el.
...şi o credeam. Nicicând o privire nu fusese mai sinceră. O trădase dinainte reacţia ei. Nu se putea abţine cu toate că îşi dorea. Timpul nu avea limite pentru ea atunci când se gândea la el, treceau poate şi ore şi ea se gândea tot acolo, acolo departe, unde numai gândul ei putea ajunge. Stătea ore, asemeni unui bolovan în milocul unui râu învolburat, toate treceau pe lânga ea şi o măcinau, dar ei nu-i păsa. Am rugat-o să-mi povestească orice numai să o ţin lânga mine. Aş fi vrut să vorbească despre ea, dar buzele îi tremurau nervos şi erau palide, parcă îngheţate într-o încleştare rece. Nu putea scoate niciun cuvânt. Într-un târziu mi-a povestit despre copilăria ei, fusese cândva şi fericită...
Copilăria ei nu era diferită de a ta sau a celorlaţi. În glumă mi-a spus de prima ei dragoste la şase ani şi de prima ei deziluzie. A durat putin, el a plecat şi ea a rămas cu amintirea. Era aşa de mică şi totuşi a contat. Îşi mai aduce şi acum aminte de fiorii ce îi simţea atunci. I-a plăcut, nimic nu se poate compara cu acea senzaţie. Ce mici sunt lucrurile care ne pot produce fericirea, dar şi ce rare.
Şi a mai existat un moment că ăsta în viaţa ei şi ea a profitat de tot, parcă ştia ce avea să o aştepte... Cine ştie ce era în mintea ei de copil, inocenţa şi puritatea acestei perioade păstrează secrete până şi faţă de ea. Mi-a povestit de şcoală, ce fericită era atunci. Nu excelase, ştia însă să profite de toate şansele care i se iveau. Şi din nou i-a fost bine. Cel mai mult îi plăceau ceilalţi copii, cu toate că nu îi considera pe toţi prietenii ei, îi plăcea să îi ştie lângă ea...

5

Era ora şase după amiază. Se întunecase afară, lucru neobişnuit pentru acea perioadă din an. Era cam înnorat, într-adevăr...
- Hai să mâncăm ceva, mi-a spus...
...şi a venit la fix , cu toate că povestea ei curgea , simţeam nevoia de o pauză...
- Ştii care e mâncarea mea preferată?
- Care?, am întrebat-o.
- Să scrii amănuntul ăsta, poate contează. Aceea care se mănâncă în doi, niciodată nu mi-a plăcut să mănânc singură...
...şi parcă avea puţină dreptate.
- Cu toate că ce mi-ai spus până acum este viaţa ta, nu ştiu pe câţi interesează copilăria ta. Nu diferă cu nimic de a altora.
- Într-adevăr, ai dreptate, dar a mea se termină înainte să înceapă, nu sunt singura, dar... a ta cum a fost?
- Nu despre mine era vorba!
- Ştiu, dar ai ceva de ascuns?
- Nu cred că lumea ar trebui să ştie despre viaţa mea!
- Dar despre a mea trebuie, nu?
- A fost alegerea ta, tu vrei ca lumea să te înţeleagă.
- Da, bine. Hai să o lăsăm aşa, vorbim despre ce vrei tu...
...şi întoarse privirea spre şemineul din partea cealaltă a camerei şi rămase aşa. Tocmai când terminam de mâncat ceasul arăta ora 19. Am observat că în cameră nu erau niciun fel de poze şi am întrebat-o:
- Dar tu nu ai nici un fel de amintire?
- De ce întrebi?, îmi spuse ea.
- Pentru că nu ai nicio poza pe aici.
- Amintirile mele sunt aici.
...şi arătă spre inimă.
- De aici nu vor dispărea niciodată.
...şi iar trebuia să-i dau dreptate, lucru care mă enerva. Cui îi place să dea dreptate tot timpul, chiar dacă aşa este corect? Nimănui. Am baut un pahar de vin. Avea o sticlă de vin roşu. Spunea că ăsta îi place ei.
- Hai să-mi povesteşti din nou!
Şi mi-a spus despre familia ei. Avea doi fraţi, unul diferit de celălalt. În unele momente singurul lucru care părea să îi unească erau parinţii, aceiasi... Cam ironic.

6

Îşi iubea fraţii chiar dacă nu prea arăta asta. Nu ştiu ce ar fi făcut fără ei dacă aceştia ar fi părăsit-o. Părea fragilă când vorbea de familie, de iubire, dar... nu era chiar aşa. Trecuse peste toate. Părinţii ei sfârşiseră a mai fi o familie în clipa în care nesinceritatea coborâse în rândul sentimentelor dintre ei... O decizie care nu i se păru corectă şi pentru care, la început, se învinovăţi, dar nu fusese vina ei şi nici a fraţilor ei. Însă ea fusese singura care conştientizase asta.

Nu a vrut să mai vorbească despre asta. Avea 13 sau 14 ani când s-a întâmplat şi s-a întamplat atât de repede că nici nu a realizat. Un lucru diferă la ea faţă de alţi copii care s-au pierdut pe drum după aşa ceva, ea nu a făcut-o. Şi nici fraţii ei, cel puţin nu total. Toţi i-au spus că asta i-a maturizat. Ei voiau să se maturizeze, dar ea nu. Voia să fie tot copil şi să rămână aşa. Se speria de vârsta ei şi nu voia să renunţe la copilărie. Încerca să rămână tot un copil cu toate că... nu era. Era un copil cu supărări. Un paradox, pentru că nimic n-ar trebui să arunce nori pe lumina copilăriei.
Şi-a urât părinţii după asta până a învăţat să-i iubească din nou şi se plângea că mai are de învăţat. Drama pare aceeaşi, părinţii se despart, copiii sunt la jumătate puşi în faţa unei alegeri imposibile, puşi să aleagă cui să vândă dragostea lor... Cea mai mare greşeală a unui părinte, cel mai mare blestem al unui copil... şi peste asta a trecut. Însă şi asta a marcat-o. De aici, credea ea, totul a început... sau s-a sfârsit. Mă uit la ea, nicio lacrimă, nicio schiţare a regretelor...
- Nu simţi nimic când vorbeşti de asta?
- ...lacrimile s-au dus. Au curs atâtea încât nu le mai ştiu numărul, acum totul e uscat, asemeni unui deşert ce moare, vorbele spun totul, gesturile nu-şi mai au rostul, nu mai impresionează pe nimeni... Am vrut să mă sinucid. Credeam că moartea mea va schimba ceva, credeam că dacă eu dispar vor avea ceva la ce să se gândească, să uite de prezent şi să se gândească la trecut, la cât de frumos ne stătea ca familie, însă au aflat şi gestul meu nu a făcut decât să adâncească depărtarea dintre ei. Poate moartea mea le-ar fi fost o lecţie, că au eşuat ca părinţi, că nu sunt meniţi să poarte acest titlu, că nu-şi merită norocul: eu şi fraţii mei... Nu caut milă, nici compasiune, vreau doar ca lumea să mă înţeleagă, nu sunt un sclav în căutarea libertăţii şi niciun condamnat la moarte în căutarea izbăvirii... Sunt eu, doar eu... Eu şi visele mele spulberate, eu şi dorintele mele, eu şi durerile mele... doar eu.
Devenea enervantă, chiar foarte enervantă. În tot ce spunea era atâta dreptate încât ... Însă avea dreptate şi am tăcut...
- Vorbeşte-mi despre fraţii tai!
- Am un frate şi o soră.
Fratele ei era ceva mai mic ca ea, iar surioara ei era un copil. Dragostea era totul pentru ea. Se observa asta mai ales când vorbea de familie.
- Dragostea în familia mea era împărţită... Pe fratele meu îl iubeau mai mult, pe surioara mea mai puţin. Eu eram undeva între, o combinaţie între nepăsare şi siguranţa că mă voi descurca singură.
Încă un lucru care o nemulţumea, încă o frustrare, multe gânduri ascunse. Îi iubea pe amândoi deopotrivă, fratele ei o ajutase mult, necondiţionat, lucru rar întâlnit în zilele noastre chiar dacă vorbim de fraţi. Pe sora ei o vedea retrasă, liniştită, incapabilă vreodată să greşească, însă egoistă în încercarea ei de a se proteja şi a nu fi rănită. Timpul trecea pe lângă noi zgomotos în bătăile ceasornicului, furios parcă, cerând să fie lăsat să zboare... Povestea curgea şi parcă nu avea sfârşit, cu toate că vorbeam de viaţa unui om, limitată ca perioadă şi infinită ca simbol.
- Omul există atât în timpul vieţii sale cât şi după moarte. Dacă ai lăsat ceva în urma ta, înseamnă că ai trăit. Dacă te-ai mulţumit cu ce-ai avut atunci eşti mort şi amintirile sunt singura urmă a existenţei tale, în amintirea altora îţi prelungeşti existenţa, spunea ea privind către televizorul pornit parcă din lipsă de inspiraţie.
Era în stare de atâtea lucruri, dar nu voia nimic, încerca să spună atâtea, dar nu arăta nimic... Unde era voinţa? Pierdută oare de-a lungul timpului voluntar sau involuntar? Cine ştie? Nu sunt expert să decid şi nici nu vreau să o judec, nu am dreptul să o fac şi aşa e moral... Mă uit la ceas, e şapte şi douăzeci... E seară.

