Mereu înainte

Te-ai încălţat, te-ai uitat în oglindă şi ai ieşit pe uşă. Ţi-ai privit chipul în oglindă, ţi-ai admirat cearcănele, ochii roşii din cauza unui somn nedormit, buzele uscate şi obrajii palizi, iar peste toate astea, părul răvăşit, încâlcit şi presărat cu câteva fire de păr albe, pe care le ascunzi cu ruşine sub alte fire de păr care încă te mai fac tânăr.

Te vedeai aşa acum câţiva ani? Îi priveai pe alţii şi te gândeai că ţie nu ţi se va întâmpla aşa, nu?

Prima dată când ţi-ai dat seama cât de mult te-ai înşelat ai avut o depresie care te-a ţinut câteva luni. Îţi era ruşine cu tine şi nu reuşeai să pricepi ce ai făcut greşit.

N-ai greşit cu nimic, eu ţi-o spun acum, într-un minut, ţie ţi-au trebuit zile şi nopţi...

Îţi mai aduci aminte de nopţile nedormite? Acum dacă nu dormi una eşti terminat o săptămână. Dar de câte lucruri făceai atunci? Acum mai faci atâtea?

Undeva, pe drum, ne pierdem. Şi pierderea asta o numim schimbare, dar ne-a întrebat cineva dacă vrem să ne schimbăm?

Totul merge dupa un plan, numai că noi suntem ultimii care aflăm de el? De ce? Pentru că ne depăşeşte.

Viaţa ne depăşeşte, lăsându-ne o urmă a ei, pe care să mergem până la capăt. 

Trăieşte-ţi viaţa, împlineşte-ţi visele şi fii fericit.

Oare nu e o minciună? Ne-a spus cineva că pentru a face asta trebuie să ne depăşim condiţia? Nu. De ce? Pentru că toate astea sunt nişte fantezii, n-o spun eu, o spune cel mai optimist om din lume.

Viaţa e o umbră, un vânt de vară care te răcoreşte în căldura verii, însă acelaşi vânt este cel care îţi îngheaţă inima în iarna vieţii pe care o numim disperare.

Unde este soarele atunci? Ştie cineva?

Ai ieşit pe uşa, te-a orbit reflecţia soarelui în geamul din faţa ta şi ştii de ce? Pentru că noi nu ne mai uităm în sus, capete grele, pline de gânduri care ne apasă, privim în jos în pământul care într-un final o să ne înghită şi o să ne sufoce. De ce? De ce dacă visele noastre sunt acolo sus printre nori?

Când te-ai uitat ultima dată la soare şi i-ai lăsat frumuseţea să te orbească? Când te-ai întins ultima dată în iarbă şi ai privit o gâză cum se chinuie mai mult decât tine? Şi tu te plângi? Tu care ai lumea la picioare?

Zâmbeşte... ăsta nu e adevărul, nici măcar nu ştiu dacă am vrut să spun ceva, tu ai plecat oricum, eu încă sunt aici...