Franturi de ganduri

Da.Iti imaginezi ca intr-o zi o sa te asezi la casa ta, ca o sa cunosti o fata cu care o sa te casatoresti, o sa faceti o gramada de copii si totul o sa fie bine. O sa-ti implinesti visele si o n-o sa stii ce sa mai faci cu fericirea. Ea o sa-ti ofere totul si tu o sa-i oferi ei totul. Atat de perfect, atat de ireal.O sa traiti fericiti pana la adanci batranete.

Nu vreau sa-ti stric eu albastrul cerului si nu vreau sa-ti acopar eu soarele cu nori inspaimantatori de inchisi, dar, asta e doar o poveste. La inceput crezi in vise, le creezi intr-o imaginatie debordanta intr-o vreme cand esti atat de mic, cand inca nimic si nimeni nu ti-a spus nu, nimic si nimeni nu te-a facut sa te simti nedorit, nimic si nimeni nu ti-a furat acasa. Da .Vine o zi cand vei avea totul, dragoste, bani, o cariera, o familie, o viata de care sa fi mandru....dar nu stii ca uneori planul initial nu se pune in aplicare, nu stii ca soarta intalneste atatea curbe si ocoleste atatea colturi, chiar daca in visele tale drumul pare atat de drept si sinuos.Nu conteaza ce imi doresc, daca asta nu este echivalentul lui ce primesc, nu conteaza ce as putea avea daca nu am nimic. Si unde sunt fluturasii, unde sunt licuricii, unde sunt toate? Am gresit visul? oare a gresit soarta adresa?i-a dat altcuiva sa traiasca visul meu?de ce?Era visul meu, creatia mea, noptile mele nedormite, muzica mea, sunetul meu.

Sa o iei de la capat, acum?tarziu?oare e tarziu?incerci cu ultima picatura de optimism ramasa sa-ti spui, e visul tau, e acolo, inplineste-l, implineste-ti visul....dar simti ca nu e timp, sau simti ca timpul nu te iarta, simti cum te cojeste de fiecare petala, cum te ususca si cum te lasa fara vlaga.

Inainte voiai, inainte puteai, acum nu stii daca mai vrei si nu vrei sa mai poti.Scoti din cutie privirea acea trista si ti-o lipesti pe un chip pe care eviti sa-l privesti in oglinda saptamani la rand, ce sa vezi?un om?schimbarea? vise moarte si ratacite ca niste cicatrici pe obeliscul ochilor tai?uita-te la irisul meu, uita-te sa vezi drumuri batute, lovituri si ganduri biciuite de lacrimi, cauta un drum care nu se mai termina si n-ai sa gasesti, pentru ca toate se termina, pana si viata in toata splendoarea ei marginalizata de cineva mai presus de intelegerea noastra,timpul.

Nu crezi in tine dar crezi in soarta, nu crezi in oameni dar crezi in vorbe, nu crezi in viata dar crezi in moarte, cine sa te inteleaga....nimeni

sursa foto

Read more...

Nu e nimeni pe drum

Nu e nimeni, nu sunt nici norii, nu sunt nici petalele de trandafir, nu e nici cald, nici ploaie. Nu e sunetul pasilor pe caldaramul sticlos, nu sunt vocile calde ale oamenilor, nu e nimic, doar o ceata plina de fantasme.Aceeasi banca tocita de ploaie si vant, aceeasi fantana moarta si goala, nu mai e nici parfumul teilor, nu mai sunt nici atingerile, nici privirile....s-au dus toate.
In mijlocul drumului, vocea lui, ecoul, se pierde sters intre tufele de liliac uscate de pamantul ars si copt. A trecut pe langa casa ei si a privit printre zabrelele ruginite, si atarnat de ele si-a plans amarul. Imaginea ei pe scara, rasul ei cristalin, erau prea mult.De ce n-a iubit mai mult? de ce n-a cumparat mai mult timp?de ce nu mai e fericit?
Sub nucul cel batran din spatele aleii, facuse el mai demult un leagan pentru ea, o vedea zburand si acum , in rochita ei albastra si cu ciorapeii aceia mici si albi , de care el se lega mereu si o tachina.De ce nu ii placusera niciodata acei ciorapi ?ar fi putut sa minta, sa spuna ca ii plac, dar n-a facut-o niciodata, de-ar fi stiut...
O picatura de sange se prelinse pe camasa lui, undeva sus mana lui taiata de ascutisul zabrelelor, atarna moarta si obosita.
N-am stiut niciodata sa masor timpul, stiu numai ca viata mea s-a oprit, acum nu-l mai masor in minute, il masor in eternitate.
Se aseza pe bordura tocita, se mai vedeau inca urmele iubirii, cuvinte scrijelite stateau marturie ca ea n-a fost un vis, iar el inca visa.
Atinse cu degetul, usor, timid, cuvinte scrise de ea....si simtii cum il taie, cum ii sapa in inima si il omoara, fiecare cuta,fiecare dara,fiecare sant taiat in piatra dura, devenea calaul suferintelor lui.
Iarta-ma, iarta-ma ca nu pot merge mai departe, iarta-ma ca promisiunile mele sunt praf si se transforma in vant. Nu pot sa uit ca am existat, nu pot sa privesc inainte cand tot ceea ce sunt eu este inapoi.
Porni din nou agale pe strada pustie.Fiecare piatra, fiecare umbra, fiecare fir de praf o atinsese, in fiecare dintre ele ramasese o urma de ea, le-ar fi furat pe toate, ar fi adunat urma cu urma si ar fi creat-o din nou.
O picatura de parfum, o umbra , un gand, o raza......si vocea ei cantand necontenit in mintea lui.Te voi avea din nou, daca nu in lumea asta , atunci in cealalta, o sa te caut pana o sa te gasesc, iar de data asta, n-o sa te mai pierd..niciodata.



sursa foto

Read more...

Ce este dragostea?O stii?

O casa cu multe usi, prin care intra si ies multi, dar ramane o singura persoana. Poate
Te iubesc.Mi-am mai spus asta....Ma iubesti? Da.....Dovedeste-o
De cate ori ai spus asta? O data, de o mie de ori? unei singure persoane, tuturor? De ce? Nu stii ce inseamna sau nu inseamna nimic?
Ce e dragostea?
Un sentiment. Cat de statornic? Nu stie nimeni, poate doar timpul.Dar si timpul se termina, pentru tine, pentru ca esti om, pentru orice alta nefiinta timpul este etern. Te doare sa stii asta? Da , crede-ma, nu esti buricul pamantului.
Ce e dragostea?
O floare...care se usuca si moare. Petale roz, albe, albastre, multicolore, n-are nici o importanta. Totul se usuca, ca si dragostea.O mai uzi cu stropi de speranta si cu gesturi de iubire, uneori va prinde radacini din nou, alteori va depasi limita vietii, dar intr-un fel sau altor, destinul ei este scris. Deci te mai intreb inca o data,. ce e dragoste? O stii?
Loialitate, respect, iubire, rabdare, curaj, maturitate, sinceritate, control, speranta, unde e dragostea in toate cuvintele astea? In vorbe sau in fapte? Ai vrea vorbe, ai vrea fapte, cauti fapte , primesti vorbe. Ce e dragostea?
 Un fir de nisip pe o scoica la malul marii, un val e de ajuns sa rupa vraja.
 Luna printre stele, un nor si totul se intuneca.
Eu si tu, tu si eu, noi......e de ajuns o clipa si totul s-a pierdut. Ce e dragostea?Spune-mi ca stii, spune-mi ca pun intrebarile corecte si ca nu astept raspunsuri degeaba? Ce e dragostea?
O simti? Sta in semnul intrebarii, sta in coala de hartie pe care asterni vorbele inimii tale, sta in lacrima care iti uda obrazul, sta in zambetul cu care te trezesti dimineata dupa un vis frumos, sta in stralucirea ochilor tai in bataia razelor soarelui, sta in lipsa cuvintelor, in nevoie atingerilor si in dorul sarutarilor. Dar ce e dragostea?
Vreau sa stiu, vreau sa stiu de unde vine ea , incotro se duce si cum sa fac sa o opresc... atat vreau....sa stiu ce e dragostea.Tu o stii?


sursa foto

Read more...

Îngânduraţi

Cand nu apartii niciunui loc, roaga-te sa apartii macar cuiva.Am obosit sa traiesc inconjurat de aceasi somnolenta bolnava a vietii. Chipuri crispate, cu zambete scoase din strafunduri de constiinte zdruncinate de durerea unui singur gand, de ce e asa greu? Te uiti la zecile de ochi ce te inconjoara si te privesc cu ura. Ne-am creat dusmani pe noi insine si ne luptam unii cu altii intr-o batalie tacuta. Nu stim sa ne bucuram pentru noi sau pentru altii, ne provoaca greata fericirea si succesul altora si traim in trecut, pentru ca prezentul nostru este multimea vida.
Nori negrii si frig sau fulgi de zapada , starea meteo a sufletelor noastre.Nu mai avem nimic , nu mai apartinem nimanui, suntem ai nimanui si se vede. Cui sa-i pese de tine daca tu esti un nimeni intr-o mare de nimeni asemeni tie, nimic care sa te diferentieze de turma de oi. Nu ne-a spus nimeni ca nu ne puteam depasi limitele, am facut-o singuri, esec dupa esec, acceptarea infrangerii in defavoarea luptei pana la capat fiind raspunsul nostru las dat soartei.
Imi amintesc zile in care credeam ca nimic si nimeni nu ma poate infrange, zile in care nu aveam ganduri, aveam doar zile, zile pe care le-am pierdut fara sa stiu si zile peste care acum as vrea sa trec ...dar nu pot.
De ce maturitatea seamana pe zi ce trece mai mult cu un blestem ? si de ce mi se pare , pe zi ce trece, ca aveam dreptate acum cativa ani cand spuneam ca nu vreau sa ajung aici.Am fost prooroc?
Ne jelim si ne plangem, nu folosim lacimi, nu suntem atat de falsi, dar folosim toata puterea noastra de gandire in a inventa limbaje si cuvinte care sa ne apere.
Suntem frustrati?Mai mult ca sigur. Sunt frustrari pe care le-am tinut ascunse atata timp si care abia acum si-au gasit loc in noi, cuvinte care dor, cuvinte care gresesc, cuvinte care inseala increderea, cuvinte seci, auzite rumegate de atatea ori incat uneori te saturi.
Mi-e dor de un zambet sincer nascut din nimic, poate dintr-un gand pribeag ce sta singur intr-o minte odihnita si lipsita de griji, mi-e dor de un zambet dintr-o gluma nevinovata, mi-e dor de un zambet nascut din fericire pura, mi-e dor de mine si mi-e dor de oameni.

