Scrisoare către un înger

Nu mi-e frică, chiar dacă sunt singur, o să fiu bine. Ştiu că mă priveşti de sus, de acolo, din rai. N-o să te dezamăgesc şi o să fiu aşa cum ai vrut tu să fiu, priveşte-mă cum cresc, fii mândră de mine.

Ne vedem în rai, iubito.

...dar până atunci îţi spun că-mi pare rău, îmi pare rău că nu ţi-am spus tot ce voiam să-ţi spun, atâtea cuvinte pe care le ţin în mine închise în speranţa unei revederi. Sunt cuvinte care nu mă vor mai părăsi niciodată, cuvinte născute pentru tine şi care vor muri în lipsa ta.

Aş vrea să te ţin în braţe acum, dar cred că e cam târziu, pentru că tu ai zburat atât de departe, iar braţele mele nu mai pot să te cuprindă acolo unde eşti. Te simt şi acum cum îţi ţineai capul pe pieptul meu, îţi simt respiraţia cum se scurge pe gâtul meu, îţi simt sărutarile care nu mai conteneau să mă cuprindă, căldura aceea şi tot ce însemnai tu.

Dacă mi-aş fi imaginat vreodată că vei pleca aşa de devreme, fără să-ţi iei la revedere, dacă aş fi ştiut că ultima dată când am văzut zâmbetul tău va fi ultima dată... de-aş fi ştiut toate astea, aş fi respirat parfumul tău de o mie de ori mai puternic şi mi-aş fi umplut plămânii cu fiinţa ta, iar apoi aş fi închis în mine acea respiraţie a morţii şi pentru totdeauna aş fi purtat-o în corpul meu.

Acum, amintirea ta mă ţine în viaţă, un egoism amestecat cu toate promisiunile pe care ţi le-am făcut, nu pot renunţa, nu acum, nu niciodată, pentru că ştiu că te uiţi la mine şi ştiu cât poţi fi de hotărâtă. Probabil, dacă aş renunţa, nici măcar nu m-ai primi lângă tine. Ştiu că mă vei aştepta, iubito, o viaţă, două, atât cât va fi nevoie.

Încălzeşte-mă cu raze de soare trimise de tine, luminează-mi dimineţile în patul nostru şi coboară treptele de aur pe care soarele ţi le întinde în fiecare dimineaţă şi dă-mi sărutul pe care mi-l dădeai mereu şi Bună dimineaţa, iubitule... pe care îl auzeam în vis şi care mă trezea atât de frumos.

Într-o zi vom fi impreună, ştiu şi eu, ştii şi tu, acolo unde eşti.

Iubito, nu ţi-am arătat niciodată locul unde o să fii pentru totdeauna, aici, în inima mea, unde bate inima asta plină de iubire, unde ţi-ai făcut tu loc şi de unde n-ai să mai pleci niciodată.

Cum e Raiul, iubito? E pregătit pentru noi? Avem unde să ne plimbăm aşa cum făceam noi? Avem unde să ne uităm la soare şi să numărăm norii? Are râsul tău ecou aşa cum avea când erai în preajma mea?

Mi-e dor de tine şi mi-e dorul aşa nebun că nu-mi dă pace. Te iubesc, iubito. Acum, acolo, pentru totdeauna.

Iubitul tău şi ochii ce ţi-au fermecat privirea sunt aici,

cu tine... mereu