7

Ce puţin trecuse de ultima dată de când mă uitasem la ceas şi ce mult mi se părea... Atunci când vorbele îşi prelungesc durata prin înţelesul lor... o caut cu privirea. Să-i citesc strălucirea din ochi... Nu mai visează demult. Se uita în continuare la televizor ca şi cum ceva interesant ar atrage-o. Întrerup tăcerea şi o întreb... Unde ai pierdut dragostea pe drum? Cui i-ai lăsat-o?

...nimic. Tăcere... Ochii i-au căzut pe o pată de pe podea... Încerc să o întreb din nou şi-mi spune:
- Taci. Taci şi ascultă tăcerea care mă înconjoară... Ascultă lacrimile care au curs în camera asta... Ascultă petele stinse de pe perna cu care adormeam în braţe noaptea şi spune-mi tu... Spune-mi tu unde e dragostea... Unde am pierdut-o? Vrei să ştii unde e? Am vândut-o pentru o clipă de fericire... Am pierdut-o la un joc de cărţi cu viaţa, soarta avea chinta royală, iar eu n-aveam nimic... Nici măcar siguranţa că ma iubea...
- Cum îl chema?
...nu vrea să-mi răspundă, dar pare fascinat de el.
- Ai văzut vreodată un înger?
- ...un înger? întreb eu. Îngerii nu există, eu n-am văzut, tu?
- Pe el...
...şi cade pe pat într-un val gros de fum... Îşi aprinsese ultima ţigară, care ardea mocnit... Cu un zgomot de buştean ars într-un şemineu în miez de iarnă... Se uită la tavan şi suflă fumul atât de tare încât atingea lustra coborâtă peste pat, fumul îneca lumina şi făcea camera întunecată şi parcă mai mică... Ajunsesem să vorbim despre ceva ce ne depăşea pe amândoi, un subiect în care niciunul dintre noi nu excela, ce-i drept, nimeni nu se poate lăuda cu asta, dar... Decât să iubeşti în fiecare zi cu gândul, mai bine o secundă cu inima...

{ va continua}

 

Read more...

Sex... la telefon

Distanţele astea dintre oameni sunt greu de suportat. Nu m-am trezit eu de dimineaţă s-o spun, o spun atâtea sute de relaţii ce au murit în leagănul depărtărilor şi care, dacă ar fi beneficiat de avantajul apropierii, ar fi însemnat ceva.
Sunt momente în care îţi doreşti lucruri alături de persoana iubită, dar nu se poate. Sunt momente în care tânjesti după o atingere, după o sărutare, după mai mult de atât şi nimic şi nimeni nu poate face nimic pentru tine... Oare? Chiar aşa să fie?

Frustrări adunate peste frustrări nu fac altceva decât să strice frumuseţea unei relaţii. Sunt atâtea moduri în care poţi face lucrurile să meargă, să pară mult mai uşor de suportat... Îmi aduc aminte prima dată când am fost întrebat ce părere am despre sexul oral, întrebare ce a venit din partea unei femei, cât am fost de oripilat. Minţile închise nu aprobă lucrurile pe care regulile generale le categorizează ca fiind inapropiate. Dacă nu eşti „open minded” în privinţa sexualităţii tale, nu ai decât de pierdut.

Cea mai mare greşeală pe care o fac oamenii este că acceptă părerile altora despre anumite lucruri fără ca măcar să încerce, să-şi poată forma o părere a lor. Din experienţa mea, şi poate şi a unora, am învăţat că nu e bine să crezi în părerile altora, fiecare priveşte lucrurile din perspectiva lui, fiecare are anumite principii şi judecă după anumite valori. Deci, reacţia mea de atunci era într-o oarecare măsură normală, având în vedere că nu-mi cunoşteam limitele, iar cunoştinţele mele erau relativ limitate.
E bine să încerci, măcar o dată, să faci tu, nu alţii, să simţi pe pielea ta, să-ţi formezi singur o părere, iar dacă după, nu poţi accepta sub nicio formă aceste lucruri renunţi, în schimb dacă îţi va plăcea, o să simţi o stare de euforie ştiind că singur ai aflat lucruri, să ştii că ai avut curajul să ieşi din tipare şi să gândeşti afară din cutiuţa ta.

Sexul oral este minunat. Este o alternativă. Este un remediu şi uneori baza de la care pornesc toate. După părerea mea, sexul oral este un fel de clasa întâi, însă pe parcurs devine examenul de absolvire. Este o perioadă în care faci descoperiri, în care descoperi atât femeie cât şi pe tine. Lucru valabil şi în cazul femeilor.
Cunosc femei care ar accepta fără nicio reţinere să facă sex oral, dar care nu ar face sex. Sunt femei care se simt mult mai relaxate făcând asta şi numai asta. La nivel emoţional, sexul oral este o experienţă unică. Îţi dă ocazia să te cunoşti mai bine, îţi dă ocazia să-ţi testezi limitele, îţi dă ocazia să te simti bine cu corpul tău, numai că problema apare atunci când sexul oral nu-ţi este la îndemână. Vrei să faci asta, dar nu cu oricine. Vrei să faci asta cu persoana în care ai cea mai multă încredere şi pe care o iubeşti, mediul în care te simţi cel mai bine şi cel mai relaxat. Ce faci atunci când acea persoană nu este lângă tine? Ce faci atunci când există momente în care nu poţi avea ce-ţi doreşti?
Există masturbarea. Alternativa la alternativă sau... poţi înşela. Asta, îm schimb, nu e o alternativă. E o greşeală. Trust my words.

Te masturbezi de mic. Uneori voluntar, alteori involuntar. Masturbarea este poate la fel de normală ca mâncatul şi dormitul. Masturbarea, şi nu o spun eu, au spus-o alţii înaintea mea, este modul prin care organismul se eliberează de presiunea existenţei, aşa cum îmi place mie s-o numesc, urmat de o senzaţie de bine, care se generalizează.
Însă în clipa în care eşti implicat într-o relatie, masturbarea devine un lucru egoist. Cum aş putea eu să mă masturbez atunci când ea n-o face? Ar fi corect din partea mea? Nu. Sau dacă ea ar face-o, m-aş simţi  bine cu asta? Din nou nu.

Atunci hai să o facem împreună. Cum? E logic că atunci când vom fi împreună nu ne vom masturba, însă atunci când nu suntem de ce să nu o facem? Şi cineva a venit cu ideea asta senzaţională că o poţi face la telefon. O contopire între dorinţa şi senzaţia palpabilă a persoanei iubite ce se află lângă tine, dar nu fizic.
Lucrurile astea de obicei se nasc natural. Este puţin ciudat să vină el sau ea şi să propună asta. De obicei lucrurile se nasc din nimic, pur şi simplu există un moment în care el şi ea îşi doresc acelaşi lucru.
Prima dată este prima dată, începe fără să-ţi dai seama. Vocea care ţi se pare mai senzuală ca niciodată, cuvintele care par toate spuse cu tentă sexuală, atingeri, vise cu ochii deschişi şi, cel mai important ingredient, dorinţa.

Uneori ai senzaţia că este lângă tine, mâinile tale devin mâinile ei, atingerile tale devin atingerile ei, o auzi, îi simţi respiraţia sacadată la telefon, gemetele ei ... modul în care îţi vorbeşte... Si lucrurile cresc şi cresc, asa cum creşte şi erecţia ta şi brusc ai o revelaţie. Este mai bine decât să te masturbezi, este mai incitant, este mai frumos, simţi cum te conectezi la nivel emoţional cu ea.

Să creezi cuiva senzaţia că te vrea cu disperare, să naşti în cineva dorinţa atât de intensă încât singurul lucru pe care şi-l doreşte este să intri în ea, să-i produci cuiva un orgasm fără ca măcar să existe vreo atingere, toate astea n-ar fi posibile decât la telefon. Stimularea asta emoţională este atât de intensă sau poate mai intensă ca cea fizică. Cuvintele sunt cheia, un cuvânt greşit şi poţi strica tot. Asta nu înseamnă că dacă vrei s-o faci vreodată trebuie să te stresezi de ceea ce vei spune. Deloc. O să rămâi surprins să vezi cât de natural ies cuvintele din gura ta, o să vezi cât de mult te ajută si ea, o să vezi cum dorinţa te face să spui cu adevărat ce gândeşti. Într-un fel, este o eliberare emoţională, urmată la final de una fizică.
Respiraţia este la fel de excitantă pe cât sunt cuvintele, poate chiar mai mult. La fel cum atunci când faci sex te excită lucrul ăsta, la telefon lucrurile îşi dublează intensitatea, ca şi cum ar fi la urechea ta şi n-ar pleca de acolo niciodată.

E bine să te laşi purtat de val, o persoană pudică n-ar face probabil niciodată asta. Trebuie să fii deschis, să priveşti lucrurile atât din punct de vedere practic cât şi emoţional. Lucrurile astea nu fac decât să te apropie de persoana iubită. Unde mai pui că există şi beneficii. Este ca şi cum viata ta ar fi una normală, fără nicio diferenţă de a celorlaţi .Ajungi să-ţi cunoşti partenerul mai bine, ajungi să stii mai bine ce-şi doreşte şi, mai ales, ajungi să te cunoşti pe tine însuţi mai bine, îţi dai seama de ce îţi doreşti şi îţi dai seama ce te excită şi ce nu.