I-AM PIERDUT

Read more...

Cimitir

Peste o mie de morminte

Mi-am aruncat privirea

Şi peste tot, privirea

Găsea totul la fel.

Priveam cu drag la nume

Străine pentru mine,

Le căutam cu mintea,

Nimic nu pricepeam.

Nesimţitor şi rece 

Mi se părea mormântul

Şi florile uscate,

Lumina le topea...

Un corb pe-o cruce neagră

Strângea la piept Mânia,

De când e legea lege

Să mori la 4 ani?

Pătate de iubire

Stau litere de-o şchioapă

Pe marmura tocită

De umbra morţii scrisă.

Şi peste toate vântul,

Iar peste pietre urma

A tot ce-a fost şi nimeni

Nu ştie ce va fi.

Un loc e pentru oameni

Să fie laolaltă,

Acolo unde cerul 

Le este cel mai sus.

Iar sub povara ierbii

Nu străluceşte vina,

N-au răsărit cuvinte,

Nimic nu e de spus...

...doar moarte.

sursa foto

Read more...

Hai, hai! Hai mai repede că trece Crăciunul!

Deschizi ochii şi rămâi cu gura căscată: a venit Crăciunul! Cum dracu, frate, că e abia octombrie?! Te ştergi la ochi, te scarpini după ceafă şi te mai uiţi o dată, cu mintea franjuri după aşa veste. Da, oameni buni, magazinele stau ticsite de lucruri specifice sărbătorilor de iarnă, pe străzi lumea a început să împodobească, oamenii încep uşor, uşor să îmbrace atitudinea asta de Crăciun fericit şi eu ce fac? Păi eu... mă uit ca tâmpitul şi mă întreb unde e graba asta?

Relaxaţi-vă, oameni buni, bucuraţi-vă de vreme, de timp, de toamna asta frumoasă. Hai să numărăm săptămânile, zilele, orele, secundele, dacă vreţi, până la Crăciun, dar să ne grăbim aşa? Pentru ce? Pentru bani? Să vindem cât mai mult la fraierii care se simt oarecum lezaţi moral dacă nu cumpără? Vine cumva sfârşitul lumii şi n-apucăm Crăciunul? Dumnezeule, şi după Crăciun ce o să faceţi? Vă apucaţi de vopsitul ouălor? Oameni nebuni şi fără minte... Crăciun fericit, vouă, dobitoacelor, că al meu e pe 25 decembrie.

Staţi că pe voi vă şi colind, mânca-v-aş cozonacu'!

O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
Thy plastic is so ugly;
O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
Thy plastic is so ugly;
Not only when I'm close and and near,
But also when I'm far I fear.
O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
Thy plastic is so ugly!

O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
Much comedy you give me;
O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
Much comedy you give me;
How often has the Fake-mas Tree
Afforded me the cheapest fee!
O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
Much comedy you give me!

O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
Thy built-in lights shine brightly!
O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
Thy built-in lights shine brightly!
From part-1 to part-4, fake and bright,
There's only laughing for the sight.
O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
Thy build-in lights shine brightly!

O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
How convincingly stores decked thee!
O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
How convincingly stores decked thee!
Thou trick us false and untruly,
And cost in shops unchangingly.
O' Fake-mas Tree! O' Fake-mas Tree!
How convincingly stores decked thee!

sursa colind
sursa foto

Read more...

Exerciţiu de speranţă

Închide ochii. Ascultă. Bâzâit de muşte, picături de ploaie, un clopot care bate.

Ţi-e frică, miroase a moarte.

Caută mai departe.

Sunetul unui motor de maşină, păsări care cântă, vântul printre frunze.

Miroase a mişcare.

Nu te opri.

Propria respiraţie, bătăile inimii, ţicăitul degetelor în masă.

Deschide ochii.

Trage aer în piept.

Miroase a viaţă.

sursa foto:

Read more...

Suntem regrete şi amintiri

Adorm. Puţin câte puţin. Adorm în culori palide, lipsite de speranţă. Un somn rece care şterge lumina ce trece prin ferestre, prin geamuri ciobite de bucăţi de suflet îngheţat şi inimă sfărâmată cu călcâiul de un bocanc prea grăbit să înţeleagă iubirea.

Întâi a fost întuneric, pe urmă au fost nori de lumină, apoi iar întuneric. Unde sunt norii ăia mari şi albi şi pufoşi ca nişte perne mici şi moi? Era aşa de bine atunci... Se simţea în aer parfum de fericire amestecat cu arome fine de eternitate. Păreau nişte nori făcuţi să reziste pentru totdeauna. Cresc fire de iabă şi muşchi pe un suflet rătăcit în pustietate. Asta e bine şi rău şi bine iar. 

Statornicia unui suflet stă în firele de iarbă ce-i umbresc fruntea şi-n muşchiul ce-i apară privirea de ploaie. Nu mai plânge inimă, curmează-ţi lacrimile sărate, o să omori iarba, o să usuci muşchiul şi pe urmă vei muri şi tu lipsită de apărare, lipsită de dragostea pe care ai căutat-o întreaga viaţă.

Un melc fuge de soare. Ascuns sub frunza unui eucalipt uriaş îşi simte puterea definită de umbra pe care o face peste frunzele pe care alunecă. O dâră lungă şi umedă îi trădează originea şi destinaţia, dâra amintirilor, dâra incontestabil mai lungă decât zilele lui de viaţă. Poate cândva dâra se va opri. Poate amintirile îşi vor termina sensul, iar rolul lor nu va mai fi atât de important, poate vor dispărea undeva sub norii uitării pierdute în hăţişurile gândurilor, amintiri ce odată creşteau ca nişte crini într-o grădină părăsită.

Nu ştie nimeni unde au început toate, nici măcar ciuperca din faţa stâncii uriaşe pe care el, melcul, cu încăpăţânarea specifică se chinuie să o urce. Oare e prea mult? Oare e prea mult să speri? Să încerci? Să lupţi? Cum ai putea să spui că e prea mult dacă nici măcar n-ai încercat. Melcul nu e salcia bătrână din capul viei care zici că e acolo de secole. Melcul e liber... Liber să cutreiere lumea, liber să cunoască alţi melci, liberi să simtă, să vadă, să câştige şi să... piardă. Melcul e mai uman decât încercarea disperată a salciei de a-şi lungi crengile în bătăia vântului până la nufărul de pe lac. 

A visat într-o noapte că va fi al ei. A visat că va veni o zi în care vântul cel turbat îi va împlini dorinţa. A visat să-l atingă, să-l mângâie cu frunzele ei verzi... o dragoste aproape imposibilă, lipsită de şansă, trădată de noroc. Salcia şi-ar fi dorit să fie vânt, să nu fie salcie. Să fie liberă şi să curgă printre petalele nufărului, să-i simtă parfumul, aşa cum numai vântul poate. Să-i admire chiar şi pentru o clipă frumuseţea. Să-i răvăşească petalele, să-l culce şi să-l plece la pământ sub atingerea ei. N-a avut noroc. Prea mult nu şi prea puţin da.

Timpul a trecut aşa cum trec toate. Salcia a îmbătrânit. Simţea cum crengile nu i se mai întind ca odinioară. Simţea cum vântul abia o mai atinge. Simţea cum rădăcinile i se uscau şi cum îşi pierdeau uşor legătura cu originea ce-i dăduse viaţă. Nici măcar nufărul cu a lui frumuseţe tulburătoare nu reuşise să păcălească timpul. Devenise o palidă amintire a nufărului ce fusese odată, se uscase, dar pentru salcie, el era la fel de frumos ca-n prima zi, când o furtună de primăvară îl adusese-n calea ei.

Dragostea nu îmbătrâneşte niciodată şi sentimentele nu dispar. Uneori, poate îşi mai pierd din strălucire, dar au grijă amintirile să nu le lase niciodată să moară. 

Era ultima seară de vară. Apa şiroia alene printre pietrele de bazalt alb şi rece. Nufărul se oprise pe o piatră şi zăcea aproape nemişcat în lumina unui apus ce dispărea în uitare. Lacrimi şiroiau din ochiei salciei. Suferea în tăcere şi se simţea mai neputincioasă ca niciodată. Orice i-ar fi spus, cu orice şoaptă l-ar fi dezmierdat, oricât de mult încerca să-i facă pe plac... nu reuşea. Nufărul era prins într-o tăcere fixă, iar nemişcarea lui mirosea a moarte. Şi-atunci salcia şi-a pus o dorinţă şi i-a ordonat vântului să o doboare. Să o doboare fără milă, în speranţa că va ajunge lângă iubirea vieţii ei, chiar dacă ar fi trebuit să plătească preţul suprem. Nu avea regrete. Singurul ei regret era timpul pierdut departe de dragostea ei. Îi mai aruncă o ultimă privire, de acolo, de unde întreaga sa viaţă îl urmărise, şi cu o ultimă suflare se lăsă în voia nimicitoare a vântului năprasnic.

Mai repede! Mai repede!  strigă salcia cu disperare. Zbucium şi jale închise în scârţâitul trunchiului bolnav, plin de iubire... Se prăvăli peste luciul apei, aşa cum se prăbuşeşte un bolovan, aşa cum se năruie o stâncă din vârful unui munte. Zăceau în ea dorinţa, frustrarea şi becisnicia pentru care găsise forţă să se elibeze abia acum. 

Îşi lungise crengile până-l atinse. Zăcea fără suflare. Nufărul se uscase şi-l părăsise orice urmă de viaţă. Salcia se trase până lângă el şi-l îmbrăţişă. Cu lacrimi, în ochi îl sărută şi-i şopti cuvinte numai de ei înţelese. Pierduse şansa de a-i simţi căldura, pierduse ocazia de a-l privi în ochi atunci când îi jura iubire veşnică. Ochii lui erau acum reci şi palizi. Se stinsese. 

