Stări

Dacă aş măsura starea de bine în cuvinte, ar fi ceva de genul îmi e atât de bine. Dacă ar fi să o măsor în sentimente, ar fi ceva de genul explodez de fericire. Dacă ar fi să spun adevărul, aş minţi. 

Starea de bine este o enigmă a existenţei, niciodată nu e destul de bine încât să fie bine, pentru că întotdeauna e loc de mai bine. Sunt realist, e loc de mai bine decât binele, binele absolut. Dar nu sunt sigur că acel bine absolut există. Binele absolut este, poate, doar un pseudonim pentru un bine obişnuit, dar pe care eu încerc să-l fac binele suprem. 

Şi dacă absolutul nu există? Dacă perfecţiunea nu există? Dacă toată viaţa încercăm în zadar să căutăm ceva ce nici măcar nu şi-a dovedit vreodată prezenţa. 

Nu sunt perfect, nu sunt absolut, sunt un punct negru pe o hartă albă pline de alte puncte negre. Nu sunt nici mai rotund, nici mai negru, nici mai mare. Sunt doar un punct pe care am scris că eu sunt eu. Dacă o să-ţi sar în ochi vreodată, n-o să mai fiu doar un punct. Devin punctul. Punctul în jurul căruia se mişcă totul. Iar ochii tăi vor fi aţintiţi numai la acel punct. Şi asta înseamnă perfecţiune. Asta înseamnă absolut. Dar nu e regulă, e fapt şi nu e pentru toţi, e numai pentru noi doi. E cald, e zi, e lumină şi eşti tu. Restul nu cunosc, nu simt şi nu văd.

sursa foto