Boabe de cafea

joi, 10 decembrie 2009

Ziua 1

M-am dus la baie. Când am trecut prin dreptul uşii de la toaleta femeilor nu se auzea nimic. Am terminat repede, nu prea îmi place să pierd timpul acolo. Odată, un coleg de la un etaj superior, cam ciudăţel de felul lui, se holba la jucăria mea. Când a observant că l-am surprins s-a fâsticit şi a zburat pe uşa de ieşire. Atunci am rămas surprins, acum mă amuz şi mă gândesc de ce s-o fi holbat la mine. Nu sunt genul care să-şi pună probleme existenţiale : O fi prea mică? O fi bună? O fi mare? Nu-mi pasă. Până acum nu mi s-a plans nimeni, iar eu, în ignoranţa mea, n-am încercat niciodată să aflu dacă erau sincere sau nu. Pur şi simplu nu-mi pierd vremea cu aşa ceva.

M-am spălat pe mâini, bineînţeles uscătorul nu mergea, n-a mers niciodată de când sunt angajat eu aici. Am ieşit pe uşă, după câţiva paşi am auzit pe cineva plângând. Se auzea din toaleta femeilor. Curios, am deschis uşa uşor cu cotul şi am tras cu ochiul. Cea mai frumoasă brunetă pe care o văzusem în viaţa mea stătea şi plângea în faţa oglinzii. Ce pierdere...

Mi-am făcut simţită prezenţa când am trântit uşa după ce intrasem. Am pus privirea aia a mea nedumerită şi am întrebat dacă aia este baia bărbaţilor. Tipa s-a oprit din plâns, s-a uitat la mine cu o privire plină de ură şi mi-a zis pe un ton ironic:

- Baia porcilor este alături.


Am rămas cu gura căscată, în fond nu făcusem altceva decât să intru în baie, încă nu îi făcusem avansuri. Hotărât , nu aveam de gând să mă las bătut aşa uşor. M-am făcut că n-am auzit remarca ei şi, grijuliu cum sunt, am întrebat-o ce a păţit. Ura din ochii ei brusc crescuse şi începusem să am îndoieli dacă să mai stau sau să o rup la fugă. Din experienţa mea, o femeie cu lacrimi în ochi şi cu privirea aia de taur furios, nu e semn bun. Ar fi în stare de orice, iar lacrimile care acum o făceau să pară atât de neajutorată se puteau transforma foarte uşor în strigăte de luptă. Femeiele când sunt nervoase trebuie ocolite cu maximă prudenţă.

Mi-a zis că nu e treaba mea şi că nu simte nevoia să i se destăinuie unui strain. S-a uitat în oglindă, s-a aranjat puţin şi s-a apropiat de uşă. A pus mâna pe clanţă şi a deschis-o. Eu o priveam şi stăteam ca un idiot lângă ea, fără să spun nimic. Uşa s-a închis şi eu priveam nedumerit în jurul meu. Stăteam singur în baia femeilor.  N-aş fi vrut să fiu găsit acolo. Trebuia să ies.

Am ieşit şi tipa era în faţa liftului, eu am luat-o în direcţia opusă. După câţiva paşi o aud spunându-mi:

- Chiar voiai să ştii ce am păţit?

M-am oprit, am privit-o sincer în ochi şi i-am spus:

- Da.

Ea m-a privit, mi-a zâmbit şi în timp ce intra în lift mi-a aruncat un:

- Sigur că da...

Ce ciudate sunt femeile. 

Ziua a 2-a

Sunt sătul de muncă, abia aştept weekendul. Azi e vineri, câteva ore şi scap din puşcăria asta de sticlă. Azi, în drum spre lucru, mă gândeam la bruneta mea de ieri. E 4.20. Ce-ar fi să plec azi mai devreme? Mă îmbrac, îmi iau geanta şi, când toată lumea părea ocupată, am şters-o. Sunt în faţa liftului. Doamne, de-ar veni odată. Gata, sunt în lift. A început weekendul.