Sexul la telefon este un fel de şcoală a sexualităţii în cuplu, perioadă de cunoaştere şi de aprofundare a cunoştinţelor, perioada de apropiere la nivel emoţional între doi oameni. Nu spune nu oportunităţii, nu fi încuiat, fă-o pentru tine, fă-o pentru ea, fă-o pentru voi. Ştiu că pare ciudat, dar până şi în asta există dragoste, poate mai mult ca orice altceva.

Aşa că, data viitoare, când simţi că poţi merge mai departe, fă-o. Nu sta pe gânduri. O să vezi cum lumea ta se va schimba în bine. Îţi mai aduci aminte ce spuneam? Să nu crezi pe alţii? N-o face. Fă-o singur. Nimeni n-are nevoie de cineva să-i spună da sau nu pentru sex la telefon.
Eu zic da... da... daaaa.

Read more...

Boabe de cafea

Ziua 1

M-am dus la baie. Când am trecut prin dreptul uşii de la toaleta femeilor nu se auzea nimic. Am terminat repede, nu prea îmi place să pierd timpul acolo. Odată, un coleg de la un etaj superior, cam ciudăţel de felul lui, se holba la jucăria mea. Când a observant că l-am surprins s-a fâsticit şi a zburat pe uşa de ieşire. Atunci am rămas surprins, acum mă amuz şi mă gândesc de ce s-o fi holbat la mine. Nu sunt genul care să-şi pună probleme existenţiale : O fi prea mică? O fi bună? O fi mare? Nu-mi pasă. Până acum nu mi s-a plans nimeni, iar eu, în ignoranţa mea, n-am încercat niciodată să aflu dacă erau sincere sau nu. Pur şi simplu nu-mi pierd vremea cu aşa ceva.

M-am spălat pe mâini, bineînţeles uscătorul nu mergea, n-a mers niciodată de când sunt angajat eu aici. Am ieşit pe uşă, după câţiva paşi am auzit pe cineva plângând. Se auzea din toaleta femeilor. Curios, am deschis uşa uşor cu cotul şi am tras cu ochiul. Cea mai frumoasă brunetă pe care o văzusem în viaţa mea stătea şi plângea în faţa oglinzii. Ce pierdere...

Mi-am făcut simţită prezenţa când am trântit uşa după ce intrasem. Am pus privirea aia a mea nedumerită şi am întrebat dacă aia este baia bărbaţilor. Tipa s-a oprit din plâns, s-a uitat la mine cu o privire plină de ură şi mi-a zis pe un ton ironic:

- Baia porcilor este alături.

Am rămas cu gura căscată, în fond nu făcusem altceva decât să intru în baie, încă nu îi făcusem avansuri. Hotărât , nu aveam de gând să mă las bătut aşa uşor. M-am făcut că n-am auzit remarca ei şi, grijuliu cum sunt, am întrebat-o ce a păţit. Ura din ochii ei brusc crescuse şi începusem să am îndoieli dacă să mai stau sau să o rup la fugă. Din experienţa mea, o femeie cu lacrimi în ochi şi cu privirea aia de taur furios, nu e semn bun. Ar fi în stare de orice, iar lacrimile care acum o făceau să pară atât de neajutorată se puteau transforma foarte uşor în strigăte de luptă. Femeiele când sunt nervoase trebuie ocolite cu maximă prudenţă.

Mi-a zis că nu e treaba mea şi că nu simte nevoia să i se destăinuie unui strain. S-a uitat în oglindă, s-a aranjat puţin şi s-a apropiat de uşă. A pus mâna pe clanţă şi a deschis-o. Eu o priveam şi stăteam ca un idiot lângă ea, fără să spun nimic. Uşa s-a închis şi eu priveam nedumerit în jurul meu. Stăteam singur în baia femeilor.  N-aş fi vrut să fiu găsit acolo. Trebuia să ies.

Am ieşit şi tipa era în faţa liftului, eu am luat-o în direcţia opusă. După câţiva paşi o aud spunându-mi:

- Chiar voiai să ştii ce am păţit?

M-am oprit, am privit-o sincer în ochi şi i-am spus:

- Da.

Ea m-a privit, mi-a zâmbit şi în timp ce intra în lift mi-a aruncat un:

- Sigur că da...

Ce ciudate sunt femeile. 

Ziua a 2-a

Sunt sătul de muncă, abia aştept weekendul. Azi e vineri, câteva ore şi scap din puşcăria asta de sticlă. Azi, în drum spre lucru, mă gândeam la bruneta mea de ieri. E 4.20. Ce-ar fi să plec azi mai devreme? Mă îmbrac, îmi iau geanta şi, când toată lumea părea ocupată, am şters-o. Sunt în faţa liftului. Doamne, de-ar veni odată. Gata, sunt în lift. A început weekendul.

În faţa clădirii mă împiedic de o bordură. S-au dus dracu’ pantofii mei, abia îi luasem. Înjur de mama focului şi îmi văd de durerea mea, când aud pe cineva în spatele meu spunând:

- Ooo... Uite-l şi pe cavalerul meu în armură... şi râde.

Îmi întorc privirea, era bruneta. Se amuza copios de suferinţa mea şi ironia era ca la ea acasă.

- Ce face domnul meu, este îndrăgostit? Dă cu pantofii în borduri?

Zâmbesc forţat şi îi spun un Bună printre dinţi. Cred că n-am încercat deloc să ascund enervarea mea, că o văd ştergându-şi zâmbetul ăla ironic de pe faţă. Se uită la mine şi zice:

- Vrei să bem ceva?
- Da , îi spun, ştii tu vreun loc?
- Ştiu un bar aici, aproape, n-o să te coste mult să-mi faci cinste cu un pahar...

Deja mă enerva. Ajungem, luăm o sticlă de vin şi ne aşezăm la o masă într-un colţ aproape de bar. Eu, direct, o întreb ce păţise ieri. La început, cu neîncredere, îmi aruncă o privire ciudată, după care îmi zice că n-are ce pierde. Aflu că avea 19 ani, abia o părăsise iubitul. Erau împreună de 4 ani şi el o părăsise pentru alta mai în vârstă. Îmi spun în gând, în timp ce sorb cu sete din paharul de vin roşu, că e o pradă uşoară... Şi ea povesteşte şi povesteşte, iar eu ascult... sau nu. Nu prea pot ţine pasul cu avalanşa ei de cuvinte, oare la fel o fi şi în pat?

Prima sticlă de vin se duce repede. O întreb dacă se grăbeşte, îmi spune nu şi mai comandăm una. Uşor, uşor devenim apropiaţi. Poate din cauza mea, poate vinul, cert e că se făcuse 9 şi noi eram la aceeaşi masă de 4 ore, la a 3-a sticlă de vin. Simţeam cum mă luau căldurile, parţial din cauza vinului, parţial din cauza decolteului ei, acum nu mai stătea în faţa mea. Eram amândoi pe o canapea de parcă ne cunoşteam de o viaţă.

Multe vorbe, multe gânduri, multe... Toate mi-au trecut pe lângă ureche la fel de repede cum au venit. Începusem să mă gândesc la ea goală. Era a patra sticlă de vin, mă mir că am rezistat atât. Mă uitam în ochii ei şi încercam să-i semnalizez că dacă eu n-o s-o duc acasă, ceva-ul ăla al meu din pantaloni sigur vrea s-o conducă .

Noaptea 1

Mă uit la ceas, era 11. O întreb dacă vrea să mergem şi ea, directă, îmi spune dacă la mine sau la ea. La mine nu era recomandat, nu fiindcă stăteam în celălalt capăt al oraşului, dar nu eram tocmai cel mai ordonat individ.  La tine, îi spun şi plecăm. Pe drum, în taxi, se lipeşte de mine. Ori am devenit eu mai sensibil, ori sânii ei stau lipiţi de mine. Cred că sunt beat.

Coborâm în faţa unui bloc nou, mă ia de braţ şi urcăm. În lift, mă săruta şi îmi spune că am ochi frumoşi. Deja mă simt aproape...

Apartamentul ei e drăguţ. Un apartament cu două camere, micuţ, dar cochet, nu foarte tare luminat, o lumină difuză, un semnal bun pentru o noapte în doi. Mă întreabă dacă mai vreau să beau ceva. Politicos, nu o refuz. Deschide o sticlă de vin şi toarnă în două pahare. Înainte să mi-l întindă, linge buza paharului şi cu o privire plină de perversitate îmi spune că vinul e dulce.

Iau un pahar şi mă aşez pe canapea. Ea bea tot paharul şi se aşază în faţa mea. Se apleacă şi îmi şopteste la ureche:

- Mă duc să mă îmbrac în ceva mai comod, când o să te strig nu întarzia. O să-ţi pară rău.

