Babilon
marți, 23 septembrie 2008
E Babilon în lume, e nebunie generală. Nu întelegi nimic din tot ce te înconjoară, nu mai înţelegi viaţa, nu mai înţelegi oamenii, nu mai înţelegi natura şi poate nu eşti tu de vină, poate doar toate au luat-o razna... Ai încercat de atâtea ori să legi tot ce vine spre tine şi n-ai reuşit. Trăim într-o lume în care „cutia Pandorei” a fost deschisă demult, e aproape goală şi te uiţi pe fundul ei şi găseşti răsfirate de colo colo ultimele întârziate şi te întrebi: oare după toate astea va mai răsări soarele?
Eşti sătul. Ţi-a ajuns. Vrei să urli. Vrei să dai cu pumnii în pereţi, să te audă cineva. Încetaţi! Urlă mai tare... Opriţiii-văăăă!!! şi nimeni nu te ascultă. Miroase a atâta indiferenţă în jurul tău şi te sufocă... un miros închis. De ce trebuie să suporţi aşa ceva? Pentru că tu ai creat-o şi pentru că noi am acceptat. Indiferenţa ar trebui să fie trecută în codul penal, iar pedeapsa să fie o viaţă plină de singurăte, aşa vei putea aprecia până şi pe cel mai enervant om din viaţa ta.
Nu sunt filosof, n-am fost şi nici nu vreau să fiu. Tot ce scriu aici este perfect inteligibil, iar dacă tu nu poţi înţelege nimic, nu da vina pe mine, înseamnă că eşti tu idiot. Şi mă întrebi cum ai ajuns aşa? Ai fost indiferent sau ai crezut că eşti mai bun decât ceilalţi. Viaţa premiază spiritul de competiţie şi cursa favorită este dărâmarea spiritului uman.
Am văzut atâta nedreptate în lumea asta şi, totuşi, n-am văzut nimic. Am trăit atâta nedreptate şi, poate, tu ai trăit mai multă decât mine. Am fost eu obligat să accept? Nu... Am acceptat? Uneori da, alteori nu... De ce? Pentru că în unele zile ne trezim laşi, iar în altele suntem plini de curaj. Dacă ai avea de ales între o viaţă trăită în spiritul dreptăţii şi al onoarei, dar plină de nedreptăţi şi necazuri, şi o viaţă plină de compromisuri, dar trăită în falsul sentiment că eşti de neatins, ce ai alege? Îţi spun eu ce ai alege, ai alege varianta mai uşoară, ai fi laş, pentru că lumea nu are nevoie de eroi.
Erou... Ce este un erou? La o simplă căutare pe Google a cuvântului erou o să ai o surpriză. Erou nu este ceea ce credeai tu, eroii de astăzi sunt o specie nouă. Dacă aş crede ce mi-ar spune alţii, n-aş face decât să măresc numărul mare de dobitoci şi leneşi pasivi, care preferă să li se dea, decât să ia.
Erou... ce este un erou? Erou este bătrânelul acela pe care îl vezi la semafor că îţi cere pe geamul maşinii un leu pentru o pâine, pentru el încă o iarnă trecută este o odisee... Erou este studentul care pică un examen pentru moftul profesorului ingrat, ce te împiedică să te duci în faţa lui şi să-i spargi capul, eşti mai bun ca el... Erou este angajatul dat afară pentru ca a avut tupeul să ceară mai mulţi bani pentru orele suplimentare şi pentru zilele de weekend care nu există... Ce idioti, cum ne creem noi eroiii şi cât de uşor...
Citeam, mai ieri pe net, despre eroii zilelor noastre. Ne-am creat eroi de sticlă care se sparg la cea mai uşoară atingere. Ne-am creat imagini false despre care vorbim cu patimă şi respect, oameni care nu sunt cu nimic mai buni ca noi. Modelele noastre sunt caractere slabe şi pline de vicii şi atunci întreb eu: pentru ce mai avem nevoie de modele în viaţă?
De ce trebuie să mă compar cu altcineva şi să-i împrumut valorile morale şi caracterul? Doar pentru că marea masă spune ca el e mai bun? Pe dracu! Eu sunt modelul meu în viaţă, oricât de urât ar suna asta. Eu sunt mai bun decât ei. De ce să-i ridic pe un piedestal când ei nu merită nici măcar atenţia mea? Te văd plângând şi te fac să zâmbeşti. Te văd trist şi te înveselesc. Te supăr şi vin şi te împac. Eroul tău face la fel? Îţi sunt alături când ai nevoie, te apăr, te susţin, te compătimesc când ai nevoie... el face asta pentru tine?
Ascultă-mă, eu sunt eroul tău şi tu eşti eroul meu. N-avem nevoie de alţii să ne spună cum să respirăm, când noi o facem destul de bine din prima clipă în care deschidem ochii. Nu înţelegi nimic din ce spun, nu? E posibil. Deschide-ţi mintea şi ascultă cu sufletul, altfel o să trăieşti cu gândul...
Read more...