În faţa clădirii mă împiedic de o bordură. S-au dus dracu’ pantofii mei, abia îi luasem. Înjur de mama focului şi îmi văd de durerea mea, când aud pe cineva în spatele meu spunând:

- Ooo... Uite-l şi pe cavalerul meu în armură...
şi râde.

Îmi întorc privirea, era bruneta. Se amuza copios de suferinţa mea şi ironia era ca la ea acasă.

- Ce face domnul meu, este îndrăgostit? Dă cu pantofii în borduri?

Zâmbesc forţat şi îi spun un Bună printre dinţi. Cred că n-am încercat deloc să ascund enervarea mea, că o văd ştergându-şi zâmbetul ăla ironic de pe faţă. Se uită la mine şi zice:

- Vrei să bem ceva?
- Da ,
îi spun, ştii tu vreun loc?
- Ştiu un bar aici, aproape, n-o să te coste mult să-mi faci cinste cu un pahar...


Deja mă enerva. Ajungem, luăm o sticlă de vin şi ne aşezăm la o masă într-un colţ aproape de bar. Eu, direct, o întreb ce păţise ieri. La început, cu neîncredere, îmi aruncă o privire ciudată, după care îmi zice că n-are ce pierde. Aflu că avea 19 ani, abia o părăsise iubitul. Erau împreună de 4 ani şi el o părăsise pentru alta mai în vârstă. Îmi spun în gând, în timp ce sorb cu sete din paharul de vin roşu, că e o pradă uşoară... Şi ea povesteşte şi povesteşte, iar eu ascult... sau nu. Nu prea pot ţine pasul cu avalanşa ei de cuvinte, oare la fel o fi şi în pat?

Prima sticlă de vin se duce repede. O întreb dacă se grăbeşte, îmi spune nu şi mai comandăm una. Uşor, uşor devenim apropiaţi. Poate din cauza mea, poate vinul, cert e că se făcuse 9 şi noi eram la aceeaşi masă de 4 ore, la a 3-a sticlă de vin. Simţeam cum mă luau căldurile, parţial din cauza vinului, parţial din cauza decolteului ei, acum nu mai stătea în faţa mea. Eram amândoi pe o canapea de parcă ne cunoşteam de o viaţă.

Multe vorbe, multe gânduri, multe... Toate mi-au trecut pe lângă ureche la fel de repede cum au venit. Începusem să mă gândesc la ea goală. Era a patra sticlă de vin, mă mir că am rezistat atât. Mă uitam în ochii ei şi încercam să-i semnalizez că dacă eu n-o s-o duc acasă, ceva-ul ăla al meu din pantaloni sigur vrea s-o conducă .

Noaptea 1

Mă uit la ceas, era 11. O întreb dacă vrea să mergem şi ea, directă, îmi spune dacă la mine sau la ea. La mine nu era recomandat, nu fiindcă stăteam în celălalt capăt al oraşului, dar nu eram tocmai cel mai ordonat individ.  La tine, îi spun şi plecăm. Pe drum, în taxi, se lipeşte de mine. Ori am devenit eu mai sensibil, ori sânii ei stau lipiţi de mine. Cred că sunt beat.

Coborâm în faţa unui bloc nou, mă ia de braţ şi urcăm. În lift, mă săruta şi îmi spune că am ochi frumoşi. Deja mă simt aproape...

Apartamentul ei e drăguţ. Un apartament cu două camere, micuţ, dar cochet, nu foarte tare luminat, o lumină difuză, un semnal bun pentru o noapte în doi. Mă întreabă dacă mai vreau să beau ceva. Politicos, nu o refuz. Deschide o sticlă de vin şi toarnă în două pahare. Înainte să mi-l întindă, linge buza paharului şi cu o privire plină de perversitate îmi spune că vinul e dulce.

