Povestea unui demon atins de un înger (partea a 7-a)

Ce puţin trecuse de ultima dată de când mă uitasem la ceas şi ce mult mi se părea... Atunci când vorbele îşi prelungesc durata prin înţelesul lor... o caut cu privirea. Să-i citesc strălucirea din ochi... Nu mai visează demult. Se uita în continuare la televizor ca şi cum ceva interesant ar atrage-o. Întrerup tăcerea şi o întreb... Unde ai pierdut dragostea pe drum? Cui i-ai lăsat-o?
...nimic. Tăcere... Ochii i-au căzut pe o pată de pe podea... Încerc să o întreb din nou şi-mi spune:
- Taci. Taci şi ascultă tăcerea care mă înconjoară... Ascultă lacrimile care au curs în camera asta... Ascultă petele stinse de pe perna cu care adormeam în braţe noaptea şi spune-mi tu... Spune-mi tu unde e dragostea... Unde am pierdut-o? Vrei să ştii unde e? Am vândut-o pentru o clipă de fericire... Am pierdut-o la un joc de cărţi cu viaţa, soarta avea chinta royală, iar eu n-aveam nimic... Nici măcar siguranţa că ma iubea...
- Cum îl chema?
...nu vrea să-mi răspundă, dar pare fascinat de el.
- Ai văzut vreodată un înger?
- ...un înger? întreb eu. Îngerii nu există, eu n-am văzut, tu?
- Pe el...
...şi cade pe pat într-un val gros de fum... Îşi aprinsese ultima ţigară, care ardea mocnit... Cu un zgomot de buştean ars într-un şemineu în miez de iarnă... Se uită la tavan şi suflă fumul atât de tare încât atingea lustra coborâtă peste pat, fumul îneca lumina şi făcea camera întunecată şi parcă mai mică... Ajunsesem să vorbim despre ceva ce ne depăşea pe amândoi, un subiect în care niciunul dintre noi nu excela, ce-i drept, nimeni nu se poate lăuda cu asta, dar... Decât să iubeşti în fiecare zi cu gândul, mai bine o secundă cu inima...

{ va continua}