Spăla rufe

Era seară. Cam pe la 6, într-o marţi de sfârşit de octombrie. Amânase chestia asta de vreo săptamâna şi maldărul de rufe se întindea perpendicular, gata să o ajungă în înălţime. Era harnică din fire, doar că de când îl cunoscuse pe el restul nu mai reprezenta o prioritate. Era îndrăgostită. O dragoste care o făcea să fie leneşă şi să-şi păstreze energia numai pentru el. Spăla rufe şi râdea. Chiar dacă degetele o chinuiau îngrozitor, ea râdea. Râdea pentru că el o făcea fericită. Râdea pentru că el nu o lăsa singură. Râdea pentru că el era altfel şi faţă de el nu avea secrete.

Baia părea atât de mare, ea părea atât de mică, rufele se învârteau şi se suceau parcă nu se lăsau spălate. Zgomote cu ecou pătrundeau liniştea, zgomote neştiute de nimeni, zgomote de rufe izbite cu putere de aer. Tăcea. Nimeni nu ştia de ce, mai puţin ea, care le ştia pe toate. În acea mare de cuvinte şi sunete zbârcite în întunericul băii mult prea mari pentru un singur om, nici măcar povestitorul nu mai înţelegea nimic.

De ce tac femeile când spală rufe? De ce nu cântă la fel cum fac bărbaţii când se spală pe ei înşisi? De ce nu există entuziamul ăla  ştrengăresc pe care bărbaţii îl au când spală o maşina? De ce atâta crispare? A încercat cineva vreodată să-şi dea seama ce gândeşte o femeie atunci când spală rufe?  

Uite, asta e bluză de miercuri. Hmmm... miercuri am fost la restaurant cu iubitul meu. Ce frumos a fost. Lumânările, vinul rosu, eu m-am ameţit, el n-a profitat de mine... pentru că era mai ameţit ca mine. Şi asta e rochia pe care am purtat-o luni. Eram atât de ruptă de somn încât n-am făcut nimic la muncă. Noroc cu rochia care m-a salvat şi l-a făcut pe şeful meu să treacă cu vederea mica mea scăpare care a costat firma salariul meu pe următorii 10 ani. Şi ăsta e tricoul pe care mi l-a murdărit câinele vecinului când mi-a sărit în braţe vineri când am venit de la sală. Ce încântare... nici nu ştiu ce mi-a plăcut mai mult, noroiul de pe jos sau saliva lui întinsă pe tot tricoul meu. Una peste alta a fost o săptămână bună, ca dovadă că sâmbătă şi duminică nu am murdărit nimic, am stat toată ziua goală în pat, lenevind şi uitându-mă la filme vechi alb-negru. 

Oare asta gândesc femeile când spală rufe? Sau să fie altceva? Sau poate dramatismul spălatului la mână într-un secol tehnologizat ca ăsta le face pe femei să devină inerte într-o lume în continuă mişcare. Poate fi spălatul la mână considerat traumatizant? Şi ultima mea întrebare, oare între a spăla rufe şi a face sex, o femeie ce ar alege? Atâtea întrebări, atât de puţine răspunsuri... O nouă zi, alte rufe de spălat...