Prea târziu, târziu pentru dragoste, târziu pentru iubirea ce viaţa o naşte într-o clipă pentru eternitate. Timpul, cel mai radical inchizitor al lumii... Timpul, suferinţă ascunsă în suflet... Niciodată nu e prea târziu sau prea devreme până când târziu nu devine prezent. Nu ai decât o şansă la fericire, nu o rata. Îmbrăţişeaz-o şi savurează fiecare moment ca şi cum nu cunoşti alt cuvânt decât cuvântul prezent. Dragostea este eternă, dar noi nu suntem. Sunteam regrete şi amintiri... suntem oameni.

sursa foto

Read more...

Boabe de cafea

Ziua 1

M-am dus la baie. Când am trecut prin dreptul uşii de la toaleta femeilor nu se auzea nimic. Am terminat repede, nu prea îmi place să pierd timpul acolo. Odată, un coleg de la un etaj superior, cam ciudăţel de felul lui, se holba la jucăria mea. Când a observant că l-am surprins s-a fâsticit şi a zburat pe uşa de ieşire. Atunci am rămas surprins, acum mă amuz şi mă gândesc de ce s-o fi holbat la mine. Nu sunt genul care să-şi pună probleme existenţiale : O fi prea mică? O fi bună? O fi mare? Nu-mi pasă. Până acum nu mi s-a plans nimeni, iar eu, în ignoranţa mea, n-am încercat niciodată să aflu dacă erau sincere sau nu. Pur şi simplu nu-mi pierd vremea cu aşa ceva.

M-am spălat pe mâini, bineînţeles uscătorul nu mergea, n-a mers niciodată de când sunt angajat eu aici. Am ieşit pe uşă, după câţiva paşi am auzit pe cineva plângând. Se auzea din toaleta femeilor. Curios, am deschis uşa uşor cu cotul şi am tras cu ochiul. Cea mai frumoasă brunetă pe care o văzusem în viaţa mea stătea şi plângea în faţa oglinzii. Ce pierdere...

Mi-am făcut simţită prezenţa când am trântit uşa după ce intrasem. Am pus privirea aia a mea nedumerită şi am întrebat dacă aia este baia bărbaţilor. Tipa s-a oprit din plâns, s-a uitat la mine cu o privire plină de ură şi mi-a zis pe un ton ironic:

- Baia porcilor este alături.

Am rămas cu gura căscată, în fond nu făcusem altceva decât să intru în baie, încă nu îi făcusem avansuri. Hotărât , nu aveam de gând să mă las bătut aşa uşor. M-am făcut că n-am auzit remarca ei şi, grijuliu cum sunt, am întrebat-o ce a păţit. Ura din ochii ei brusc crescuse şi începusem să am îndoieli dacă să mai stau sau să o rup la fugă. Din experienţa mea, o femeie cu lacrimi în ochi şi cu privirea aia de taur furios, nu e semn bun. Ar fi în stare de orice, iar lacrimile care acum o făceau să pară atât de neajutorată se puteau transforma foarte uşor în strigăte de luptă. Femeiele când sunt nervoase trebuie ocolite cu maximă prudenţă.

Mi-a zis că nu e treaba mea şi că nu simte nevoia să i se destăinuie unui strain. S-a uitat în oglindă, s-a aranjat puţin şi s-a apropiat de uşă. A pus mâna pe clanţă şi a deschis-o. Eu o priveam şi stăteam ca un idiot lângă ea, fără să spun nimic. Uşa s-a închis şi eu priveam nedumerit în jurul meu. Stăteam singur în baia femeilor.  N-aş fi vrut să fiu găsit acolo. Trebuia să ies.

Am ieşit şi tipa era în faţa liftului, eu am luat-o în direcţia opusă. După câţiva paşi o aud spunându-mi:

- Chiar voiai să ştii ce am păţit?

M-am oprit, am privit-o sincer în ochi şi i-am spus:

- Da.

Ea m-a privit, mi-a zâmbit şi în timp ce intra în lift mi-a aruncat un:

- Sigur că da...

Ce ciudate sunt femeile. 

Ziua a 2-a

Sunt sătul de muncă, abia aştept weekendul. Azi e vineri, câteva ore şi scap din puşcăria asta de sticlă. Azi, în drum spre lucru, mă gândeam la bruneta mea de ieri. E 4.20. Ce-ar fi să plec azi mai devreme? Mă îmbrac, îmi iau geanta şi, când toată lumea părea ocupată, am şters-o. Sunt în faţa liftului. Doamne, de-ar veni odată. Gata, sunt în lift. A început weekendul.

În faţa clădirii mă împiedic de o bordură. S-au dus dracu’ pantofii mei, abia îi luasem. Înjur de mama focului şi îmi văd de durerea mea, când aud pe cineva în spatele meu spunând:

- Ooo... Uite-l şi pe cavalerul meu în armură... şi râde.

Îmi întorc privirea, era bruneta. Se amuza copios de suferinţa mea şi ironia era ca la ea acasă.

- Ce face domnul meu, este îndrăgostit? Dă cu pantofii în borduri?

Zâmbesc forţat şi îi spun un Bună printre dinţi. Cred că n-am încercat deloc să ascund enervarea mea, că o văd ştergându-şi zâmbetul ăla ironic de pe faţă. Se uită la mine şi zice:

- Vrei să bem ceva?
- Da , îi spun, ştii tu vreun loc?
- Ştiu un bar aici, aproape, n-o să te coste mult să-mi faci cinste cu un pahar...

Deja mă enerva. Ajungem, luăm o sticlă de vin şi ne aşezăm la o masă într-un colţ aproape de bar. Eu, direct, o întreb ce păţise ieri. La început, cu neîncredere, îmi aruncă o privire ciudată, după care îmi zice că n-are ce pierde. Aflu că avea 19 ani, abia o părăsise iubitul. Erau împreună de 4 ani şi el o părăsise pentru alta mai în vârstă. Îmi spun în gând, în timp ce sorb cu sete din paharul de vin roşu, că e o pradă uşoară... Şi ea povesteşte şi povesteşte, iar eu ascult... sau nu. Nu prea pot ţine pasul cu avalanşa ei de cuvinte, oare la fel o fi şi în pat?

Prima sticlă de vin se duce repede. O întreb dacă se grăbeşte, îmi spune nu şi mai comandăm una. Uşor, uşor devenim apropiaţi. Poate din cauza mea, poate vinul, cert e că se făcuse 9 şi noi eram la aceeaşi masă de 4 ore, la a 3-a sticlă de vin. Simţeam cum mă luau căldurile, parţial din cauza vinului, parţial din cauza decolteului ei, acum nu mai stătea în faţa mea. Eram amândoi pe o canapea de parcă ne cunoşteam de o viaţă.

Multe vorbe, multe gânduri, multe... Toate mi-au trecut pe lângă ureche la fel de repede cum au venit. Începusem să mă gândesc la ea goală. Era a patra sticlă de vin, mă mir că am rezistat atât. Mă uitam în ochii ei şi încercam să-i semnalizez că dacă eu n-o s-o duc acasă, ceva-ul ăla al meu din pantaloni sigur vrea s-o conducă .

Noaptea 1

Mă uit la ceas, era 11. O întreb dacă vrea să mergem şi ea, directă, îmi spune dacă la mine sau la ea. La mine nu era recomandat, nu fiindcă stăteam în celălalt capăt al oraşului, dar nu eram tocmai cel mai ordonat individ.  La tine, îi spun şi plecăm. Pe drum, în taxi, se lipeşte de mine. Ori am devenit eu mai sensibil, ori sânii ei stau lipiţi de mine. Cred că sunt beat.

Coborâm în faţa unui bloc nou, mă ia de braţ şi urcăm. În lift, mă săruta şi îmi spune că am ochi frumoşi. Deja mă simt aproape...

Apartamentul ei e drăguţ. Un apartament cu două camere, micuţ, dar cochet, nu foarte tare luminat, o lumină difuză, un semnal bun pentru o noapte în doi. Mă întreabă dacă mai vreau să beau ceva. Politicos, nu o refuz. Deschide o sticlă de vin şi toarnă în două pahare. Înainte să mi-l întindă, linge buza paharului şi cu o privire plină de perversitate îmi spune că vinul e dulce.

Iau un pahar şi mă aşez pe canapea. Ea bea tot paharul şi se aşază în faţa mea. Se apleacă şi îmi şopteste la ureche:

- Mă duc să mă îmbrac în ceva mai comod, când o să te strig nu întarzia. O să-ţi pară rău.

Îi zâmbesc şi o văd cum dispare după o uşă de sticlă mată, prin care lumina pare lipsită de culoare. Trec minutele, trec clipele, se duce şi vinul din paharul meu. Mă întreb dacă o zi care a fost de rahat se poate termina bine. Poate că da. Poate că secretul stă în paharul ăsta de vin roşu. Poate că am devenit prea filosof când n-ar trebui. Poate că sunt beat... Poate că gândesc prea mult, având în vedere că sunt în apartamentul unei tipe super sexy care vrea să o fut.

O aud cum mă strigă. Mă ridic şi deschid uşa uşor. Un pat mare în centru şi o veioză portocalie într-un colţ. Ea este întinsă în pat, goală, cu picioarele desfăcute. O privesc şi singurul lucru care îmi vine în minte să-l spun este:

- Atât de comod?

Ea mă priveşte şi îmi spune:

- Vreau să mi-o lingi şi vreau să mi-o lingi bine şi dacă ştii ce vreau şi dacă ştii ce vrei, ar fi bine să începi să-mi faci pe plac.

Mă apropii şi când mă aplec peste pat îmi spune:

- Nu, nu aşa. Dezbracă-te.

Mă conformez. Nu mai făcusem sex de 2 luni, se putea spune că eram disperat, iar puştoaica asta părea atât de stăpână pe situaţie încât simţeam nevoia să-i arăt cine controlează lucrurile. Nici nu ştiu când am dat hainele jos, nici măcar în armată nu mă dezbrăcam aşa repede. Când ajung lângă ea, îmi aruncă o privire lungă şi cu un zâmbet lung îmi zice:

- Ce băiat mare avem aici...

