Stare de spirit

luni, 16 noiembrie 2009

Din când în când intru pe aici şi privesc. Privesc asemenea oricărui om care a intrat vreodată aici, care a avut răbdarea să citească şi poate care a avut puterea să citească fără să conştientizeze că nu sunt decât cuvinte, aşezate într-o ordine plină de haos, cuvinte care uneori au sens, alteori nu, de câteva ori nici măcar pentru mine şi doar eu le scriu.
Pentru a lămuri multe opinii despre acest blog, majoritatea postărilor sunt ficţiune cu inspiraţie din viaţa mea şi nu numai, aici sunt ideile mele, gândurile mele, sentimentele mele, viaţa mea, mai mult sau mai puţin dezgolită de pudicitatea unor idei preconcepute că viaţa ta ar trebui să fie a ta şi numai a ta. Unii nu gândesc aşa pentru simplul motiv că viaţa nu are secrete, are doar lucruri despre care poţi vorbi deschis şi altele despre care nu poţi vorbi.
Ce mi-ar plăcea mie de la acest blog ar fi să nu plictisească, iar dacă s-ar putea mi-aş dori să pot citi şi eu de la voi măcar zece la sută din cât citiţi voi de la mine. Să fiu mai clar, mi-aş dori să citesc comentarii, nu că n-aş putea trăi fără, dar nu pot să cred că nimeni n-are nimic de zis, păreri pro, contra, aştept...
Atât pentru azi, că nu am chef deloc de scris, lene mare zilele astea, poate şi de la vreme.
O zi la fel de bună ca a mea şi o noapte şi mai bună.

1 comentarii:

Georgiana,  duminică, noiembrie 29, 2009 3:55:00 p.m.  

Comentarii?...:).....Cred ca unora li se pare o pierdere de vreme sa posteze niste ganduri, opinii, cateva franturi din sufletele lor.
Acum, citind din nou acele minunate cuvinte ale tale,fara de care nu imi puteam incepe ziua ....mi-am dat seama, ca , oricat de ocupati am fi, exista totusi, cel putin 10 minute in care sa ne oprim si sa mai spunem cate un cuvant celor la care tinem...chiar daca nu-i vedem.
Buna , draga prieten! Iti mai aduci aminte de mine? Ti-am lipsit? Ahh,nu eu, comentariile mele..:)...
Imi era dor sa iti citesc postarile,sa las si eu cateva impresii personale, dar, se pare ca pentru fiecare dintre noi, timpul este tot mai comprimat....furandu-ne din bucuriile marunte gasite in cateva cuvinte.
Sper sa iti faca din nou placere sa ma citesti....Sper sa nu para ca o invazie pe blog, cuvintele mele...Sper.....
Continua sa scrii draga prieten...Continua sa imi incanti diminetile cu cuvintele tale....

Trimiteți un comentariu

Facebook


Cui ii place:

Copyright ©

Conţinutul acestui site internet este protejat prin Legea dreptului de autor L8/1996 actualizată. Folosirea conţinutului ori a unor părţi din acesta fără înştiinţarea, respectiv aprobarea, proprietarului acestui site se pedepseşte conform legilor în vigoare.

Blog template by simplyfabulousbloggertemplates.com

Back to TOP