Iau un pahar şi mă aşez pe canapea. Ea bea tot paharul şi se aşază în faţa mea. Se apleacă şi îmi şopteste la ureche:

- Mă duc să mă îmbrac în ceva mai comod, când o să te strig nu întarzia. O să-ţi pară rău.

Îi zâmbesc şi o văd cum dispare după o uşă de sticlă mată, prin care lumina pare lipsită de culoare. Trec minutele, trec clipele, se duce şi vinul din paharul meu. Mă întreb dacă o zi care a fost de rahat se poate termina bine. Poate că da. Poate că secretul stă în paharul ăsta de vin roşu. Poate că am devenit prea filosof când n-ar trebui. Poate că sunt beat... Poate că gândesc prea mult, având în vedere că sunt în apartamentul unei tipe super sexy care vrea să o fut.

O aud cum mă strigă. Mă ridic şi deschid uşa uşor. Un pat mare în centru şi o veioză portocalie într-un colţ. Ea este întinsă în pat, goală, cu picioarele desfăcute. O privesc şi singurul lucru care îmi vine în minte să-l spun este:

- Atât de comod?

Ea mă priveşte şi îmi spune:

- Vreau să mi-o lingi şi vreau să mi-o lingi bine şi dacă ştii ce vreau şi dacă ştii ce vrei, ar fi bine să începi să-mi faci pe plac.

Mă apropii şi când mă aplec peste pat îmi spune:

- Nu, nu aşa. Dezbracă-te.

Mă conformez. Nu mai făcusem sex de 2 luni, se putea spune că eram disperat, iar puştoaica asta părea atât de stăpână pe situaţie încât simţeam nevoia să-i arăt cine controlează lucrurile. Nici nu ştiu când am dat hainele jos, nici măcar în armată nu mă dezbrăcam aşa repede. Când ajung lângă ea, îmi aruncă o privire lungă şi cu un zâmbet lung îmi zice:

- Ce băiat mare avem aici...

Eram atât de ameţiţi amândoi şi totuşi vedeam lucrurile atât de clar. Acum îţeleg de ce se holba tipul ăla la mine în baie.

Mirosea a levănţică, mirosea bine şi nici măcar nu ajunsesem între picioarele ei. Avea nişte picioare lungi şi nişte coapse ferme, şoldurile senzuale şi chiar dacă lumina era slabă, când am văzut-o am simţit cum tot sângele mi se duce în penis. Îi sărutam coapsele, ardea. Ardeam şi eu, doar că eu mai aveam de aşteptat. Îmi lipisem buzele de buzele ei şi încercam să-i sting focul. Erau moi şi catifelate, avea un parfum teribil de excitant. O simţeam cum se unduieşte în ritmul mişcărilor mele. O lingeam şi o lingeam bine. Strânsese aşternuturile între degete şi gemea tare. Îmi pusese picioarele pe umeri şi o simţeam cum îşi încorda muşchii şi cum îşi încleşta degetele de la picioare.

Când i-am înfipt limba în pizdă a rămas fără aer. Era aşa fierbinte înăuntru şi atât de ud... Avea un gust dulce de scorţişoară. Intram şi ieşeam repede, iar ea îşi împingea întreg corpul spre mine, mă sufoca şi uneori ridicam privirea să o văd cum se zbate. Îşi muşca buzele, iar atunci când nu mai putea, închidea ochii. În rest, mă privea obsesiv şi parcă din priviri îmi spunea următorul pas.

Gemetele ei au devenit urlete de plăcere, mişcările ei s-au transformat în spasme musculare, începuse să tremure şi mă excita fantastic. Aş fi vrut să sar pe ea şi s-o iau atunci, s-o domin şi să îi rup pizda în două, să mă simtă adânc în ea. N-au mai trecut două secunde şi am auzit-o spunându-mi:

- Îmi vine, îmi vine... Nu te opri.

Ambiţionat de vorbele ei, am pătruns-o cu limba mea mai intens şi mai adânc. Îmi simţeam buzele cum se plesnesc de buzele ei, iar cu degetele îi frecam clitorisul, gata să explodeze, în toate direcţiile.