Eram atât de ameţiţi amândoi şi totuşi vedeam lucrurile atât de clar. Acum îţeleg de ce se holba tipul ăla la mine în baie.

Mirosea a levănţică, mirosea bine şi nici măcar nu ajunsesem între picioarele ei. Avea nişte picioare lungi şi nişte coapse ferme, şoldurile senzuale şi chiar dacă lumina era slabă, când am văzut-o am simţit cum tot sângele mi se duce în penis. Îi sărutam coapsele, ardea. Ardeam şi eu, doar că eu mai aveam de aşteptat. Îmi lipisem buzele de buzele ei şi încercam să-i sting focul. Erau moi şi catifelate, avea un parfum teribil de excitant. O simţeam cum se unduieşte în ritmul mişcărilor mele. O lingeam şi o lingeam bine. Strânsese aşternuturile între degete şi gemea tare. Îmi pusese picioarele pe umeri şi o simţeam cum îşi încorda muşchii şi cum îşi încleşta degetele de la picioare.

Când i-am înfipt limba în pizdă a rămas fără aer. Era aşa fierbinte înăuntru şi atât de ud... Avea un gust dulce de scorţişoară. Intram şi ieşeam repede, iar ea îşi împingea întreg corpul spre mine, mă sufoca şi uneori ridicam privirea să o văd cum se zbate. Îşi muşca buzele, iar atunci când nu mai putea, închidea ochii. În rest, mă privea obsesiv şi parcă din priviri îmi spunea următorul pas.

Gemetele ei au devenit urlete de plăcere, mişcările ei s-au transformat în spasme musculare, începuse să tremure şi mă excita fantastic. Aş fi vrut să sar pe ea şi s-o iau atunci, s-o domin şi să îi rup pizda în două, să mă simtă adânc în ea. N-au mai trecut două secunde şi am auzit-o spunându-mi:

- Îmi vine, îmi vine... Nu te opri.

Ambiţionat de vorbele ei, am pătruns-o cu limba mea mai intens şi mai adânc. Îmi simţeam buzele cum se plesnesc de buzele ei, iar cu degetele îi frecam clitorisul, gata să explodeze, în toate direcţiile.

Când şi-a dat drumu m-a respins. Şi-a strâns tare picioarele şi într-o zvârcolire puternică respira sacadat. S-a întors pe burtă, m-am aplecat peste ea şi îi sărutam fesele. Avea nişte fese ferme şi nişte şolduri fenomenale. Priveam strălucirea spatelui ei, care parcă cerea disperat sărutări. M-am suit uşor peaste ea, fără s-o strivesc, sprijinit în mâini, aveam corpul încordat şi arcuit peste corpul ei. Am început s-o sărut pe ceafă, apoi am urcat uşor spre lobul urechii şi i-am spus:

- Acum este rândul meu.

Cu mâna dreaptă îmi plimbam degetele pe spatele ei şi îi miroseam parfumul. I se făcuse pielea ca de găină după primele atingeri. În urma degetelor mele rămâneau urme roşiatice. După ce i-am explorat spatele cu degetele, am sărutat-o pe fese şi cu limba am început să fac cerculeţe, din ce în ce mai mari, urcând pe şira spinării şi coborând cu sărutări pe urmeri şi pe braţe. Aveam penisul între fesele ei. Tare, viguros, ardea. Voiam atât de tare în ea şi după mişcările ei lascive înainte şi înapoi şi ea voia la fel.

Mi-am frecat-o de fesele ei de câteva ori, coborând uşor până capul meu i-a atins pizda. Atunci a tresărit. Îi împingeam uşor buzele cu capul meu roşu şi i le despicam uşor, mişcându-mi penisul în sus şi în jos. Am simţit mâna ei pe fese cum mă împingea, atunci am pătruns-o. Era aşa udă, intrasem uşor şi simţeam pielea cum aluneca pe piele. Am intrat tot în ea şi pentru o secundă i s-a oprit respiraţia, apoi am ieşit uşor şi am intrat din nou şi iar am ieşit şi iar am intrat, un balet al sexualităţii, un dans al dorinţei şi al extazului.

Îi simţeam fesele cu abdomenul în timp ce intram în ea, patul se lăsa sub noi şi sub greutatea împingerii mele. Am mărit ritmul şi forţa bătăii, simţeam cum zgomotul produs de corpurile noastre în atingere devenea din ce în ce mai intens, o sonoritate care mă excita la maxim. Simţeam cum pielea ei îmi presa capul când ieşeam şi intram, o simţeam cum se împingea cu putere în mine. M-am aşezat în genunchi şi am tras-o de şolduri spre mine fără să ies din ea şi am continuat. Spatele ei avea o curbură adâncă, iar eu îmi plimbam degetele de sus în jos, coborând şi urcând acea curbură care parcă nu se mai termina. Am apucat-o strâns de şolduri şi am tras-o spre mine din ce în ce mai tare. Mă plimbam cu degetele printre fesele ei, atingându-i uşor anusul, o excita. S-a ridicat şi ea în genunchi şi şi-a lipit spatele de pieptul meu. O ţineam strâns de sâni în timp ce o ridicam centimetru cu centimetru, pătrundere după pătrundere. Ea îşi pusese mâinile peste ale mele şi parcă îmi coordona mişcările. Apoi şi-a coborât o mână jos şi a început să-şi frece clitorisul.
Începuse să ia din nou controlul şi nu-mi plăcea.

Am trântit-o pe spate în pat şi m-am suit peste ea, am pătruns-o, iar ea s-a încolăcit în jurul meu. Îi simţeam respiraţia fierbinte pe umăr, îi sărutam lobul urechii şi o muşcam. Ea îşi înfipsese buzele în umărul meu şi cu unghiile îmi brăzda spatele. Ustura, dar era excitant. Ieşeam din ea foarte puţin, dar intram cu putere. Gemea lângă urechea mea şi gândurile începuseră să mi-o ia razna. Respiram greu, nu mă puteam controla, simţeam cum îmi explodează în ea. Au urmat câteva secunde care au părut minute. Am auzit-o când mi-a şoptit la ureche:

- Dă-ţi drumu in mine, ştiu că asta vrei... Ce mai aştepţi, ia-mă... Umple-mă cu sperma ta...

Era picătura care umpluse paharul. Cu ultimele picături de energie am început s-o pătrund cu o disperare în care mă regăsisem şi am explodat. Am simţit cum mă eliberez şi cum mă umplu de căldura. Un geamăt scurt şi din partea ei şi extenuat m-am prăbuşit pe ea fără să ies...

Am vrut să mă ridic şi să mă dau la o parte, dar m-a oprit. Mi-a zis că mă mai vrea în ea. Am rămas aşa, în timp ce respiraţia mea se lupta cu respiraţia ei. Sânii ei se împotriveau pieptului meu. Avea sfârcurile tari şi fierbinţi. Şi în încleştarea aceea mă ţinea strâns şi eu o apăsam cu putere. Am rămas aşa câteva minute, după care simţind-o că îmi dă drumu m-am întins lângă ea. Stăteam amândoi întinşi, goi, printre aşternuturile aruncate în pat şi nu scoteam niciun cuvânt. Doar respiraţiile noastre se mai auzeau. Şi-a pus capul pe pieptul meu şi am stat aşa o vreme uitându-mă în tavan. Nu ştiam ce să spun. Nu voiam să spun nimic.

Tăcerea asta era, într-un fel, mai bună decât orice am fi putut spune noi. Nu aveam nevoie nici eu şi nici ea de laude sau de cuvinte care ar fi putut să strice momentul. Ştiam amândoi cât de bine fusese. Şi-a pus braţul stând pe pieptul meu, piciorul stâng peste picioarele mele şi capul pe umăr. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost sărutarea pe care am primit-o pe piept.

Ziua a 3-a

Când m-am trezit de dimineaţă mă aştepta cu cafea. Era la bucătărie, îmbrăcată numai în cămaşa mea, eu pusesem cearşaful pe mine şi părea o togă romană. I-am spus bună dimineaţa şi ea mi-a întins ceaşca de cafea. Aveam o durere de cap fenomenală. Cafeaua asta o să-mi facă bine. I-am mulţumit şi mi-a zâmbit.

Am întrebat-o dacă are treabă, dacă vrea să plec. Mi-a spus că vrea să mă roage ceva, dacă pot să mai rămân la ea. Avea în ochi o privire ce nu putea fi refuzată.
Ne-am aşezat amândoi faţă în faţă la masa din bucătărie, cu aburii cafelei ca o perdea despărţitoare printre care numai ochii noştri se întâlneau, privire în privire, fără cuvinte. Tăcere... Iar ea se juca cu nişte boabe de cafea pe o coală de hârtie.
M-am aplecat să iau linguriţa pe care o scăpasem jos şi când m-am ridicat în faţa mea coala, iar pe coală boabele alea maronii de cafea, care spuneau: Te vreau.

Deci asta făcuse ea... Boabele de cafea erau limbajul nostru... Tăcerea şi dorinţa... Aroma de cafea... Te vreau.

Read more...

Lămâie, sex şi... apă caldă

Era o după-amiază rece. În toată casa era rece, de la baie şi până în bucătărie, în dormitor şi chiar şi în sufragerie, unde de obicei era foarte cald. El era acasă de câteva ore, ea încă se lăsa aşteptată, promisese să se întoarcă înainte de 4. În dormitor, rătăcit între aşternuturi roz, preferatele ei, el stătea aproape gol, întins pe perna moale, într-un somn stins de liniştea rece a apartamentului. După mişcările şi după agitaţia pe care o afişa, probabil o visa pe ea, încă un vis erotic, unul din multele pe care le avea.

Undeva în bucătărie, un televizor uitat deschis turuia fără conţinut nişte ştiri şterse care n-ar fi putut trezi niciodată atenţia cuiva. Se auziră cheile în uşă, apoi tocuri pe gresia din hol, apoi linişte. Dispăruse şi sunetul acela enervant al televizorului, era o linişte calmă,liniştea dinaintea furtunii. I se păru suspect, se ridică din pat alene şi cuprins de cea mai adâncă remuşcare că părăsea patul ăla cald, aşternuturile alea pline de parfumul ei, aşternuturi care îi provocau acele vise...

