O să fie bine, să ştii

Mă uit în ochii tăi trişti şi încerc cu disperare să îmi dau seama ce vrei. Mă simt atât de mic şi atât de nepriceput şi curg şiroaie de transpiraţie rece pe mine când mă gândesc cu ce am greşit. Poate nu avem toate răspunsurile, poate nu le vom avea niciodată, dar asta nu ne împiedică să încercăm să le aflăm. Rămânem fără timp, simt asta când mă sufocă toate gândurile astea şi mă seacă de optimism. Nu e un chin, dar fericirea este în spatele mai multor uşi ale căror chei nu le mai găsesc. Le aveam aici, lângă mine, le ţineam în mână şi le-am scăpat printre degete. Tot ce fac este să mă întreb de ce? Nu-mi răspunde nimeni, nici măcar ecoul din mintea mea. Nu renunt. O să simt că am toate răspunsurile, o să simt fericirea, chiar dacă va fi ultimul lucru pe care îl voi face şi ăsta nu e un ultimatum, e o ţintă. Optimismul este molipsitor, pesimismul e mortal. Parcă nu mai e aşa de rău când zâmbeşti... sau poate zâmbetul ăsta e medicamentul. Mă auzi? Ştiu că mă auzi... somn uşor, fereastra mea de fericire, vin...