Îi zâmbesc şi o văd cum dispare după o uşă de sticlă mată, prin care lumina pare lipsită de culoare. Trec minutele, trec clipele, se duce şi vinul din paharul meu. Mă întreb dacă o zi care a fost de rahat se poate termina bine. Poate că da. Poate că secretul stă în paharul ăsta de vin roşu. Poate că am devenit prea filosof când n-ar trebui. Poate că sunt beat... Poate că gândesc prea mult, având în vedere că sunt în apartamentul unei tipe super sexy care vrea să o fut.

O aud cum mă strigă. Mă ridic şi deschid uşa uşor. Un pat mare în centru şi o veioză portocalie într-un colţ. Ea este întinsă în pat, goală, cu picioarele desfăcute. O privesc şi singurul lucru care îmi vine în minte să-l spun este:

- Atât de comod?

Ea mă priveşte şi îmi spune:

- Vreau să mi-o lingi şi vreau să mi-o lingi bine şi dacă ştii ce vreau şi dacă ştii ce vrei, ar fi bine să începi să-mi faci pe plac.

Mă apropii şi când mă aplec peste pat îmi spune:

- Nu, nu aşa. Dezbracă-te.

Mă conformez. Nu mai făcusem sex de 2 luni, se putea spune că eram disperat, iar puştoaica asta părea atât de stăpână pe situaţie încât simţeam nevoia să-i arăt cine controlează lucrurile. Nici nu ştiu când am dat hainele jos, nici măcar în armată nu mă dezbrăcam aşa repede. Când ajung lângă ea, îmi aruncă o privire lungă şi cu un zâmbet lung îmi zice:

- Ce băiat mare avem aici...

Eram atât de ameţiţi amândoi şi totuşi vedeam lucrurile atât de clar. Acum îţeleg de ce se holba tipul ăla la mine în baie.

Mirosea a levănţică, mirosea bine şi nici măcar nu ajunsesem între picioarele ei. Avea nişte picioare lungi şi nişte coapse ferme, şoldurile senzuale şi chiar dacă lumina era slabă, când am văzut-o am simţit cum tot sângele mi se duce în penis. Îi sărutam coapsele, ardea. Ardeam şi eu, doar că eu mai aveam de aşteptat. Îmi lipisem buzele de buzele ei şi încercam să-i sting focul. Erau moi şi catifelate, avea un parfum teribil de excitant. O simţeam cum se unduieşte în ritmul mişcărilor mele. O lingeam şi o lingeam bine. Strânsese aşternuturile între degete şi gemea tare. Îmi pusese picioarele pe umeri şi o simţeam cum îşi încorda muşchii şi cum îşi încleşta degetele de la picioare.

Când i-am înfipt limba în pizdă a rămas fără aer. Era aşa fierbinte înăuntru şi atât de ud... Avea un gust dulce de scorţişoară. Intram şi ieşeam repede, iar ea îşi împingea întreg corpul spre mine, mă sufoca şi uneori ridicam privirea să o văd cum se zbate. Îşi muşca buzele, iar atunci când nu mai putea, închidea ochii. În rest, mă privea obsesiv şi parcă din priviri îmi spunea următorul pas.

Gemetele ei au devenit urlete de plăcere, mişcările ei s-au transformat în spasme musculare, începuse să tremure şi mă excita fantastic. Aş fi vrut să sar pe ea şi s-o iau atunci, s-o domin şi să îi rup pizda în două, să mă simtă adânc în ea. N-au mai trecut două secunde şi am auzit-o spunându-mi:

- Îmi vine, îmi vine... Nu te opri.

Ambiţionat de vorbele ei, am pătruns-o cu limba mea mai intens şi mai adânc. Îmi simţeam buzele cum se plesnesc de buzele ei, iar cu degetele îi frecam clitorisul, gata să explodeze, în toate direcţiile.

Când şi-a dat drumu m-a respins. Şi-a strâns tare picioarele şi într-o zvârcolire puternică respira sacadat. S-a întors pe burtă, m-am aplecat peste ea şi îi sărutam fesele. Avea nişte fese ferme şi nişte şolduri fenomenale. Priveam strălucirea spatelui ei, care parcă cerea disperat sărutări. M-am suit uşor peaste ea, fără s-o strivesc, sprijinit în mâini, aveam corpul încordat şi arcuit peste corpul ei. Am început s-o sărut pe ceafă, apoi am urcat uşor spre lobul urechii şi i-am spus:

- Acum este rândul meu.

Cu mâna dreaptă îmi plimbam degetele pe spatele ei şi îi miroseam parfumul. I se făcuse pielea ca de găină după primele atingeri. În urma degetelor mele rămâneau urme roşiatice. După ce i-am explorat spatele cu degetele, am sărutat-o pe fese şi cu limba am început să fac cerculeţe, din ce în ce mai mari, urcând pe şira spinării şi coborând cu sărutări pe urmeri şi pe braţe. Aveam penisul între fesele ei. Tare, viguros, ardea. Voiam atât de tare în ea şi după mişcările ei lascive înainte şi înapoi şi ea voia la fel.

Mi-am frecat-o de fesele ei de câteva ori, coborând uşor până capul meu i-a atins pizda. Atunci a tresărit. Îi împingeam uşor buzele cu capul meu roşu şi i le despicam uşor, mişcându-mi penisul în sus şi în jos. Am simţit mâna ei pe fese cum mă împingea, atunci am pătruns-o. Era aşa udă, intrasem uşor şi simţeam pielea cum aluneca pe piele. Am intrat tot în ea şi pentru o secundă i s-a oprit respiraţia, apoi am ieşit uşor şi am intrat din nou şi iar am ieşit şi iar am intrat, un balet al sexualităţii, un dans al dorinţei şi al extazului.

Îi simţeam fesele cu abdomenul în timp ce intram în ea, patul se lăsa sub noi şi sub greutatea împingerii mele. Am mărit ritmul şi forţa bătăii, simţeam cum zgomotul produs de corpurile noastre în atingere devenea din ce în ce mai intens, o sonoritate care mă excita la maxim. Simţeam cum pielea ei îmi presa capul când ieşeam şi intram, o simţeam cum se împingea cu putere în mine. M-am aşezat în genunchi şi am tras-o de şolduri spre mine fără să ies din ea şi am continuat. Spatele ei avea o curbură adâncă, iar eu îmi plimbam degetele de sus în jos, coborând şi urcând acea curbură care parcă nu se mai termina. Am apucat-o strâns de şolduri şi am tras-o spre mine din ce în ce mai tare. Mă plimbam cu degetele printre fesele ei, atingându-i uşor anusul, o excita. S-a ridicat şi ea în genunchi şi şi-a lipit spatele de pieptul meu. O ţineam strâns de sâni în timp ce o ridicam centimetru cu centimetru, pătrundere după pătrundere. Ea îşi pusese mâinile peste ale mele şi parcă îmi coordona mişcările. Apoi şi-a coborât o mână jos şi a început să-şi frece clitorisul.
Începuse să ia din nou controlul şi nu-mi plăcea.

Am trântit-o pe spate în pat şi m-am suit peste ea, am pătruns-o, iar ea s-a încolăcit în jurul meu. Îi simţeam respiraţia fierbinte pe umăr, îi sărutam lobul urechii şi o muşcam. Ea îşi înfipsese buzele în umărul meu şi cu unghiile îmi brăzda spatele. Ustura, dar era excitant. Ieşeam din ea foarte puţin, dar intram cu putere. Gemea lângă urechea mea şi gândurile începuseră să mi-o ia razna. Respiram greu, nu mă puteam controla, simţeam cum îmi explodează în ea. Au urmat câteva secunde care au părut minute. Am auzit-o când mi-a şoptit la ureche:

- Dă-ţi drumu in mine, ştiu că asta vrei... Ce mai aştepţi, ia-mă... Umple-mă cu sperma ta...

Era picătura care umpluse paharul. Cu ultimele picături de energie am început s-o pătrund cu o disperare în care mă regăsisem şi am explodat. Am simţit cum mă eliberez şi cum mă umplu de căldura. Un geamăt scurt şi din partea ei şi extenuat m-am prăbuşit pe ea fără să ies...

Am vrut să mă ridic şi să mă dau la o parte, dar m-a oprit. Mi-a zis că mă mai vrea în ea. Am rămas aşa, în timp ce respiraţia mea se lupta cu respiraţia ei. Sânii ei se împotriveau pieptului meu. Avea sfârcurile tari şi fierbinţi. Şi în încleştarea aceea mă ţinea strâns şi eu o apăsam cu putere. Am rămas aşa câteva minute, după care simţind-o că îmi dă drumu m-am întins lângă ea. Stăteam amândoi întinşi, goi, printre aşternuturile aruncate în pat şi nu scoteam niciun cuvânt. Doar respiraţiile noastre se mai auzeau. Şi-a pus capul pe pieptul meu şi am stat aşa o vreme uitându-mă în tavan. Nu ştiam ce să spun. Nu voiam să spun nimic.

Tăcerea asta era, într-un fel, mai bună decât orice am fi putut spune noi. Nu aveam nevoie nici eu şi nici ea de laude sau de cuvinte care ar fi putut să strice momentul. Ştiam amândoi cât de bine fusese. Şi-a pus braţul stând pe pieptul meu, piciorul stâng peste picioarele mele şi capul pe umăr. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost sărutarea pe care am primit-o pe piept.