Când şi-a dat drumu m-a respins. Şi-a strâns tare picioarele şi într-o zvârcolire puternică respira sacadat. S-a întors pe burtă, m-am aplecat peste ea şi îi sărutam fesele. Avea nişte fese ferme şi nişte şolduri fenomenale. Priveam strălucirea spatelui ei, care parcă cerea disperat sărutări. M-am suit uşor peaste ea, fără s-o strivesc, sprijinit în mâini, aveam corpul încordat şi arcuit peste corpul ei. Am început s-o sărut pe ceafă, apoi am urcat uşor spre lobul urechii şi i-am spus:

- Acum este rândul meu.

Cu mâna dreaptă îmi plimbam degetele pe spatele ei şi îi miroseam parfumul. I se făcuse pielea ca de găină după primele atingeri. În urma degetelor mele rămâneau urme roşiatice. După ce i-am explorat spatele cu degetele, am sărutat-o pe fese şi cu limba am început să fac cerculeţe, din ce în ce mai mari, urcând pe şira spinării şi coborând cu sărutări pe urmeri şi pe braţe. Aveam penisul între fesele ei. Tare, viguros, ardea. Voiam atât de tare în ea şi după mişcările ei lascive înainte şi înapoi şi ea voia la fel.

Mi-am frecat-o de fesele ei de câteva ori, coborând uşor până capul meu i-a atins pizda. Atunci a tresărit. Îi împingeam uşor buzele cu capul meu roşu şi i le despicam uşor, mişcându-mi penisul în sus şi în jos. Am simţit mâna ei pe fese cum mă împingea, atunci am pătruns-o. Era aşa udă, intrasem uşor şi simţeam pielea cum aluneca pe piele. Am intrat tot în ea şi pentru o secundă i s-a oprit respiraţia, apoi am ieşit uşor şi am intrat din nou şi iar am ieşit şi iar am intrat, un balet al sexualităţii, un dans al dorinţei şi al extazului.

Îi simţeam fesele cu abdomenul în timp ce intram în ea, patul se lăsa sub noi şi sub greutatea împingerii mele. Am mărit ritmul şi forţa bătăii, simţeam cum zgomotul produs de corpurile noastre în atingere devenea din ce în ce mai intens, o sonoritate care mă excita la maxim. Simţeam cum pielea ei îmi presa capul când ieşeam şi intram, o simţeam cum se împingea cu putere în mine. M-am aşezat în genunchi şi am tras-o de şolduri spre mine fără să ies din ea şi am continuat. Spatele ei avea o curbură adâncă, iar eu îmi plimbam degetele de sus în jos, coborând şi urcând acea curbură care parcă nu se mai termina. Am apucat-o strâns de şolduri şi am tras-o spre mine din ce în ce mai tare. Mă plimbam cu degetele printre fesele ei, atingându-i uşor anusul, o excita. S-a ridicat şi ea în genunchi şi şi-a lipit spatele de pieptul meu. O ţineam strâns de sâni în timp ce o ridicam centimetru cu centimetru, pătrundere după pătrundere. Ea îşi pusese mâinile peste ale mele şi parcă îmi coordona mişcările. Apoi şi-a coborât o mână jos şi a început să-şi frece clitorisul.
Începuse să ia din nou controlul şi nu-mi plăcea.

Am trântit-o pe spate în pat şi m-am suit peste ea, am pătruns-o, iar ea s-a încolăcit în jurul meu. Îi simţeam respiraţia fierbinte pe umăr, îi sărutam lobul urechii şi o muşcam. Ea îşi înfipsese buzele în umărul meu şi cu unghiile îmi brăzda spatele. Ustura, dar era excitant. Ieşeam din ea foarte puţin, dar intram cu putere. Gemea lângă urechea mea şi gândurile începuseră să mi-o ia razna. Respiram greu, nu mă puteam controla, simţeam cum îmi explodează în ea. Au urmat câteva secunde care au părut minute. Am auzit-o când mi-a şoptit la ureche:

- Dă-ţi drumu in mine, ştiu că asta vrei... Ce mai aştepţi, ia-mă... Umple-mă cu sperma ta...

