Duminică

Dacă soarele de afară ar reflecta starea de spirit, atunci ai fi fericit, ai zâmbi, ai râde, dar ştii că nu e aşa... În schimb tu nu faci decât să suporţi apăsarea grijilor... Dacă ştiai că atunci când te vei trezi atunci va fi ultima clipă în care ai mai fi zâmbit, nu te-ai mai fi trezit niciodată... Să rămână timpul în loc... Dar el nu rămâne. Timpul este stăpânul tău. Când cineva spune că îşi controlează timpul minte sau nu ştie ce spune.
De ce apar grijile? Ca să ne aducă aminte că în orice există balanţa... Grijile sunt balanţa. Grijile compensează pentru fericire. Un om lipsit de griji e un om nebun, pentru că el e singurul pentru care fericirea e sinonim cu nefericirea...
Priveşti pe geam, cerul e albastru, soarele pe cer... De ce nu e aşa şi în sufletul tău? Pentru că sufletul tău şi mintea ta sunt pline de griji. Eşti jos şi eşti mic şi neputincios în faţa unui val atât de puternic ce nu poate fi stăvilit... Inima îţi bate cu putere... Vrea să spargă şi să iasă afară... Un sentiment ce nu se compară cu acela când nu mai poţi de fericire... Inima tropăie, a luat-o la galop, mâinile îţi tremură şi simţi că întregul corp vibrează... Eşti incoerent şi cu greu încerci să spui ce trebuie spus, să gândeşti ce trebuie gândit...
Fericiţi cei ce nu gândesc, fericiţi cei ce nu ştiu ce e aia suferinţă sau griji sau greutăţi... Ai vrea să fii nebun... Oare cum priveşte lumea un nebun? Atunci când nimic nu are sens şi când nimic nu poate fi înţeles, priveşti din nou cerul... E tot albastru. Şi soarele e tot aprins şi înca mai sus pe cer... Doar tu te-ai afundat şi mai adânc în griji. Pe cerul inimii tale sunt doar nori negri, iar în mintea ta e frig... Unde ţi-e soarele? Unde e căldura de care ai atâta nevoie???
O rezolvare... Un cuvânt... Un cuvânt care nu mai vine... Şi tu eşti mic şi singur şi neputincios...