Ziua a 3-a

Când m-am trezit de dimineaţă mă aştepta cu cafea. Era la bucătărie, îmbrăcată numai în cămaşa mea, eu pusesem cearşaful pe mine şi părea o togă romană. I-am spus bună dimineaţa şi ea mi-a întins ceaşca de cafea. Aveam o durere de cap fenomenală. Cafeaua asta o să-mi facă bine. I-am mulţumit şi mi-a zâmbit.

Am întrebat-o dacă are treabă, dacă vrea să plec. Mi-a spus că vrea să mă roage ceva, dacă pot să mai rămân la ea. Avea în ochi o privire ce nu putea fi refuzată.
Ne-am aşezat amândoi faţă în faţă la masa din bucătărie, cu aburii cafelei ca o perdea despărţitoare printre care numai ochii noştri se întâlneau, privire în privire, fără cuvinte. Tăcere... Iar ea se juca cu nişte boabe de cafea pe o coală de hârtie.
M-am aplecat să iau linguriţa pe care o scăpasem jos şi când m-am ridicat în faţa mea coala, iar pe coală boabele alea maronii de cafea, care spuneau: Te vreau.

Deci asta făcuse ea... Boabele de cafea erau limbajul nostru... Tăcerea şi dorinţa... Aroma de cafea... Te vreau.

Read more...

Lămâie, sex şi... apă caldă

Era o după-amiază rece. În toată casa era rece, de la baie şi până în bucătărie, în dormitor şi chiar şi în sufragerie, unde de obicei era foarte cald. El era acasă de câteva ore, ea încă se lăsa aşteptată, promisese să se întoarcă înainte de 4. În dormitor, rătăcit între aşternuturi roz, preferatele ei, el stătea aproape gol, întins pe perna moale, într-un somn stins de liniştea rece a apartamentului. După mişcările şi după agitaţia pe care o afişa, probabil o visa pe ea, încă un vis erotic, unul din multele pe care le avea.

Undeva în bucătărie, un televizor uitat deschis turuia fără conţinut nişte ştiri şterse care n-ar fi putut trezi niciodată atenţia cuiva. Se auziră cheile în uşă, apoi tocuri pe gresia din hol, apoi linişte. Dispăruse şi sunetul acela enervant al televizorului, era o linişte calmă,liniştea dinaintea furtunii. I se păru suspect, se ridică din pat alene şi cuprins de cea mai adâncă remuşcare că părăsea patul ăla cald, aşternuturile alea pline de parfumul ei, aşternuturi care îi provocau acele vise...

Îmbrăcat sumar,doar în nişte boxeri albi, porni desculţ spre bucătărie. Pe hol se privi în oglindă şi îşi spuse cu o ocheadă că era una din zilele lui bune. O  auzi fluierând în bucătărie, fredona melodia ei preferată, melodie cu care obişnuia să-l trezească în miez de noapte, atunci când voia să-i spună ceva, tandru, original, lipsit de etichetă.

Apărând de după colţ, desculţ, subtil şi lipsit de amprentă sonoră, nu-şi trădă prezenţa decât atunci când buzele îi atinseră pielea fină a gâtului, inundată de parfumul ei obsedant, iar cuvintele şoptite în taină lângă lobul urechii, o făcură să tresară:

- Ce faci, iubito? Te-ai întors? Te aşteptam... am un dor nebun de tine în pantaloni.

O simţi cum tresare atunci când îi sărută şi lobul urechii şi chiar dacă nu avea nici o reacţie ştia că îl auzise. Se întoarse spre el, cu mainile sprijinite de blatul rece de marmură şi se uită la el. Îşi aştepta sărutul, îşi aştepta invitaţia la dans. El puse mâinile peste ale ei, tandru, uşor, fără s-o rănească,într-o încleştare care făcea ca orice mişcare a ei să fie interzisă, orice refuz să fie uitat, orice tentativă de evadare un simplu vis...

Se lipi cu pieptul gol de cămaşa ei cu nasturi gată să sară, îi vedea pieptul cum împingea în textura fină a cămăşii, schimbându-i forma şi nuanţa. O sărută uşor, muşcând din buzele fierbinţi ce sfârâiau sub buzele lui umede. Simţindu-se stăpân peste locuri de mult ştiute, coborî sărutare după sărutare pe gât, uşor, într-un ritm ştiut numai de el, fără să se grăbească, fără să piardă nici măcar un centimetru din pielea ei fină şi caldă, iar de pe gât coborî uşor până în paradisul senzualităţii, raiul aromelor şi al terminaţiilor nervoase ale unei femei...

Simţea cum o lăsa fără respiraţie, simţea bătăile inimii cum îi plesneau buzele în drumul sărutărilor ce coborau pe sânii ei albi ca laptele. Îşi ridică uşor privirea şi o căută pe a ei. Se apropie cu buzele de buzele ei şi îi şopti privind-o drept în ochi:

- Azi nu spălăm rufe, iubito?

Era un cod. Cod ştiut numai de ei, o transcriere a dorinţelor lor într-o limbă plină de înţelesuri. O ridică în braţe şi o aşeză uşor pe maşina de spălat. Fustiţa ei neagră urcase atât de mult încât lăsase să se vadă picioarele ei fine şi incitante. Îi desfăcu nasturii de la sacou, uşor, şi încă şi mai uşor o ajută să scape de povara lui, alunecând jos pe gresie între picioarele lui. O privea în ochi în timp ce convingea nasture după nasture al cămăşii să cedeze sub atingerea degetelor lui.

Sărută în urma cămăşii, milimetru cu milimetru, umplea por după por cu sărutările lui fierbinţi. Întâi umerii, apoi braţele, urcă uşor pe gât ca mai apoi să coboare uşor pe sâni şi să muşte din sutienul alb dantelat. Nu-i plăcea, nu-i plăceau hainele de pe ea, o voia goală, voia s-o descopere şi s-o cucerească încetul cu încetul...

Îi desfăcu sutienul care la rândul lui căzu peste grămada proaspătă de haine. Apucă sânii în palmele lui, abia îi cuprindea, atât de voluptoşi, atât de calzi, fermi şi-n acelaşi timp moi, doar sfârcurile tari ieşeau printre degete, iscoade, ochi ai corpului în căutarea a ceea ce va urma...

Îşi apropie buzele de sâni şi sărută uşor sfârcurile ei tari şi fierbinti. Cu vârful limbii presa uşor peste ele şi începu să coboare cerculeţe peste cerculeţe  spre baza sânilor, ca mai apoi să urce în sens invers, pe aceleaşi drumuri bătătorite de limba lui. Îi ţinea strâns şi îi presa uşor, cu mişcări tandre şi încerca să îngrădească cât mai mult libertatea lor, îi sărută întâi cu buzele, apoi cu vârful limbii şi la sfârşit muşcă uşor din ei, ţinea între dinţi fierbinţeala aceea roşiatică şi o stingea cu atingeri apăsate ale limbii... O simţea cum tremura şi cum gemea, o simţea cum aluneca uşor peste el. Voia mai mult, avea nevoie de mai mult.

Se aşeză în genunchi în faţa ei şi cu privirea iscodi între copasele ei, în întunecimea aprinsă care lăsa să se vadă o pereche de chiloţei albi, dantelaţi. O cuprinse de şolduri şi îi desfăcu fermoarul, în timp ce o săruta pe coapsele fine şi calde. Trase uşor şi, parcă slăbit dintr-o strânsoare, corpul ei se voia eliberat. Îi aruncă fustiţa şi o privi. Singurul lucru care o mai apropia de ceea ce fusese când intrase în casă, era acea pereche de chiloţei albi, cu o dantelă fină, care ascundea în spatele lor un cuptor încins ce ardea mocnit.

Îşi începu valul de sărutări de pe genunchi spre interiorul copaselor, fierbinţeala devenea din ce în ce mai intensă, iar acolo, între coapsele ei, trebuia neaparat stinsă, udată cu sărutări umede, ştearsă cu atingeri fine ale limbii. O împinse uşor pe spate, până atinse peretele, şi cu degetele îi dădu jos chiloţeii. Coapse, genunchi, gambe, tălpi. De acolo avea să pornească. Îi sărută tălpile, apoi urcă uşor pe gambe, fără să se zgârcească la vreo sărutare, fără să câştige timp. Aveau tot timpul din lume...

Urcă uşor pe coapse şi atunci îi desfăcu picioarele. Avea nevoie de loc, avea nevoie de lumină, avea nevoie de interiorul acelor coapse pentru a-şi picta capodopera cu vârful pensulei...

Era udă, o simţise de când îi mototolise chiloţeii, înainte să-i arunce pe jos. O sărutare, încă una, începea furtuna. Ploaie de sărutări, primele gemete. Îi săruta interiorul coapselor şi apoi, încetul cu încetul, încercui acel triunghi de mistere şi senzaţii ascunse, până ajunse cu sărutările în vârful piramidei, acolo îi sărută buzele uşor, de sus în jos, cu o mişcare lină şi dreaptă... În urcare, despărţi cu vârful limbii acele lespezi fierbinţi şi descoperi farul plăcerii,luminiţa din întuneric, începutul tuturor începuturilor, clitorisul. Îl descoperea uşor cu degetele, asemeni unui manuscris vechi, plin de praf, firav, care cerea atingeri tandre şi pline de preţuire. Îl atinse uşor cu un deget, asemeni unui copil neştiutor, după care simţi nevoia să-l sărute, să-l atingă cu limba, să-i simtă gustul şi să-l înmoaie în atingeri ude.

