Stropi de ploaie

- Pune mâna pe mine, mai real de atât nu voi fi niciodată. Pune mâna şi simte firele de păr cum se unduiesc sub atingerea ta, simte-mi căldura, simte-mi pulsaţiile sângelui ce se scurge prin mine ca prin nişte burlane subţiri şi înecate...

- Văd, te-am atins, simt tot ce-mi spui tu, dar nu aud nimic.

- Nu auzi nimic? Ce e de auzit, ce vrei sa auzi?

- Să te aud pe tine, cum respiri, cum vorbeşti, cum îţi bate inima aia nenorocita în tine.

- Ce inimă, omule? Ce inimă? Muşuroiul ăla de rahat pe care tu îl numeşti inimă eu îl numesc evacuare de fecale sentimentale aruncate în zadar într-un rău de stropi de humă... inimă spui? Inima mea nu e la mine...

- Dar unde ţi-ai pus inima? De ce n-ai mai ţinut-o în tine? Nu mai avea loc? Nu mai suportai bătăile ei, nu-i mai suportai spasmele de fericire?

- Inima mea e acolo, departe, închisă în cetatea speranţei pe muntele părăsit de mine atunci când am coborât în valea deznădejdii... am vrut să urc înapoi după ea, dar de fiecare dată când urcam alunecam şi parcă mă îngropam şi mai adânc în nămolul acela negru de la baza... şi urcam şi coboram şi zi după zi murea speranţa în mine.

- Ţi-am spus atunci să ai grijă? Ţi-am spus să nu te joci cu ea? Spune-mi? A fost aşa sau nu?

- Aveai dreptate... dar tinichelele ce le aveam agăţate de mine m-au tras înapoi, paşii pe care îi făceam deveneau din ce în ce mai grei... mă luptam cu ei, mă luptam cu mine, mă luptam cu un curent care mă topea, picătură cu picătură, cădeau bolovani grei peste mine, minciuni şi griji şi lucruri ce le-aş fi evitat dacă o luăm pe calea cea dreaptă, dar n-am făcut-o...

- Ce o să faci acum?

- Acum? Dumnezeu ştie ce mi-a mai pregătit soarta asta, dacă aş fi ştiut totul de la început... crezi că nu mi-aş fi hărăzit o altă soartă? Crezi că aş fi făcut la fel? Doar îngerii din ceruri nu greşesc, omule Doar ei... eu nu sunt înger. Diavolul m-a aruncat din hăul lui pentru că eram prea slab, nu eram stofă de iad, iar în rai n-o să ajung niciodată... O să bântui mereu între două universuri paralele, o să bat când la o uşă când la alta, blestemat voi fi să nu-mi găsesc liniştea niciodată...

- Speranţa... Nu-ţi pierde speranţa. Cerul albastru o să coboare şi o să deschidă soarele, care o să-ţi lumineze calea...

- Speranţa e numele pe care oamenii l-au dat viitorului... eu sunt prezentul, omule. Viitorul nu-i ca mine.