Povestea unui demon atins de un înger (partea a 4-a)

Undeva în colţul ochiului parcă zărisem o lacrima, dar clipitul necontrolat şterse orice urmă.
- Mă gândeam la el.
...şi o credeam. Nicicând o privire nu fusese mai sinceră. O trădase dinainte reacţia ei. Nu se putea abţine cu toate că îşi dorea. Timpul nu avea limite pentru ea atunci când se gândea la el, treceau poate şi ore şi ea se gândea tot acolo, acolo departe, unde numai gândul ei putea ajunge. Stătea ore, asemeni unui bolovan în milocul unui râu învolburat, toate treceau pe lânga ea şi o măcinau, dar ei nu-i păsa. Am rugat-o să-mi povestească orice numai să o ţin lânga mine. Aş fi vrut să vorbească despre ea, dar buzele îi tremurau nervos şi erau palide, parcă îngheţate într-o încleştare rece. Nu putea scoate niciun cuvânt. Într-un târziu mi-a povestit despre copilăria ei, fusese cândva şi fericită...
Copilăria ei nu era diferită de a ta sau a celorlaţi. În glumă mi-a spus de prima ei dragoste la şase ani şi de prima ei deziluzie. A durat putin, el a plecat şi ea a rămas cu amintirea. Era aşa de mică şi totuşi a contat. Îşi mai aduce şi acum aminte de fiorii ce îi simţea atunci. I-a plăcut, nimic nu se poate compara cu acea senzaţie. Ce mici sunt lucrurile care ne pot produce fericirea, dar şi ce rare.
Şi a mai existat un moment că ăsta în viaţa ei şi ea a profitat de tot, parcă ştia ce avea să o aştepte... Cine ştie ce era în mintea ei de copil, inocenţa şi puritatea acestei perioade păstrează secrete până şi faţă de ea. Mi-a povestit de şcoală, ce fericită era atunci. Nu excelase, ştia însă să profite de toate şansele care i se iveau. Şi din nou i-a fost bine. Cel mai mult îi plăceau ceilalţi copii, cu toate că nu îi considera pe toţi prietenii ei, îi plăcea să îi ştie lângă ea...

{va continua}