Îmbrăcat sumar,doar în nişte boxeri albi, porni desculţ spre bucătărie. Pe hol se privi în oglindă şi îşi spuse cu o ocheadă că era una din zilele lui bune. O  auzi fluierând în bucătărie, fredona melodia ei preferată, melodie cu care obişnuia să-l trezească în miez de noapte, atunci când voia să-i spună ceva, tandru, original, lipsit de etichetă.

Apărând de după colţ, desculţ, subtil şi lipsit de amprentă sonoră, nu-şi trădă prezenţa decât atunci când buzele îi atinseră pielea fină a gâtului, inundată de parfumul ei obsedant, iar cuvintele şoptite în taină lângă lobul urechii, o făcură să tresară:

- Ce faci, iubito? Te-ai întors? Te aşteptam... am un dor nebun de tine în pantaloni.

O simţi cum tresare atunci când îi sărută şi lobul urechii şi chiar dacă nu avea nici o reacţie ştia că îl auzise. Se întoarse spre el, cu mainile sprijinite de blatul rece de marmură şi se uită la el. Îşi aştepta sărutul, îşi aştepta invitaţia la dans. El puse mâinile peste ale ei, tandru, uşor, fără s-o rănească,într-o încleştare care făcea ca orice mişcare a ei să fie interzisă, orice refuz să fie uitat, orice tentativă de evadare un simplu vis...

Se lipi cu pieptul gol de cămaşa ei cu nasturi gată să sară, îi vedea pieptul cum împingea în textura fină a cămăşii, schimbându-i forma şi nuanţa. O sărută uşor, muşcând din buzele fierbinţi ce sfârâiau sub buzele lui umede. Simţindu-se stăpân peste locuri de mult ştiute, coborî sărutare după sărutare pe gât, uşor, într-un ritm ştiut numai de el, fără să se grăbească, fără să piardă nici măcar un centimetru din pielea ei fină şi caldă, iar de pe gât coborî uşor până în paradisul senzualităţii, raiul aromelor şi al terminaţiilor nervoase ale unei femei...

Simţea cum o lăsa fără respiraţie, simţea bătăile inimii cum îi plesneau buzele în drumul sărutărilor ce coborau pe sânii ei albi ca laptele. Îşi ridică uşor privirea şi o căută pe a ei. Se apropie cu buzele de buzele ei şi îi şopti privind-o drept în ochi:

- Azi nu spălăm rufe, iubito?

Era un cod. Cod ştiut numai de ei, o transcriere a dorinţelor lor într-o limbă plină de înţelesuri. O ridică în braţe şi o aşeză uşor pe maşina de spălat. Fustiţa ei neagră urcase atât de mult încât lăsase să se vadă picioarele ei fine şi incitante. Îi desfăcu nasturii de la sacou, uşor, şi încă şi mai uşor o ajută să scape de povara lui, alunecând jos pe gresie între picioarele lui. O privea în ochi în timp ce convingea nasture după nasture al cămăşii să cedeze sub atingerea degetelor lui.

Sărută în urma cămăşii, milimetru cu milimetru, umplea por după por cu sărutările lui fierbinţi. Întâi umerii, apoi braţele, urcă uşor pe gât ca mai apoi să coboare uşor pe sâni şi să muşte din sutienul alb dantelat. Nu-i plăcea, nu-i plăceau hainele de pe ea, o voia goală, voia s-o descopere şi s-o cucerească încetul cu încetul...

Îi desfăcu sutienul care la rândul lui căzu peste grămada proaspătă de haine. Apucă sânii în palmele lui, abia îi cuprindea, atât de voluptoşi, atât de calzi, fermi şi-n acelaşi timp moi, doar sfârcurile tari ieşeau printre degete, iscoade, ochi ai corpului în căutarea a ceea ce va urma...

Îşi apropie buzele de sâni şi sărută uşor sfârcurile ei tari şi fierbinti. Cu vârful limbii presa uşor peste ele şi începu să coboare cerculeţe peste cerculeţe  spre baza sânilor, ca mai apoi să urce în sens invers, pe aceleaşi drumuri bătătorite de limba lui. Îi ţinea strâns şi îi presa uşor, cu mişcări tandre şi încerca să îngrădească cât mai mult libertatea lor, îi sărută întâi cu buzele, apoi cu vârful limbii şi la sfârşit muşcă uşor din ei, ţinea între dinţi fierbinţeala aceea roşiatică şi o stingea cu atingeri apăsate ale limbii... O simţea cum tremura şi cum gemea, o simţea cum aluneca uşor peste el. Voia mai mult, avea nevoie de mai mult.

Se aşeză în genunchi în faţa ei şi cu privirea iscodi între copasele ei, în întunecimea aprinsă care lăsa să se vadă o pereche de chiloţei albi, dantelaţi. O cuprinse de şolduri şi îi desfăcu fermoarul, în timp ce o săruta pe coapsele fine şi calde. Trase uşor şi, parcă slăbit dintr-o strânsoare, corpul ei se voia eliberat. Îi aruncă fustiţa şi o privi. Singurul lucru care o mai apropia de ceea ce fusese când intrase în casă, era acea pereche de chiloţei albi, cu o dantelă fină, care ascundea în spatele lor un cuptor încins ce ardea mocnit.

Îşi începu valul de sărutări de pe genunchi spre interiorul copaselor, fierbinţeala devenea din ce în ce mai intensă, iar acolo, între coapsele ei, trebuia neaparat stinsă, udată cu sărutări umede, ştearsă cu atingeri fine ale limbii. O împinse uşor pe spate, până atinse peretele, şi cu degetele îi dădu jos chiloţeii. Coapse, genunchi, gambe, tălpi. De acolo avea să pornească. Îi sărută tălpile, apoi urcă uşor pe gambe, fără să se zgârcească la vreo sărutare, fără să câştige timp. Aveau tot timpul din lume...

Urcă uşor pe coapse şi atunci îi desfăcu picioarele. Avea nevoie de loc, avea nevoie de lumină, avea nevoie de interiorul acelor coapse pentru a-şi picta capodopera cu vârful pensulei...

Era udă, o simţise de când îi mototolise chiloţeii, înainte să-i arunce pe jos. O sărutare, încă una, începea furtuna. Ploaie de sărutări, primele gemete. Îi săruta interiorul coapselor şi apoi, încetul cu încetul, încercui acel triunghi de mistere şi senzaţii ascunse, până ajunse cu sărutările în vârful piramidei, acolo îi sărută buzele uşor, de sus în jos, cu o mişcare lină şi dreaptă... În urcare, despărţi cu vârful limbii acele lespezi fierbinţi şi descoperi farul plăcerii,luminiţa din întuneric, începutul tuturor începuturilor, clitorisul. Îl descoperea uşor cu degetele, asemeni unui manuscris vechi, plin de praf, firav, care cerea atingeri tandre şi pline de preţuire. Îl atinse uşor cu un deget, asemeni unui copil neştiutor, după care simţi nevoia să-l sărute, să-l atingă cu limba, să-i simtă gustul şi să-l înmoaie în atingeri ude.

Coborî cu degetul pe marginile buzelor şi ajunse cu degetul până la capătul drumului, acea cădere bruscă  care atrăgea asemeni unui magnet. Sărutările şi atingerile cu vârful limbii alternau, se simţea presiunea cum creşte, simţea cu vârful limbii cum tresare, cum bobiţa aceea mică creştea atingere după atingere, parcă trăgându-şi seva din acele atingeri. Cu două degete despică lespezile fierbinţi şi intră înăuntru, într-un necunoscut ud şi fierbinte. Cu mişcări line, descoperea centimetru cu centimetru din interiorul ei, degetele îi erau ghid, totul se ghicea prin atingeri şi prin gemetele ei pline de plăcere, respiraţia sacadată şi uneori momentele de sufocare. Alterna mişcările limbii cu cele ale degetelor, într-un dans nebun, la început încet, ca mai apoi asemeni ritmului unui tren să imprime mişcarea de du-te - vino într-un ritm ameţitor.

Ea îşi mişca bazinul în ritmul lui, un ritm intens, rareori întrerupt de retrageri ale corpului ei, urmat însă de reveniri, mai intense şi mai adânci. O pătrundea în ritmul sărutărilor şi o săruta după urma degetelor, le rotea uşor, ieşea puţin ca mai apoi să intre şi mai adanc .Simţea cum fiinţa ei tremura de plăcere, o simţea cum presiunea creşte şi creşte, din clipă în clipă îşi aştepta explozia... Se lăsa purtată de ritmul lui, incapabilă să reacţioneze, incapabilă să se opună, nici n-ar fi vrut asta. Urla în ea până şi cel mai fin nerv, simţea cum arde, trebuia să stingă fierbinţeala aia, trebuia să o stingă şi repede.

- Mai repede, iubitule... Mai repede...

Iar el, simţind momentul, deveni şi mai intens ca înainte. Funcţionau ca un mecanism bine uns, totul mergea în ritmul lor. Gemetele deveneau din ce în ce mai puternice, respiraţia din ce în ce mai sacadată, totul era mai intens şi mai intens, până când ea exploda într-un val de căldură, inundându-i degetele, stinsese focul cu ploaia senzaţiilor ei, excitată la maxim şi lipsită de apărare.

O sufocau senzaţiile intense pe care le trăia de fiecare dată când atingea orgasmul, o căldură şi o amorţeală se contopeau în corpul ei făcând orice mişcare imposibilă, amândoi trăiau orgasmul ei, iar el o sărută să-i domolească agitaţia. Se ridică şi o sărută...

Ea îl privi din cap până în picioare şi îi studie fiecare muşchi. Transpirase, iar din boxeri i se vedea cum se naşte o erecţie obraznică. Se ridică de pe maşina de spălat şi îngenunche în faţa lui. Cu bărbia îi atinse uşor boxerii şi simţi ceva cald. Îi atinse abdomenul, pe care curgeau stropi de transpiraţie, şi coborî peste boxeri. Cu mâna atingea uşor ce se ascundea acolo şi îi dădu un sărut. Apoi îi dădu boxerii jos şi lăsă să-i cadă uşor penisul. Îl privea. Îi privea penisul şi apoi îşi aruncă privirile peste privirile lui, parcă dorind să ghicească ce-şi dorea.

