Azi, luni... Prima zi

Prima zi... Să scriu...

M-am trezit de dimineaţă obosit şi o să termin ziua şi mai obosit. Şi plictisit, pe deasupra. Îmi plac oamenii care cred că pot cunoaşte alţi oameni. E amuzant. Eu nu cred în asta şi nici nu încerc. Alţii o fac.

Am plecat la muncă. La fel în fiecare zi. Aceeaşi rutină. Noroc că sunt amuzant şi amuzat. Suntem oameni, ce ar fi viaţa fără un zâmbet? Munca, mijloc de existenţă, stil de viaţă, pedeaspă sau satisfacţie, depinde de fiecare şi ţelul lui în viaţă. Am fost la muncă, am muncit, a venit o vreme să mă întorc de unde am plecat.

Sunt ca o frunză purtată de vânt, de la rădacină până în vârf, ca mai apoi să cad leneş de unde am plecat... Dacă o să fie aşa mereu o să mă plictisesc. Abia acum îi înţeleg pe cei care fac acelaşi lucru pentru ani de zile la rând. Cum să nu o ia razna? Vorbeam despre o zi din viaţa mea şi sfârşesc filozofând, deci pauză.

Acum tastez. E ora 10 aproape... O să dorm, probabil, şi mâine acelaşi lucru... Noroc că respir că altfel aş putea crede că sunt mort. Mâine e o nouă zi, să vedem cum va fi... Aştept marti, dacă e la fel nu mă mai gândesc la miercuri. Ce rost are? Va fi la fel, sunt sigur...