Plec

Plec iar. Din nou în direcţia nepotrivită. Mi se rupe inima când fac asta, simt noduri în gât şi mă apasă o greutate mare pe piept. I-am numărat, 357 sunt, nu i-am făcut niciodată până acum. Mă simt neputincios, ca şi cum aş fi pe mare şi nu ştiu să înot. Mă înec. Deznădejdea nu se naşte din frică, se naşte din lipsa unui sens. 

Am crezut întotdeauna că după un somn bun lucrurile rele vor dispărea, dar nu se poate altfel decât să înfrunţi realitatea. Şi realitatea mea nu e apa dintr-un  pahar, realitatea mea sunt oceane întregi. Nu ştiu să înot, dar nu mi-e frică pentru mine, nu ştiu de ce. Există şi o parte bună în toate, nu vreau să fiu un nenorocit nerecunoscător. Două gânduri bune, unul rău, alte două rele şi încă unul bun, viaţa merge înainte, noi mergem înainte, dar nu oricum, împreună.

Oamenii fac bine şi rău, dau naştere unor lucruri bune şi rele, mai mult bine decât rau. Şi plec din nou, aceeaşi destinaţie, acelaşi om, aceleaşi gânduri, acelaşi dor, parcă mai aprins şi mai sălbatic. Ne bombardăm zilnic cu iubire, ne lovim zilnic cu dragoste, o dragoste violentă, cu urcuşuri şi coborâşuri, un rău necesar de care m-aş lipsi.

Nu mai gandesc cu jumatate de masura, vreau si cer un intreg si ofer in schimb totul si peste.S-au facut 356, inima mea a mai facut un pas, dar e destul? Uneori parca nu mai am timp, rabdarea ma sacaie si ma chinuie amarnic.Si chiar daca spun asta, tot am zambetul pe buze si speranta in suflet, izvor de energie ce l-am gasit intr-o zi de iarna in doi ochi plini de caldura.

Dansez pe aceleasi ritmuri care mi-au intrat in sange, imi sparg venele si ma doare, dar am curajul sa-mi pariez viata si fericirea ca inapoi nu ma mai intorc, o promisiune inchisa intr-un cuvant, da.......da, tu, pentru totdeauna.

Daca fac eu un pas, fa si tu, daca eu alerg, alearga si tu, cand tu fugi, eu fug dupa tine, sunt umbra ta si tu esti soarele meu, cald , dulce, il vreau.