Coborî cu degetul pe marginile buzelor şi ajunse cu degetul până la capătul drumului, acea cădere bruscă  care atrăgea asemeni unui magnet. Sărutările şi atingerile cu vârful limbii alternau, se simţea presiunea cum creşte, simţea cu vârful limbii cum tresare, cum bobiţa aceea mică creştea atingere după atingere, parcă trăgându-şi seva din acele atingeri. Cu două degete despică lespezile fierbinţi şi intră înăuntru, într-un necunoscut ud şi fierbinte. Cu mişcări line, descoperea centimetru cu centimetru din interiorul ei, degetele îi erau ghid, totul se ghicea prin atingeri şi prin gemetele ei pline de plăcere, respiraţia sacadată şi uneori momentele de sufocare. Alterna mişcările limbii cu cele ale degetelor, într-un dans nebun, la început încet, ca mai apoi asemeni ritmului unui tren să imprime mişcarea de du-te - vino într-un ritm ameţitor.

Ea îşi mişca bazinul în ritmul lui, un ritm intens, rareori întrerupt de retrageri ale corpului ei, urmat însă de reveniri, mai intense şi mai adânci. O pătrundea în ritmul sărutărilor şi o săruta după urma degetelor, le rotea uşor, ieşea puţin ca mai apoi să intre şi mai adanc .Simţea cum fiinţa ei tremura de plăcere, o simţea cum presiunea creşte şi creşte, din clipă în clipă îşi aştepta explozia... Se lăsa purtată de ritmul lui, incapabilă să reacţioneze, incapabilă să se opună, nici n-ar fi vrut asta. Urla în ea până şi cel mai fin nerv, simţea cum arde, trebuia să stingă fierbinţeala aia, trebuia să o stingă şi repede.

- Mai repede, iubitule... Mai repede...

Iar el, simţind momentul, deveni şi mai intens ca înainte. Funcţionau ca un mecanism bine uns, totul mergea în ritmul lor. Gemetele deveneau din ce în ce mai puternice, respiraţia din ce în ce mai sacadată, totul era mai intens şi mai intens, până când ea exploda într-un val de căldură, inundându-i degetele, stinsese focul cu ploaia senzaţiilor ei, excitată la maxim şi lipsită de apărare.

O sufocau senzaţiile intense pe care le trăia de fiecare dată când atingea orgasmul, o căldură şi o amorţeală se contopeau în corpul ei făcând orice mişcare imposibilă, amândoi trăiau orgasmul ei, iar el o sărută să-i domolească agitaţia. Se ridică şi o sărută...

Ea îl privi din cap până în picioare şi îi studie fiecare muşchi. Transpirase, iar din boxeri i se vedea cum se naşte o erecţie obraznică. Se ridică de pe maşina de spălat şi îngenunche în faţa lui. Cu bărbia îi atinse uşor boxerii şi simţi ceva cald. Îi atinse abdomenul, pe care curgeau stropi de transpiraţie, şi coborî peste boxeri. Cu mâna atingea uşor ce se ascundea acolo şi îi dădu un sărut. Apoi îi dădu boxerii jos şi lăsă să-i cadă uşor penisul. Îl privea. Îi privea penisul şi apoi îşi aruncă privirile peste privirile lui, parcă dorind să ghicească ce-şi dorea.

De acolo, de jos, se simţea dominată. O senzaţie peste măsură de excitantă care o făcea să facă orice i-ar fi cerut el. Îşi lipi mâinile de coapsele lui şi le apropie ca într-un cerc care se strânge în jurul acelui stâlp al plăcerii, ajunse până la baza lui, iar cu o mână îl prinse ferm, ridicându-l într-o poziţie potrivită. Îl atinse uşor cu buzele, o sărutare caldă... Simţea cum ardea, simtea cum îi pulsa sângele în fiecare venă, simţea cum se întăreşte şi cum căpăta formă în mana ei. Îl modela, îl modela uşor cu limba, în mişcări tandre, presând mai tare sau mai încet, îl voia perfect.

Cu mâna dreaptă îi pipăi pielea fină, trecând peste venele groase ca peste nişte şanţuri, înainte şi înapo, descoperind capul gros şi roşu, acolo unde sângele se izbea cu putere de pereţii fiinţei sale, cel mai extrem punct al hărţii corpului unui bărbat. Începu să-l ascundă, sărutare după sărutare, până când buzele ei atinseră mâinile. Se topea sub atingerile ei, respira greu şi se sprijinise cu mâinile de maşina de spălat.

Era rândul ei să-şi impună dansul, era rândul ei să controleze chiar dacă acolo jos unde era părea dominată, ea deţinea controlul. Îi atingea cu vârful limbii capul fierbinte şi îl stingea când îl cuprindea cu buzele ei, împins adânc. Respiraţia lui o excita, cu mâna stângă îşi atinse clitorisul şi începu să-l frece uşor, de sus în jos, adaptând ritmul ritmului în care îi săruta penisul.

Îl simţea cum fierbe, îl simţea cum tresare la fiecare atingere şi îl simţea cum uşor uşor îi rupe concentrarea. Gâfâia şi uneori se oprea într-o tăcere sufocantă, ca mai apoi să respire disperat după gura de aer salvatoare. Nu mai rezista...

O apucă şi o ridică, o întoarse cu spatele şi îi desfăcu uşor picioarele. Ea nu i se opusese deloc. Voia acelaşi lucru ca şi el doar că din altă perspectivă. Îl voia în ea atât de tare pe cât el se voia în ea. O aplecă uşor până când sânii i se lipiră de maşina de spălat rece, lucru care îi tăie respiraţia. O ultimă sărutare a triunghiului plăcerii, o ultimă sărutare a buzelor fierbinţi şi o pătrunse...

Era atât de udă şi penisul lui intră uşor, alunecând pe tunelul făcut parcă pe forma lui. O pătrunse uşor, ieşind mult şi intrând repede înapoi acolo unde fierbinţealea îl atrăgea. Mişcările lui începură să crească în intensitate, un du-te - vino ambalat şi rapid, controlat cu mişcări ferme. O ţinea strâns de şolduri şi o trăgea spre el cu furie, o furie plină de pasiune, nonviolentă. Singurele sunete erau gemetele ei puternice, respiraţia lui sacadată şi abdomenul lui plesnindu-i fesele. O lipise atât de bine de maşina de spălat şi o ţinea aşa de strâns, încât simţurile ei erau încordate la maxim, simţea cum explodează, îl voia în ea tare şi puternic, voia să-i simtă forţa până în măduva oaselor. Într-un moment de acalmie o pătrunse mai adânc ca niciodată şi se lăsă pe ea. îi simţea pieptul pe spatele ei, îi simţea greutatea cum o apasă, se apropie de urechea ei şi îi şopti:

- Iubito, eşti atât de fierbinte...

După care o apucă de umeri şi continuă ritmul  ameţitor. Gemetele ei contopindu-se cu ale lui, cântec divin născut din pasiune şi dorinţă. Brusc o întoarse spre el şi o sui cu fundul pe maşina de spălat. O împinse uşor din nou până la perete şi o pătrunse din nou. Ea îşi încolăcise picioarele în jurul feselor lui, excitându-l şi mai tare, iar el o pătrundea ţinându-i sânii în palmele lui şi frămânţându-i. Maşina de spălat se zgâlţâia sub mişcările lor puternice, iar fesele ei se frecau de plasticul rece. Coborî mâinile de pe sânii ei şi coborî cu degetele pe clitorisul ei. îl freca uşor, era ud şi aluneca repede peste bobiţa ce crescuse şi aproape că exploda. Gemetele ei se împătrundeau cu ale lui, parcă urmărindu-se unul pe altul. O luă în braţe, încolăcită în jurul lui şi continuară cu el sprijinit de uşă. Îi simţea braţele puternice cum o înconjoară şi strângea tare picioarele să nu-l piardă din acea încleştare. Îl simţea atât de tare în ea, atât de intens. Amândoi plini de transpiraţie şi fierbinţi. Continuară ritmul acela ameţitor câteva momente acolo cu el, lipit de uşa de lemn,lipiţi unul de altul, sânii ei lipiţi de pieptul lui. Câţiva paşi şi era pe masă, întinsă cu el în faţa lui. Nu slăbiseră deloc ritmul şi se apropiau de sfârşitul pe care şi-l doreau amândoi:

- Hai, iubitule... Dă-ţi drumu în mine... Aaaa... Vreau să îţi simt căldura...

Tare, din ce în ce mai tare, sânii ei dansau înainte şi înapoi pe o muzică surdă, muzica dorinţei. Ea se ţinea strâns de marginile mesei şi cu picioarele pe pieptul lui. El o pătrundea adânc şi intens, val după val după val, asemeni asediului unei cetăţi ce nu se dă bătută. Rămâneau amândoi fără respiraţie, doar gemetele mai dădeau sens existenţei lor. Presiunea creştea şi în el şi în ea, sângele fierbea şi pulsul accelerase spre zona imposibilului:

- Îmi dau drumu, iubito... O să te sufoc în mine... Aaa...

