Marţi

Număr orele. A mai trecut o oră şi încă una şi încă una... Trec orele ca nebunele, fără să mă întrebe dacă mai vreau, daca mai pot, fără să întrebe dacă nu cumva aş vrea să le dau o pauză. Trec orele pe lângă mine cum trec norii pe cer şi bate vântul şi ei se duc şi eu nu-i mai văd niciodată. 

Niciodată? Ce urât sună cuvântul ăsta. Chiar şi atunci când îi spui unei persoane pe care o urăşti că nu mai vrei să o vezi niciodată... parcă şi atunci sună urât. Cum ar fi să nu te mai văd niciodată în lumina palidă a becului? Sună trist...

Dacă ai şti ce-mi doresc, ai şti totul, dar nu ştii... Dacă aş şti ce-ţi doreşti, nu mi-aş mai dori nimic... 

E cald. Atât de cald încât nu mai poţi respira şi totusi e atât de bine. E atât de bine lângă tine... 

Şi orele trec şi număr orele şi nu le văd când vin şi când se duc şi tu vii şi pleci şi eu rămân... Te văd cum vii, te văd cum pleci... şi eu rămân cu orele... să le număr... Şi sunt multe, foarte multe... De ce trebuie să le număr eu pe toate? De ce aşa multe? Să văd cum trec orele... să le număr.

sursa foto