Prea mult in prea putin timp
luni, 6 iunie 2011
Cum naiba se face ca mereu e prea mult in prea putin timp, de ce pierd atatea?de ce nu reusesm sa am cat mai mult din tot ceea ce pierd?Stau si pierd,ma uit cum pierd, ma uit cum trec pe langa mine zile care se duc si stau impasibil si le privesc cum imi flutura apusurile si cum imi spun : esti un fraier, si azi m-am dus.
Prea mult in prea putin timp si eu sunt numai unul, dar vreau ca pentru zece....e vina mea sau a lor, a lucrurilor care se grabesc sa treaca prin viata mea?eu nu le grabesc, nu le grabesc deloc, as vrea sa mai stea, as vrea sa se intoarca, sa ramana cu mine pentru totdeauna.
Enervant de enervant......asta e. de unde sa iau mai mult timp?
Prea mult in prea putin timp si eu sunt numai unul, dar vreau ca pentru zece....e vina mea sau a lor, a lucrurilor care se grabesc sa treaca prin viata mea?eu nu le grabesc, nu le grabesc deloc, as vrea sa mai stea, as vrea sa se intoarca, sa ramana cu mine pentru totdeauna.
Enervant de enervant......asta e. de unde sa iau mai mult timp?
3 comentarii:
Din păcate mai mult timp nu avem.Trebuie să invatam să il folosim pe cel care ne-a rămas într-un mod cît mai....bun pentru noi posibil.
ce e timpul asta daca nu un vartej nebun de senzatii,clipe,amintiri,gusturi,experiente ?Si cand simti ca te pierzi,macar pierde-te cu folos(opreste-te,gandeste,aminteste-ti,simte trairi trecute sau cum vrei tu)
De unde sa il iei...hmmm grea intrebare.Cred ca din adancul tau.
Concluzie logica: Timpul e o amintire,atat ramane din el si din noi
Timpul a rămas acelaşi, numai că noi ne grăbim spre un miraj care se pierde mereu în zare, mereu acolo, mereu mai aproape dar în acelaşi mod mereu tot mai departe. Şi aşa lăsăm în urmă fiecare zi, fiecare clipă, pentru că noi suntem cei care avem viteză, cei care refuzăm să ne oprim, pentru ca într-un final să se producă inevitabilul, să uităm cine suntem, privindu-ne ca pe un lucru pe lângă care am trecut cândva cu viteză, fără să ne recunoaştem...
Trimiteți un comentariu