Câteva momente de încordare, gemete disperate, sufocate de o tăcere udă şi... linişte. Doar respiraţiile lor sacadate în timp ce el se prăbuşeşte peste sânii ei. Ea, îi simţea căldura, simţea cum se scurge în ea seva vieţii şi cum o inunda. El, amorţit în braţele ei, cu buzele muşcând din sânii ei tari... Momente de linişte, tulburate de o linişte şi mai mare, fără sfârşit. Apoi vocea ei caldă şi tremurândă:

- Te iubesc, iubitule...

Iar el, ridicând privirea spre ea, în căutarea unui sărut izbăvitor, şoptind în liniştea calmă:

- Te iubesc, iubito...

...aromă de lămâie se scurgea în toată încăperea şi sunetul vieţii îl dădea robinetul care picura alene în cadă plină stropuri ude şi fierbinţi. Pe jos rufe... Masa... Holul... Dormitorul... Patul... Aşternuturile... Şi între aşternuturi două trupuri goale, o singură îmbrăţişare, îmbrăţişarea vieţii şi a dragostei. Pasiune şi sentiment... Fereastra deschisă şi perdeaua ce flutura în bătaia vântului... aroma de ploaie.

Read more...

Mesaj de adio

De câte ori o să-mi iei asta? Uită-te în ochii mei şi fă-mă să înţeleg... Noapte după noapte am stat şi am plâns... pentru tine. Stăteam şi mă gândeam când o să vezi lucrurile clar, când o să înţelegi... Nici nu-ţi dai seama că în clipa asta stai în faţa mea şi vorbeşti cu o oglindă. Crezi că sunt puternică şi pentru tine atunci când tu eşti slab? Nu merge aşa, suntem una şi aceeaşi persoană, trebuie să fim puternici amândoi, aşa că am ajuns la o concluzie: amândoi merităm mai mult, amândoi merităm mai bine. Aşa că plec eu, pleci şi tu... Amândoi ştim ce avem de făcut, nu eşti nebun, nu sunt nebună, avem amândoi salvarea în faţă. Nu pot să fac eu totul, aşa că adună-te. Suntem de prea mult timp în situaţia asta, am stat prea mult aşa, ce a fost între noi a fost... demult. Ştergeţi lacrimile, aşa cum şi eu le şterg pe ale mele şi să mergem înainte... Adio.

sursa foto

Read more...

Povestea unui demon atins de un înger (partea a 7-a)

Ce puţin trecuse de ultima dată de când mă uitasem la ceas şi ce mult mi se părea... Atunci când vorbele îşi prelungesc durata prin înţelesul lor... o caut cu privirea. Să-i citesc strălucirea din ochi... Nu mai visează demult. Se uita în continuare la televizor ca şi cum ceva interesant ar atrage-o. Întrerup tăcerea şi o întreb... Unde ai pierdut dragostea pe drum? Cui i-ai lăsat-o?
...nimic. Tăcere... Ochii i-au căzut pe o pată de pe podea... Încerc să o întreb din nou şi-mi spune:
- Taci. Taci şi ascultă tăcerea care mă înconjoară... Ascultă lacrimile care au curs în camera asta... Ascultă petele stinse de pe perna cu care adormeam în braţe noaptea şi spune-mi tu... Spune-mi tu unde e dragostea... Unde am pierdut-o? Vrei să ştii unde e? Am vândut-o pentru o clipă de fericire... Am pierdut-o la un joc de cărţi cu viaţa, soarta avea chinta royală, iar eu n-aveam nimic... Nici măcar siguranţa că ma iubea...
- Cum îl chema?
...nu vrea să-mi răspundă, dar pare fascinat de el.
- Ai văzut vreodată un înger?
- ...un înger? întreb eu. Îngerii nu există, eu n-am văzut, tu?
- Pe el...
...şi cade pe pat într-un val gros de fum... Îşi aprinsese ultima ţigară, care ardea mocnit... Cu un zgomot de buştean ars într-un şemineu în miez de iarnă... Se uită la tavan şi suflă fumul atât de tare încât atingea lustra coborâtă peste pat, fumul îneca lumina şi făcea camera întunecată şi parcă mai mică... Ajunsesem să vorbim despre ceva ce ne depăşea pe amândoi, un subiect în care niciunul dintre noi nu excela, ce-i drept, nimeni nu se poate lăuda cu asta, dar... Decât să iubeşti în fiecare zi cu gândul, mai bine o secundă cu inima...

{ va continua}

Read more...

Povestea unui demon atins de un înger (partea a 6-a)

Îşi iubea fraţii chiar dacă nu prea arăta asta. Nu ştiu ce ar fi făcut fără ei dacă aceştia ar fi părăsit-o. Părea fragilă când vorbea de familie, de iubire, dar... nu era chiar aşa. Trecuse peste toate. Părinţii ei sfârşiseră a mai fi o familie în clipa în care nesinceritatea coborâse în rândul sentimentelor dintre ei... O decizie care nu i se păru corectă şi pentru care, la început, se învinovăţi, dar nu fusese vina ei şi nici a fraţilor ei. Însă ea fusese singura care conştientizase asta.
Nu a vrut să mai vorbească despre asta. Avea 13 sau 14 ani când s-a întâmplat şi s-a întamplat atât de repede că nici nu a realizat. Un lucru diferă la ea faţă de alţi copii care s-au pierdut pe drum după aşa ceva, ea nu a făcut-o. Şi nici fraţii ei, cel puţin nu total. Toţi i-au spus că asta i-a maturizat. Ei voiau să se maturizeze, dar ea nu. Voia să fie tot copil şi să rămână aşa. Se speria de vârsta ei şi nu voia să renunţe la copilărie. Încerca să rămână tot un copil cu toate că... nu era. Era un copil cu supărări. Un paradox, pentru că nimic n-ar trebui să arunce nori pe lumina copilăriei.
Şi-a urât părinţii după asta până a învăţat să-i iubească din nou şi se plângea că mai are de învăţat. Drama pare aceeaşi, părinţii se despart, copiii sunt la jumătate puşi în faţa unei alegeri imposibile, puşi să aleagă cui să vândă dragostea lor... Cea mai mare greşeală a unui părinte, cel mai mare blestem al unui copil... şi peste asta a trecut. Însă şi asta a marcat-o. De aici, credea ea, totul a început... sau s-a sfârsit. Mă uit la ea, nicio lacrimă, nicio schiţare a regretelor...
- Nu simţi nimic când vorbeşti de asta?
- ...lacrimile s-au dus. Au curs atâtea încât nu le mai ştiu numărul, acum totul e uscat, asemeni unui deşert ce moare, vorbele spun totul, gesturile nu-şi mai au rostul, nu mai impresionează pe nimeni... Am vrut să mă sinucid. Credeam că moartea mea va schimba ceva, credeam că dacă eu dispar vor avea ceva la ce să se gândească, să uite de prezent şi să se gândească la trecut, la cât de frumos ne stătea ca familie, însă au aflat şi gestul meu nu a făcut decât să adâncească depărtarea dintre ei. Poate moartea mea le-ar fi fost o lecţie, că au eşuat ca părinţi, că nu sunt meniţi să poarte acest titlu, că nu-şi merită norocul: eu şi fraţii mei... Nu caut milă, nici compasiune, vreau doar ca lumea să mă înţeleagă, nu sunt un sclav în căutarea libertăţii şi niciun condamnat la moarte în căutarea izbăvirii... Sunt eu, doar eu... Eu şi visele mele spulberate, eu şi dorintele mele, eu şi durerile mele... doar eu.
Devenea enervantă, chiar foarte enervantă. În tot ce spunea era atâta dreptate încât ... Însă avea dreptate şi am tăcut...
- Vorbeşte-mi despre fraţii tai!
- Am un frate şi o soră.
Fratele ei era ceva mai mic ca ea, iar surioara ei era un copil. Dragostea era totul pentru ea. Se observa asta mai ales când vorbea de familie.
- Dragostea în familia mea era împărţită... Pe fratele meu îl iubeau mai mult, pe surioara mea mai puţin. Eu eram undeva între, o combinaţie între nepăsare şi siguranţa că mă voi descurca singură.
Încă un lucru care o nemulţumea, încă o frustrare, multe gânduri ascunse. Îi iubea pe amândoi deopotrivă, fratele ei o ajutase mult, necondiţionat, lucru rar întâlnit în zilele noastre chiar dacă vorbim de fraţi. Pe sora ei o vedea retrasă, liniştită, incapabilă vreodată să greşească, însă egoistă în încercarea ei de a se proteja şi a nu fi rănită. Timpul trecea pe lângă noi zgomotos în bătăile ceasornicului, furios parcă, cerând să fie lăsat să zboare... Povestea curgea şi parcă nu avea sfârşit, cu toate că vorbeam de viaţa unui om, limitată ca perioadă şi infinită ca simbol.
- Omul există atât în timpul vieţii sale cât şi după moarte. Dacă ai lăsat ceva în urma ta, înseamnă că ai trăit. Dacă te-ai mulţumit cu ce-ai avut atunci eşti mort şi amintirile sunt singura urmă a existenţei tale, în amintirea altora îţi prelungeşti existenţa, spunea ea privind către televizorul pornit parcă din lipsă de inspiraţie.
Era în stare de atâtea lucruri, dar nu voia nimic, încerca să spună atâtea, dar nu arăta nimic... Unde era voinţa? Pierdută oare de-a lungul timpului voluntar sau involuntar? Cine ştie? Nu sunt expert să decid şi nici nu vreau să o judec, nu am dreptul să o fac şi aşa e moral... Mă uit la ceas, e şapte şi douăzeci... E seară.

