Ameţitele gânduri

Mi-am spălat gândurile cu un pahar de vin. Acum sunt roşii, unduitoare gânduri ce îmi umblă leneşe prin mintea obosită de atâta viaţa, ieşiţi afară şi jucaţi-vă în zăpadă, ieşiţi afară şi căutaţi-vă fericirea.

A nins. A nins peste mine cu fulgi mari şi albi, îi simţeam cum mi se topeau pe faţă. Efemeritatea... Ce scurtă e viaţa unui fulg de nea.

Uneori închid ochii şi nu văd nimic. O ceaţă adâncă mi se plimbă şi se răsuceşte ca roata unui carusel în mintea mea. Undeva, pe un drum înzăpezit, într-o zi care începuse prea devreme, mi-am pierdut puritatea... Am avut-o vreodată oare sau a fost doar închipuirea unei minţi sătule de viaţă?

Acum pătez zăpada albă cu roşeaţa vinului dulce şi care te ustură la limbă. De-ar fi putut limba asta să fie amorţită atunci când transforma vorbele în minciună, de n-ar fi spus atâtea... acum zăpada ar fi fost la fel de albă ca la început, la fel de curată....

Îmi aduci aminte de tot, tu sânge al nepăsarii, îmi aduci aminte de... tot.

Să nu îţi pierzi speranţa niciodată, ţine optimismul ascuns acolo în tine, foloseşte-l la nevoie ca armă împotriva disperării, în clipele când a renunţa ţi se pare singura soluţie.

M-a întrebat un înger care îndeplinea dorinţele oamenilor ce nu merită dorinţe împlinite ce vreau. I-am spus că vreau un copil. Vreau un bebe mic, o părticică din mine şi din tine, o urmă de noi. Vreau să-l aud cum ţipă noaptea la 3, că vrea să fie ţinut în braţe. O să mă ridic din pat şi o să stau cu el până dimineaţă, cu un ochi la el şi cu un ochi la tine, o inimă împărţită în două, dar totuşi un întreg.

Vreau să-mi facă din noapte zi, nu-mi pasă... Vreau o poză facută din noi, întruchiparea eului nostru... Vreau un pufulete.

Fac orice, merg în genunchi pe lună, vreau o mamă şi un pufulete, ai mei să fiţi pentru totdeauna.

Roşeaţa se întinde... simt cum amorţesc, nu-mi mai simt buza de jos, buză pe care tu voiai să o muşti atunci când m-ai fi sărutat...

Împreună putem să dărâmăm lumea, împreună suntem invincibili, desparte un întreg în jumătăţi şi ai stricat tot, viaţa nu este o fotosinteză.

Aud o voce în cap care îmi spune: te iubesc, te iubesc, te iubesc... Vocea ta caldă... şi lumea n-a mai fost la fel de atunci...

Roşeaţa s-a întins într-o stare avansată de ebrietate. O să ia în braţe perna şi o s-o strângă la piept, o să

respire aerul cald spre ea şi o s-o înmoaie. Roşeaţa asta este incontrolabilă. Mi-au amorţit mâinile, gâtul şi creierul este inundat într-un pasiv ce dă dependenţă.

Simt cum tremură pereţii, vibraţii ascunse în sufletul lor. Câte au mai auzit si văzut pereţii ăştia.

Martorii mei, judecătorii mei, ei îmi vor da sentinţa, ei îmi vor spune cât de mult rău am făcut în viaţă.

A plâns la fereastră odată... privea cu nasul lipit de geam cum trec oamenii pe stradă şi nimeni nu îl băga în seamă.

A râs... şi fericirea şi-a lipit-o pe tabloul de lângă fereastră. Mi-e dor de tine. Acum când spun astea nimic n-are sens, dar dacă ai fi un pitic în mintea mea ai şti totul.

Am amorţit pe jumătate şi sper să amorţesc de tot. Nu e loc de altceva...

O să împart roşeaţa în pahare, sunt la al doilea pahar şi deja simt cum îmi fuge lumea de sub picioare. Ochii mi se cufundă în orbite şi muzica îmi face timpanele să vibreze... Te vreau, te doresc, incapabil de alte sentimente... Habar nu am ce zic, dar ştiu sigur ce simt, te iubesc.

N-a înţeles lumina ce e întunericul, aşa nici tu ce vreau eu să spun, dar nu-i nimic şi stii de ce? Pentru că lumina vine de la soare, cum înţelegerea vine din suflet. Lasă-ţi inima să vorbească şi taci, ascultă-ţi cântecul... E în fiecare din noi, ascuns acolo... în inima ta.

P.S.:  Dacă ascult obsedant o melodie înseamnă că sunt nebun? Boys to men - The colour of love...

P.P.S: Roşeaţa a învins.

Totul este pentru tine, corectarea mi-a luat o oră, ţie ţi-ar fi luat mai puţin, fideluţo...