De acolo, de jos, se simţea dominată. O senzaţie peste măsură de excitantă care o făcea să facă orice i-ar fi cerut el. Îşi lipi mâinile de coapsele lui şi le apropie ca într-un cerc care se strânge în jurul acelui stâlp al plăcerii, ajunse până la baza lui, iar cu o mână îl prinse ferm, ridicându-l într-o poziţie potrivită. Îl atinse uşor cu buzele, o sărutare caldă... Simţea cum ardea, simtea cum îi pulsa sângele în fiecare venă, simţea cum se întăreşte şi cum căpăta formă în mana ei. Îl modela, îl modela uşor cu limba, în mişcări tandre, presând mai tare sau mai încet, îl voia perfect.

Cu mâna dreaptă îi pipăi pielea fină, trecând peste venele groase ca peste nişte şanţuri, înainte şi înapo, descoperind capul gros şi roşu, acolo unde sângele se izbea cu putere de pereţii fiinţei sale, cel mai extrem punct al hărţii corpului unui bărbat. Începu să-l ascundă, sărutare după sărutare, până când buzele ei atinseră mâinile. Se topea sub atingerile ei, respira greu şi se sprijinise cu mâinile de maşina de spălat.

Era rândul ei să-şi impună dansul, era rândul ei să controleze chiar dacă acolo jos unde era părea dominată, ea deţinea controlul. Îi atingea cu vârful limbii capul fierbinte şi îl stingea când îl cuprindea cu buzele ei, împins adânc. Respiraţia lui o excita, cu mâna stângă îşi atinse clitorisul şi începu să-l frece uşor, de sus în jos, adaptând ritmul ritmului în care îi săruta penisul.

Îl simţea cum fierbe, îl simţea cum tresare la fiecare atingere şi îl simţea cum uşor uşor îi rupe concentrarea. Gâfâia şi uneori se oprea într-o tăcere sufocantă, ca mai apoi să respire disperat după gura de aer salvatoare. Nu mai rezista...

O apucă şi o ridică, o întoarse cu spatele şi îi desfăcu uşor picioarele. Ea nu i se opusese deloc. Voia acelaşi lucru ca şi el doar că din altă perspectivă. Îl voia în ea atât de tare pe cât el se voia în ea. O aplecă uşor până când sânii i se lipiră de maşina de spălat rece, lucru care îi tăie respiraţia. O ultimă sărutare a triunghiului plăcerii, o ultimă sărutare a buzelor fierbinţi şi o pătrunse...

Era atât de udă şi penisul lui intră uşor, alunecând pe tunelul făcut parcă pe forma lui. O pătrunse uşor, ieşind mult şi intrând repede înapoi acolo unde fierbinţealea îl atrăgea. Mişcările lui începură să crească în intensitate, un du-te - vino ambalat şi rapid, controlat cu mişcări ferme. O ţinea strâns de şolduri şi o trăgea spre el cu furie, o furie plină de pasiune, nonviolentă. Singurele sunete erau gemetele ei puternice, respiraţia lui sacadată şi abdomenul lui plesnindu-i fesele. O lipise atât de bine de maşina de spălat şi o ţinea aşa de strâns, încât simţurile ei erau încordate la maxim, simţea cum explodează, îl voia în ea tare şi puternic, voia să-i simtă forţa până în măduva oaselor. Într-un moment de acalmie o pătrunse mai adânc ca niciodată şi se lăsă pe ea. îi simţea pieptul pe spatele ei, îi simţea greutatea cum o apasă, se apropie de urechea ei şi îi şopti:

- Iubito, eşti atât de fierbinte...

După care o apucă de umeri şi continuă ritmul  ameţitor. Gemetele ei contopindu-se cu ale lui, cântec divin născut din pasiune şi dorinţă. Brusc o întoarse spre el şi o sui cu fundul pe maşina de spălat. O împinse uşor din nou până la perete şi o pătrunse din nou. Ea îşi încolăcise picioarele în jurul feselor lui, excitându-l şi mai tare, iar el o pătrundea ţinându-i sânii în palmele lui şi frămânţându-i. Maşina de spălat se zgâlţâia sub mişcările lor puternice, iar fesele ei se frecau de plasticul rece. Coborî mâinile de pe sânii ei şi coborî cu degetele pe clitorisul ei. îl freca uşor, era ud şi aluneca repede peste bobiţa ce crescuse şi aproape că exploda. Gemetele ei se împătrundeau cu ale lui, parcă urmărindu-se unul pe altul. O luă în braţe, încolăcită în jurul lui şi continuară cu el sprijinit de uşă. Îi simţea braţele puternice cum o înconjoară şi strângea tare picioarele să nu-l piardă din acea încleştare. Îl simţea atât de tare în ea, atât de intens. Amândoi plini de transpiraţie şi fierbinţi. Continuară ritmul acela ameţitor câteva momente acolo cu el, lipit de uşa de lemn,lipiţi unul de altul, sânii ei lipiţi de pieptul lui. Câţiva paşi şi era pe masă, întinsă cu el în faţa lui. Nu slăbiseră deloc ritmul şi se apropiau de sfârşitul pe care şi-l doreau amândoi:

- Hai, iubitule... Dă-ţi drumu în mine... Aaaa... Vreau să îţi simt căldura...

Tare, din ce în ce mai tare, sânii ei dansau înainte şi înapoi pe o muzică surdă, muzica dorinţei. Ea se ţinea strâns de marginile mesei şi cu picioarele pe pieptul lui. El o pătrundea adânc şi intens, val după val după val, asemeni asediului unei cetăţi ce nu se dă bătută. Rămâneau amândoi fără respiraţie, doar gemetele mai dădeau sens existenţei lor. Presiunea creştea şi în el şi în ea, sângele fierbea şi pulsul accelerase spre zona imposibilului:

- Îmi dau drumu, iubito... O să te sufoc în mine... Aaa...

Câteva momente de încordare, gemete disperate, sufocate de o tăcere udă şi... linişte. Doar respiraţiile lor sacadate în timp ce el se prăbuşeşte peste sânii ei. Ea, îi simţea căldura, simţea cum se scurge în ea seva vieţii şi cum o inunda. El, amorţit în braţele ei, cu buzele muşcând din sânii ei tari... Momente de linişte, tulburate de o linişte şi mai mare, fără sfârşit. Apoi vocea ei caldă şi tremurândă:

- Te iubesc, iubitule...

Iar el, ridicând privirea spre ea, în căutarea unui sărut izbăvitor, şoptind în liniştea calmă:

- Te iubesc, iubito...

...aromă de lămâie se scurgea în toată încăperea şi sunetul vieţii îl dădea robinetul care picura alene în cadă plină stropuri ude şi fierbinţi. Pe jos rufe... Masa... Holul... Dormitorul... Patul... Aşternuturile... Şi între aşternuturi două trupuri goale, o singură îmbrăţişare, îmbrăţişarea vieţii şi a dragostei. Pasiune şi sentiment... Fereastra deschisă şi perdeaua ce flutura în bătaia vântului... aroma de ploaie.

Read more...

Despre agăţat

Read more...

Încep cuvinte şi nu se mai termină

Te intrigă când vezi pe cineva căzut pe stradă?

Te intrigă când vezi un copil că vine şi îţi cere 1 leu să mănânce?

Te intrigă când vezi cum un ţăran se uită urât la tine şi îţi spune să faci paşi?

Te intrigă când ţi se fură portofelul în troleu şi rămâi fără acte şi bani?

Te intrigă când plăteşti factura la gaze şi ajungi seara acasă şi te trezeşti că ţi le-au tăiat?

Te intrigă când vezi că alţii intră înaintea ta la ghişeu şi nu stau la coadă?

Te intrigă când stai o oră în faţa intrării spitalului de urgenţă şi nu se uită nimeni la tine?

Te intrigă când traversezi strada pe verde şi cineva te loveşte cu maşina?

Te intrigă când munceşti o lună de zile şi nu îţi primeşti salariul?

Te intrigă când vezi că alţii au şi tu nu ai?

Te intrigă când te simţi umilit de altul care nu se ridică la nivelul tău?

Te intrigă când pici un examen din cauza ta şi ştii că dacă ţi-ai fi dat silinţa nu ai fi picat?

Te intrigă când mergi pe stradă şi nu te simţi în siguranţă?

Te intrigă când eşti dat afară din casa ta ilegal?

Te intrigă când rămâi fără prieteni?

Te intrigă când faci foamea?

Te intrigă când nu ţi se împlineşte niciun vis?

Te intrigă când persoana de lângă tine te înşală?

Te intrigă când munceşti pe rupte şi nu eşti apreciat?

Te intrigă când îmbătrâneşti?

Te intrigă când te sufoci în aglomeraţia de zi cu zi?

Te intrigă când mergi pe stradă şi te împiedici de o grămadă de gunoaie?

Te intrigă când aştepţi în frig mijloacele de transport în comun şi ele nu vin?

Te intrigă când ţi se spune că eşti prost?

Te intrigă când îţi vezi copiii că sunt nefericiţi lângă tine?

Te intrigă când vecinul de lângă tine îşi bate soţia?

Te intrigă când eşti condus spre pierzanie de un guvern pe care tu l-ai ales?

Te intrigă când citeşti ziarele şi vezi că ai dat banii degeaba şi nu ai ce citi?

Te intrigă când intri într-o biserică şi nu îţi mai aduci aminte când ai fost ultima dată?

Te intrigă când îţi spun toate astea?

...şi ce ai de gând să faci în privinţa asta?

sursa foto

Read more...

În sunetul muzicii visezi cuvinte care nu au niciun sens

Mai mult adormit decât treaz, mai mult mort decât viu, mai mult trist decât vesel, mai mult nemulţumit decât mulţumit, mai mult agitat decât liniştit. Asta simţi când eşti om, să mai zică cineva că e uşor să fii... Dacă am fi liberul arbitru al existenţei noastre probabil jumătate dintre noi am renunţa la titulatura de om. Am cunoscut oameni care voiau să fie flori, animale, păsări... şi nu erau nebuni. Acum nu mai par deloc aşa...