{va continua}

Read more...

Povestea unui demon atins de un înger (partea a 5-a)

Era ora şase după amiază. Se întunecase afară, lucru neobişnuit pentru acea perioadă din an. Era cam înnorat, într-adevăr...
- Hai să mâncăm ceva, mi-a spus...
...şi a venit la fix , cu toate că povestea ei curgea , simţeam nevoia de o pauză...
- Ştii care e mâncarea mea preferată?
- Care?, am întrebat-o.
- Să scrii amănuntul ăsta, poate contează. Aceea care se mănâncă în doi, niciodată nu mi-a plăcut să mănânc singură...
...şi parcă avea puţină dreptate.
- Cu toate că ce mi-ai spus până acum este viaţa ta, nu ştiu pe câţi interesează copilăria ta. Nu diferă cu nimic de a altora.
- Într-adevăr, ai dreptate, dar a mea se termină înainte să înceapă, nu sunt singura, dar... a ta cum a fost?
- Nu despre mine era vorba!
- Ştiu, dar ai ceva de ascuns?
- Nu cred că lumea ar trebui să ştie despre viaţa mea!
- Dar despre a mea trebuie, nu?
- A fost alegerea ta, tu vrei ca lumea să te înţeleagă.
- Da, bine. Hai să o lăsăm aşa, vorbim despre ce vrei tu...
...şi întoarse privirea spre şemineul din partea cealaltă a camerei şi rămase aşa. Tocmai când terminam de mâncat ceasul arăta ora 19. Am observat că în cameră nu erau niciun fel de poze şi am întrebat-o:
- Dar tu nu ai nici un fel de amintire?
- De ce întrebi?, îmi spuse ea.
- Pentru că nu ai nicio poza pe aici.
- Amintirile mele sunt aici.
...şi arătă spre inimă.
- De aici nu vor dispărea niciodată.
...şi iar trebuia să-i dau dreptate, lucru care mă enerva. Cui îi place să dea dreptate tot timpul, chiar dacă aşa este corect? Nimănui. Am baut un pahar de vin. Avea o sticlă de vin roşu. Spunea că ăsta îi place ei.
- Hai să-mi povesteşti din nou!
Şi mi-a spus despre familia ei. Avea doi fraţi, unul diferit de celălalt. În unele momente singurul lucru care părea să îi unească erau parinţii, aceiasi... Cam ironic.

{va continua}

Read more...

Povestea unui demon atins de un înger (partea a 4-a)

Undeva în colţul ochiului parcă zărisem o lacrima, dar clipitul necontrolat şterse orice urmă.
- Mă gândeam la el.
...şi o credeam. Nicicând o privire nu fusese mai sinceră. O trădase dinainte reacţia ei. Nu se putea abţine cu toate că îşi dorea. Timpul nu avea limite pentru ea atunci când se gândea la el, treceau poate şi ore şi ea se gândea tot acolo, acolo departe, unde numai gândul ei putea ajunge. Stătea ore, asemeni unui bolovan în milocul unui râu învolburat, toate treceau pe lânga ea şi o măcinau, dar ei nu-i păsa. Am rugat-o să-mi povestească orice numai să o ţin lânga mine. Aş fi vrut să vorbească despre ea, dar buzele îi tremurau nervos şi erau palide, parcă îngheţate într-o încleştare rece. Nu putea scoate niciun cuvânt. Într-un târziu mi-a povestit despre copilăria ei, fusese cândva şi fericită...
Copilăria ei nu era diferită de a ta sau a celorlaţi. În glumă mi-a spus de prima ei dragoste la şase ani şi de prima ei deziluzie. A durat putin, el a plecat şi ea a rămas cu amintirea. Era aşa de mică şi totuşi a contat. Îşi mai aduce şi acum aminte de fiorii ce îi simţea atunci. I-a plăcut, nimic nu se poate compara cu acea senzaţie. Ce mici sunt lucrurile care ne pot produce fericirea, dar şi ce rare.
Şi a mai existat un moment că ăsta în viaţa ei şi ea a profitat de tot, parcă ştia ce avea să o aştepte... Cine ştie ce era în mintea ei de copil, inocenţa şi puritatea acestei perioade păstrează secrete până şi faţă de ea. Mi-a povestit de şcoală, ce fericită era atunci. Nu excelase, ştia însă să profite de toate şansele care i se iveau. Şi din nou i-a fost bine. Cel mai mult îi plăceau ceilalţi copii, cu toate că nu îi considera pe toţi prietenii ei, îi plăcea să îi ştie lângă ea...

{va continua}

Read more...

Povestea unui demon atins de un înger (partea a 3-a)

Povestea era fascinantă, viaţa ei aşa cum o povestea ea, fără observaţii, doar purul adevăr. Fiecare destin, fiecare viaţă este diferită însă toate au ceva în comun, interacţionează. Fără să vezi, stai şi te gândeşti câte legături poţi face între unul şi altul, între un rău şi un bine. Totul se compensează.
- Aşa e şi în dragoste, spunea ea.
A crezut că este ambiţioasă, că poate avea totul şi că nimic nu-i putea sta în cale. Era tânără, încă nu cunoscuse gustul amar al înfrângerii, durerea eşecului şi urâţenia şi dezgustul neputinţei şi al umilinţei.
Toate acestea au trecut peste ea, rând pe rând, până când au transformat-o... Cum niciun trandafir nu rezistă în frigul toamnei târzii, aşa nici ea n-a rezistat... şi s-a topit petală cu petală, zi după zi, ceas după ceas, secundă după secundă...
Nu a contat nimic, nici rugăminţile, nici lacrimile, nici faptele bune, nici urletul durerii şi al singurătăţii... Totul s-a pierdut.
Pierzând aşa de repede totul, s-a simţit abandonată, fără ţel şi s-a lăsat în voia sorţii asemeni unei corăbii pe furtună... Viaţa, asemeni mării, a purtat-o în sus şi în jos, de pe culmile fericirii a atins pragul disperării, a gustat dulceaţa dragostei ca mai apoi să o piardă şi nicicând să o mai găsească vreodată. I-am spus că mai are timp şi a râs...
- Voi mai găsi eu vreodată fericirea? Adevărata dragoste există şi pentru mine? Nu cred...
Şi-a întors privirea, pe fereastră, spre cer şi a rămas aşa pentru un timp, parcă aşteptând de la lună şi de la stele răspunsul pe care îl voia. Eu nu i l-am mai dat.
Îmi părea rău pentru ea şi aş fi vrut să-mi împărtăşească din durerea ei şi să o ajut cumva, dar mi-am amintit că nu ăsta era raspunsul, doar arătându-i adevărata faţă aveam să-i fac vreun bine... şi nu am făcut nimic.
- Spune-mi mai departe, am rugat-o şi ea tresări, parcă speriată. În privirea ei am citit enervarea, o trezisem din visul ei, visul în care apărea el... iubirea neîmpărtăşită...

{va continua}

Read more...

Povestea unui demon atins de un înger (partea a 2-a)

Începutul ei este simplu şi amăgitor pentru ea. S-a născut pentru că a fost dorită, a crescut pentru că a primit ajutor, dar a şi greşit. A crezut că nu trebuie să mulţumescă nimănui pentru toate astea, că darul vieţii îţi este dat gratis, dar nu era aşa şi a fost pedepsită pentru insolenţa ei. A durut-o aşa tare încât nu a dorit nimănui să i se întample ce i s-a întamplat ei, pentru că nimeni nu merita. Am cunoscut-o sau poate nu. Şi eu ca şi voi încerc. A plâns, s-a simţit părăsită şi chiar a
a fost atunci când avea mai multă nevoie de ei şi asta a schimbat-o.
Ce crudă este viaţa şi ce mult contează dragostea în toată această ecuaţie numită viaţă. Cu dragoste ar fi putut trece peste orice, dar a eşuat. Am întrebat-o odată de ce e aşa cum e şi mi-a răspuns „Sunt aşa pentru că aşa m-aţi vrut voi.”.
La început nu am înţeles-o, dar apoi, încetul cu încetul, ideea ei a prins viaţă şi în mintea mea... Avem puterea de a schimba ce ne înconjoară. Un gest cât de mic poate schimba total pe cineva, însă o greşeală aduce dezastrul... Şi dezastru ajunsese ea atunci, în acea clipă... Un dezastru, o epavă în bătaia sorţii.
Viata ei nu a fost aşa cum şi-ar fi dorit-o, nimic ieşit din comun, dar parcă totul i-a stat împotrivă, i-a fost furată chiar şi speranţa. Asta crede la început oricine care nu a găsit pe altul mai ghinionist decât el. Mi-a povestiti totul, încetul cu încetul şi parcă timpul a stat pe loc...

{va continua}

Read more...