Era picătura care umpluse paharul. Cu ultimele picături de energie am început s-o pătrund cu o disperare în care mă regăsisem şi am explodat. Am simţit cum mă eliberez şi cum mă umplu de căldura. Un geamăt scurt şi din partea ei şi extenuat m-am prăbuşit pe ea fără să ies...

Am vrut să mă ridic şi să mă dau la o parte, dar m-a oprit. Mi-a zis că mă mai vrea în ea. Am rămas aşa, în timp ce respiraţia mea se lupta cu respiraţia ei. Sânii ei se împotriveau pieptului meu. Avea sfârcurile tari şi fierbinţi. Şi în încleştarea aceea mă ţinea strâns şi eu o apăsam cu putere. Am rămas aşa câteva minute, după care simţind-o că îmi dă drumu m-am întins lângă ea. Stăteam amândoi întinşi, goi, printre aşternuturile aruncate în pat şi nu scoteam niciun cuvânt. Doar respiraţiile noastre se mai auzeau. Şi-a pus capul pe pieptul meu şi am stat aşa o vreme uitându-mă în tavan. Nu ştiam ce să spun. Nu voiam să spun nimic.

Tăcerea asta era, într-un fel, mai bună decât orice am fi putut spune noi. Nu aveam nevoie nici eu şi nici ea de laude sau de cuvinte care ar fi putut să strice momentul. Ştiam amândoi cât de bine fusese. Şi-a pus braţul stând pe pieptul meu, piciorul stâng peste picioarele mele şi capul pe umăr. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost sărutarea pe care am primit-o pe piept.

Ziua a 3-a

Când m-am trezit de dimineaţă mă aştepta cu cafea. Era la bucătărie, îmbrăcată numai în cămaşa mea, eu pusesem cearşaful pe mine şi părea o togă romană. I-am spus bună dimineaţa şi ea mi-a întins ceaşca de cafea. Aveam o durere de cap fenomenală. Cafeaua asta o să-mi facă bine. I-am mulţumit şi mi-a zâmbit.

Am întrebat-o dacă are treabă, dacă vrea să plec. Mi-a spus că vrea să mă roage ceva, dacă pot să mai rămân la ea. Avea în ochi o privire ce nu putea fi refuzată.
Ne-am aşezat amândoi faţă în faţă la masa din bucătărie, cu aburii cafelei ca o perdea despărţitoare printre care numai ochii noştri se întâlneau, privire în privire, fără cuvinte. Tăcere... Iar ea se juca cu nişte boabe de cafea pe o coală de hârtie.
M-am aplecat să iau linguriţa pe care o scăpasem jos şi când m-am ridicat în faţa mea coala, iar pe coală boabele alea maronii de cafea, care spuneau: Te vreau.

Deci asta făcuse ea... Boabele de cafea erau limbajul nostru... Tăcerea şi dorinţa... Aroma de cafea... Te vreau.

3 comentarii:

Lillee luni, decembrie 14, 2009 1:01:00 a.m.  

:) Ori esti tu un norocos...ori ai o imaginatie debordanta...

Scorţişoară sâmbătă, decembrie 19, 2009 2:05:00 p.m.  

E un norocos. Un norocos nenorocit. :)
P.S. Data viitoare o să folosesc m&m's sau bonibon... :P

Trimiteți un comentariu

Facebook


Cui ii place:

Copyright ©

Conţinutul acestui site internet este protejat prin Legea dreptului de autor L8/1996 actualizată. Folosirea conţinutului ori a unor părţi din acesta fără înştiinţarea, respectiv aprobarea, proprietarului acestui site se pedepseşte conform legilor în vigoare.

Blog template by simplyfabulousbloggertemplates.com

Back to TOP