Nimeni nu spune că nu are cât vrea, nimeni nu spune că nu a primit ce îşi dorea, nimeni nu respiră pentru că aerul este curat, dar trăim fără să ştim că trăim şi iubim fără să ştim că iubim... Unde e omul din noi?

sursa foto

Read more...

Cum e bine, mă?

Cum e bine??? Zi!!! Cum e bine? Urlă în boxe: Vivaaa, viva la revoluciooon!!!

sursa foto

Read more...

Babilon

E Babilon în lume, e nebunie generală. Nu întelegi nimic din tot ce te înconjoară, nu mai înţelegi viaţa, nu mai înţelegi oamenii, nu mai înţelegi natura şi poate nu eşti tu de vină, poate doar toate au luat-o razna... Ai încercat de atâtea ori să legi tot ce vine spre tine şi n-ai reuşit. Trăim într-o lume în care „cutia Pandorei” a fost deschisă demult, e aproape goală şi te uiţi pe fundul ei şi găseşti răsfirate de colo colo ultimele întârziate şi te întrebi: oare după toate astea va mai răsări soarele?

Eşti sătul. Ţi-a ajuns. Vrei să urli. Vrei să dai cu pumnii în pereţi, să te audă cineva. Încetaţi! Urlă mai tare... Opriţiii-văăăă!!! şi nimeni nu te ascultă. Miroase a atâta indiferenţă în jurul tău şi te sufocă... un miros închis. De ce trebuie să suporţi aşa ceva? Pentru că tu ai creat-o şi pentru că noi am acceptat. Indiferenţa ar trebui să fie trecută în codul penal, iar pedeapsa să fie o viaţă plină de singurăte, aşa vei putea aprecia până şi pe cel mai enervant om din viaţa ta.

Nu sunt filosof, n-am fost şi nici nu vreau să fiu. Tot ce scriu aici este perfect inteligibil, iar dacă tu nu poţi înţelege nimic, nu da vina pe mine, înseamnă că eşti tu idiot. Şi mă întrebi cum ai ajuns aşa? Ai fost indiferent sau ai crezut că eşti mai bun decât ceilalţi. Viaţa premiază spiritul de competiţie şi cursa favorită este dărâmarea spiritului uman.

Am văzut atâta nedreptate în lumea asta şi, totuşi, n-am văzut nimic. Am trăit atâta nedreptate şi, poate, tu ai trăit mai multă decât mine. Am fost eu obligat să accept? Nu... Am acceptat? Uneori da, alteori nu... De ce? Pentru că în unele zile ne trezim laşi, iar în altele suntem plini de curaj. Dacă ai avea de ales între o viaţă trăită în spiritul dreptăţii şi al onoarei, dar plină de nedreptăţi şi necazuri, şi o viaţă plină de compromisuri, dar trăită în falsul sentiment că eşti de neatins, ce ai alege? Îţi spun eu ce ai alege, ai alege varianta mai uşoară, ai fi laş, pentru că lumea nu are nevoie de eroi.

Erou... Ce este un erou? La o simplă căutare pe Google a cuvântului erou o să ai o surpriză. Erou nu este ceea ce credeai tu, eroii de astăzi sunt o specie nouă. Dacă aş crede ce mi-ar spune alţii, n-aş face decât să măresc numărul mare de dobitoci şi leneşi pasivi, care preferă să li se dea, decât să ia. 

Erou... ce este un erou? Erou este bătrânelul acela pe care îl vezi la semafor că îţi cere pe geamul maşinii un leu pentru o pâine, pentru el încă o iarnă trecută este o odisee... Erou este studentul care pică un examen pentru moftul profesorului ingrat, ce te împiedică să te duci în faţa lui şi să-i spargi capul, eşti mai bun ca el... Erou este angajatul dat afară pentru ca a avut tupeul să ceară mai mulţi bani pentru orele suplimentare şi pentru zilele de weekend care nu există... Ce idioti, cum ne creem noi eroiii şi cât de uşor...

Citeam, mai ieri pe net, despre eroii zilelor noastre. Ne-am creat eroi de sticlă care se sparg la cea mai uşoară atingere. Ne-am creat imagini false despre care vorbim cu patimă şi respect, oameni care nu sunt cu nimic mai buni ca noi. Modelele noastre sunt caractere slabe şi pline de vicii şi atunci întreb eu: pentru ce mai avem nevoie de modele în viaţă?

De ce trebuie să mă compar cu altcineva şi să-i împrumut valorile morale şi caracterul? Doar pentru că marea masă spune ca el e mai bun? Pe dracu! Eu sunt modelul meu în viaţă, oricât de urât ar suna asta. Eu sunt mai bun decât ei. De ce să-i ridic pe un piedestal când ei nu merită nici măcar atenţia mea? Te văd plângând şi te fac să zâmbeşti. Te văd trist şi te înveselesc. Te supăr şi vin şi te împac. Eroul tău face la fel? Îţi sunt alături când ai nevoie, te apăr, te susţin, te compătimesc când ai nevoie... el face asta pentru tine?

sursa foto

Ascultă-mă, eu sunt eroul tău şi tu eşti eroul meu. N-avem nevoie de alţii să ne spună cum să respirăm, când noi o facem destul de bine din prima clipă în care deschidem ochii. Nu înţelegi nimic din ce spun, nu? E posibil. Deschide-ţi mintea şi ascultă cu sufletul, altfel o să trăieşti cu gândul...

Read more...

Azi, acum

Azi încep cu o întrebare: când te-ai oprit ultima dată şi ai mirosit o floare? Şi eu răspund azi, acum. Tu? O să-mi spui că nu acum. O să-mi spui că probabil nu-ţi mai aminteşti. Eşti grăbit, de ce te grăbeşti aşa? Nu vezi ce pierzi? 

Pierzi toată frumuseţea ce te înconjoară... De ce te grăbeşti aşa? Unde vrei să ajungi? Viaţa e singurul concurs care nu premiază pe cei ce ajung primii şi trec linia de sosire... Vrei să câştigi? Fii invitatul meu, eu nu vreau. Cred că o să mai fac câteva ture în plus şi după ce concursul s-a terminat. Viata e prea frumoasă să nu mai amânăm sfârşitul. 

Ştii ce frumos mirosea trandafirul acela? Era roşu îi îl priveam cu atâta uimire... Câtă frumuseţe poate să cuprindă acel mănunchi de petale... Era cât un pumn şi deja era un univers cu marginile lui ofilite şi plin de sevă în interior. Mirosea aşa frumos, un dar divin încă necunoscut nouă. Avea un iz de dulceaţă şi aroma lui te făcea să visezi. Am mai coborât câteva trepte şi am dat peste altceva. Un crin alb. Alt univers, altă aromă... şi ce frumos era. Mai faci un pas, mai descoperi ceva... şi tu nu vrei. Nu vrei să faci asta. Ai ceva mai bun? Înainte de a cunoaşte universul fiinţei tale, cunoaşte universurile înconjurătoare şi abia apoi întreabă-te ce cauţi tu acolo. Fă lucruri fără sens numai de dragul de a simţi sentimente diferite şi nu uita, din când în când, atunci când viaţa e mai bună sau mai rea, nu uita sfatul meu: opreşte-te şi miroase o floare...

sursa foto

Read more...

Ce-mi lipseşte?

Uneori, în viaţă, îmi lipseşte ceva. Stau şi mă gândesc... oare ce? Ce mi-ar schimba viaţa atât de mult încât să merite să caut? Şi după mult timp am găsit. Am găsit ce-mi lipsea... indiferenţa. Ăsta era marele secret al fericirii unui om, indiferenţa. Asta era tot şi eu am căutat atâta timp? Dacă aş fi indiferent, nu mi-ar păsa de tine. Dacă aş fi indiferent, nu mi-ar păsa când vrei pe cineva să te asculte. Dacă aş fi indiferent, nu te-aş face să zâmbesti. Dacă aş fi indiferent, aş face totul după bunul meu plac. Oare cum ar fi? Spune-mi tu, cum e? Vrei?

sursa foto

Read more...

Remember

...where you came from.

sursa foto

Read more...

Vorbe

„Niciodată nu poţi convinge pe cineva de calităţile tale”, zicea Radu Beligan... şi eu încerc să-l completez pentru că e mereu în căutarea defectelor tale. De ce să vrei să vezi răul când eşti înconjurat de atâta bine? În încercarea de a impresiona, poate, ne străduim mai mult decât trebuie...

Defectele pe care le găseşti la mine nu sunt defecte, sunt lucruri care îmi lipsesc, lucruri pe care tu le cauţi şi pe care probabil nu le vei găsi niciodată, însă am altele care ar putea să compenseze. Aşa şi tu, şi noi, şi ei... toţi. Defectele tale sunt dorinţele mele şi defectele mele sunt dorinţele tale şi atunci când ne vom dori acelaşi lucru ne vom căuta în zadar defecte pentru că nu le vom mai găsi. A te căuta pe tine ca un întreg e o dorinţă. A te accepta e un vis...

Ţi-ai imaginat cum ar fi să nu-ţi mai consumi energia cu atâtea gânduri negre, cu atâtea probleme imaginare produse de mintea ta neobosită în căutare de ce? Ce vrei? Ce îţi trebuie să te simţi complet? Ce îţi trebuie să te poţi gândi la ceea ce contează mai mult... la tine, la sentimentele tale.

Uită-te în oglindă şi spune-mi ce vezi? Vezi un om fericit sau vezi un om care aşteaptă... Să-mi spui, da? Să-mi spui...

Read more...

E altă zi

           Dragă Moşule, vreau să-mi aduci un cadou anul ăsta... vreau să fiu fericit. 
(later edit - 05.11.2009: Ce dracu' ai?! Eşti retardat?!)

Te trezeşti dimineaţa şi zâmbeşti., întotdeauna e aşa frumos dimineaţa. Treci peste clipele mai puţin plăcute. Te-ai trezit, încă o zi în care vei putea să te bucuri de viaţă, iar o să poţi mirosi trandafirul din glastra de pe masa de lângă patul tău sau iar vei putea deschide fereastra să asculţi agitaţia din jurul tău...

Într-un final te hotărăşti să te dai jos din pat. E greu, ştiu, dar trebuie. De ce trebuie? Nu mă întreba şi eu fac acelaşi lucru în fiecare dimineaţă şi tot n-am găsit răspunsul.

În drum spre baie realizezi că eşti mai obosit decât erai înainte să adormi şi te gândeşti dacă oare somnul are vreun sens. Ajungi în baie unde vezi aceaşi faţă pe care ai văzut-o 24 de ani, adică 288 de luni, adică 1152 săptămâni, adică 8064 de zile, adică 193536 de ore, adică 11612160 minute, adică 696729600 de secunde... Uite, a mai trecut una şi tu nici nu ţi-ai dat seama, trece timpul pe lângă tine şi tu nici nu vezi... Aceeaşi faţă în aceeaşi oglindă în aceeaşi baie din aceeaşi casă din acelaşi oraş... şi mă opresc aici. Ridici câteva picături de apă şi arunci pe ochii obositi. Simţi nisip în ochi şi un gust amar în gură... te-ai trezit. Nisipul este modul în care vezi viaţa şi gustul amar după ce o vezi. Ştergi aburii ce s-au pus pe oglindă şi te priveşti din nou, eşti tot acolo şi acolo vei fi până la sfârsit. Obişnuieşte-te cu ideea.

Închizi uşa de la baie şi ajungi în bucătărie. Nu miroase a nimic, de ce? Te aşteptai la ceva? Nu e nici mama ta să te aştepte şi nici altcineva. Deschizi frigiderul şi arunci la nimereală pe o farfurie ceva de mâncare. De ce mâncăm? Nici asta nu ştii, mergi mai departe.

Ajungi în dormitor, te schimbi, te dezbraci, te admiri. Eşti mulţumit sau nu, eşti o marfă, o marfă care se vinde sau nu, esti un produs al cărei termen de valabilitate stă să expire. Îmbracă-te, păstrează aparenţa, produsele ambalate frumos stau cel mai puţin în raft. Te îmbraci... nu ştii ce haine să pui pe tine, de parcă întreaga ta zi ar conta de acest lucru... Alegi la nimereală sau de data asta o să fii atent ce îmbraci? Cui îi pasă? Ţie? Poate... lor? Nu ştiu. Cine conteaza mai mult, tu sau ei? Eu. Deci ţie îţi pasă, pui hainele pe tine şi te mai uiţi o dată în oglindă. Hmmm... parcă părul nu stă cum trebuie... asta chiar nu mai contează şi ieşi pe uşă.

Ai orbit. Doamne, ce lumină e  afară, soarele ăsta... înjuri. Ţi-ai uitat ochelarii de soare, de ce? Ca să nu mai pari plin de fiţe, poate... Mergi... primii tăi paşi. Nu mai ştii cum a fost când i-ai făcut pe primii din viaţa ta, dar trăieşti în fiecare zi un sentiment identic când te trezeşti dimimeţa, devreme şi trebuie să mergi. Te uiţi la mersul tău, o fi bine, nu o fi… Oare se uită cineva la tine? Te studiază? Întorci privirea în toate părţile, nu e nimeni. Eşti singur pe stradă şi nu auzi decât ritmul paşilor tăi pe caldarâmul rece şi gândurile tale. Vorbeşti singur, eşti nebun? Nu cred, ar trebui să fie toţi nebuni. Te uiţi la un copac şi vezi o pasăre. Te vede şi ea şi zboară. Te uiţi după ea în depărtare, nici nu ştii cum ai ajuns în mijlocul străzii. Un claxon puternic. Boule!!! Ce cauţi în mijlocul străzii?!

...scrâjnet de roţi şi apoi nimic. Inima îţi bate tare, te-ai speriat. Du-te-n măta, strigi şi tu... numai că pe tine nu e nimeni să te audă, doar o doamnă în vârstă care te aude şi spune Eşti un nesimţit! Tineretul din ziua de azi... Simţi nevoie să răspunzi, dar taci. Te uiţi în pământ şi îţi continui mersul, ajungi în staţia de autobuz, e aproape plină, sigur nici azi nu o să vină la timp. Aştepti, priveşti plictiseala din ochii celorlalţi şi te bucuri. Eşti ultimul venit...

O vezi pe tipa brunetă din staţie, o vezi în fiecare dimineaţă şi în fiecare dimineaţă îţi pierzi ochii în privirea ei şi în fiecare dimineaţă ea te priveşte cu plictiseală şi întoarce privirea. Eşti îndrăgostit? Ai înnebunit? Fata asta nu e bună pentru tine... dar cine e bună pentru mine? Apoi privirea îţi cade pe moşul cu pălăria aceea tocită de ploaie... vecinul de vizavi. Intră în vorbă cu bruneta, ce moş nebun... În loc să-şi vadă de treaba lui... Eşti gelos, gelos că vorbeşte cu el şi cu tine nu. Recunoaşte, zi da...

Taci. Azi... azi o să fac ceva... Ce? O să vezi... Azi mă duc la ea. Râzi... Nu ai curaj, tremuri, sângele începe să alerge prin vene ca la un sprint de olimpiadă, îţi auzi inima în străfundul creierului, bătăi neregulate şi vocile care îţi spun fă-o sau nu o face. Azi... azi e altfel. Ce alegi? Te simţi norocos sau nu? Închizi ochii, nu mai auzi nimic, vântul îţi bate cu un şuierat puternic în urechi şi auzi liniştea. Deschizi ochii, e atâta linişte şi nu o vezi decât pe ea. Faci un pas... încă unul... ca o ploaie de primăvară, timidă, care păşeste uşor cu stropi mici şi reci. Ajungi lângă ea... secunda unu, doi, trei, patru... tăcere. Înca nu auzi nimic, e linişte şi ea zice ceva. Trezeste-te, o să pierzi tot. Vorbeşte cu tine... şi brusc auzi. Tu nu eşti cumva tipul care e coleg cu fratele meu? Te uiţi la ea şi singurul lucru inteligent care îţi vine în minte este... cred că da. Cine e fratele ei? Cum îl cheamă? Eşti nebun? Habar n-ai. Eu sunt Alissia, tu? Eu... eu… Eu sunt colegul... colegul fratelui tău... şi râde. Ce râs frumos... şi tulbură liniştea, e aşa frumos… Nu te mai saturi de el până când încep gândurile să vorbească, oare râde de tine sau chiar o amuzi? Brusc te fâstâceşti şi dai semne de disperare… Vreau să fuuuuuuuuug… Nuuuuuuuuu... şi te trezeşte ea. Eşti amuzant. Unde te duci?

...răspunde măcar acum. Fii hotărât. Mă duc la facultate. Şi eu la fel. Ce coincidenţă, merg cu ea la facultate de 2 ani, în fiecare zi, în fiecare dimineaţă şi azi... E altă zi, parcă nici nu-ţi mai pasă că autobuzul nu mai vine. Parcă nici n-ai mai vrea să vină. Şi totuşi vine. Amândoi vă suiţi în acelaşi timp, găsiti şi o bancă liberă... Clar. Azi eşti norocos. Ai o şansă. Nu o rata, profită... O priveşti şi citeşti buzele ei ca pe un manuscris rar, ţi-e frică să nu pierzi ceva şi ea zâmbeşte. Te pierzi în zâmbetul ei. te pierzi în ochii ei.

Bruneta... Bruneta pentru care te trezeai tu în fiecare dimineaţă la 8… Bruneta care te făcea să iei autobuzul în fiecare dimineaţă chiar dacă nu aveai niciun motiv să pleci de acasă… Bruneta pentru care ai stat în ploaie în ziua aia de vară numai să o vezi urcându-se în autobuz. Tu nu te-ai urcat… şi acum e lângă tine. Fii nebun, nu gândi, gândurile nu sunt bune pentru tine. Coborâţi, aţi ajuns. Drumul care altădată ţi se părea că nu se mai termină azi ai mai vrea să fie. Poate ne mai vedem, zâmbind te sărută pe obraz. Poate ne mai vedem diseară... Paaaa… şi fuge.

Tu nu spui nimic, doar o priveşti cum dispare după colţ. Încă tremuri nervos şi inima îţi bate anormal de tare. E altă zi, îţi spui. E altă zi... Şi mergi, mergi fără sens şi fără direcţie, fără motiv şi fără să te gândeşti unde duce drumul tău. E 8 seara, autobuzul e aproape gol, priveşti pe geam luminile oraşului… ce frumos e noaptea. Ajungi în staţia ta, te dai jos, mergi pas după pas. Imediat după colţ e strada ta şi auzi râsul acela cristalin... Al cui? Cine? Îţi pare cunoscut......cum calci pe stradă o vezi, e ea. Ce faci? întrebă ea zâmbind. M-am întors, tu? Mă plimb. Ţi-am zis că o să ne mai vedem azi, ai văzut? Şi zâmbeşte iar. Avea dreptate. Ce frumoasă e...

Fratele meu a zis că mâine nu vine aşa că o să fim iar noi doi în staţie şi zâmbeşte. Ce licărire are în ochi... O strigă mama ei, aş fi vrut să nu o facă. Plec, ne vedem mâine, da? Da...

Şi fuge şi iar mă uit după ea, mă întorc traversez strada şi mă împiedic de bordură. Oare m-a văzut? Mă întorc cu privirea şi nu mai este... Răsuflu uşurat, intru în casă, arunc cheile pe masa din hol şi mă duc în baie. Dau drumu la duş şi arunc hainele de pe mine. Intru sub jetul de apă, e fierbinte, e altă zi. Încă aud în minte şoapte... Aburii se aşază din nou pe oglindă, o şterg şi mă uit... Nu mă recunosc, sunt eu? Sau poate nu?

Mă duc în pat, mă întind... O maşină trece prin dreptul ferestrei mele şi luminează umbrele din camera mea. Ce zi... ce zi a fost azi. Închid ochii. E altă zi... E altă zi...

sursa foto

Read more...