Totul dintr-o singură respiraţie

Mă trec toate căldurile. Câteodată simt aşa o agitaţie în stomac şi începe să mă doară. N-am aer şi simt cum mă sufoc. Înghit în sec şi îmi aduc aminte că nu e aşa mereu şi încerc să mă liniştesc. Am o senzaţie de claustrofobie câteodată, chiar dacă n-am simţit niciodată asta până acum. Stau într-o cameră 4x4 şi mă învârt într-un cerc imaginar, creat de mine în jurul patului, şi mă uit la lustră, lustra aia nenorocită care a căzut de atâtea ori şi pe care am pus-o de atâtea ori la loc. Viaţa e la fel. De atâtea ori se duce dracu' şi de atâtea ori te ridici şi o iei de la capăt. De ce?

Pentru că uneori viaţa are un sens. Un sens al dracu' de misterios, din moment ce te face mereu să o iei de la capăt. Uneori oboseşti. Oboseşti să te ridici de atâtea ori şi ai vrea să stai acolo, întins pe jos, să numeri asfinţirurile şi răsăriturile, să numeri firele de iarbă ce cresc pe lânga tine şi să cauţi forme in nori albi de pe un cer albastru, nori fără forme. De câteva ori explodezi şi zici că te-ai săturat, ejaculezi verbal cuvinte pe care în mod normal le-ai ţine în tine. O abstinenţă mentală pe care ţi-o impui din n motive.

Te iubesc. Te ador. Te doresc. Vreau să fii a mea şi vreau să fiu numai al tău. Nu sunt vorbe, sunt nişte nenorocite de sentimente pe care un idiot care nu le-a mai cunoscut niciodată nu are cum să le aprecieze de la început. N-a învăţat să cunoască cum n-a învăţat să iubească, pentru că pentru toate a avut nevoie de timp. Nu i-a spus nimeni ce e bine şi ce e rău, a experimentat viaţa ca pe o ţigară fumată prima dată, pe care o fuţi şi o arunci pe jos întreagă. Uneori, oamenii îşi găsesc înţelepciunea în experienţe din viaţă, care îi fac să conştientizeze că timpul nu stă pe loc şi că oportunităţile vin numai o dată. Daca ai pierdut o masă faci foamea, dacă pierzi mai multe o să mori de foame.

Vrei să ştii ce vreau să spun? Vreau să spun că te iubesc cum n-am ştiut să iubesc niciodată şi numai tu m-ai învăţat. Vreau să-ţi spun că mă urăsc cum nu m-am urât niciodată, pentru că tu mi-ai arătat răul din mine. Vreau să-ţi spun că iubesc promisiunile pentru că de când am văzut ce mi-a fost dat să văd am ştiut că de aia li se spun promisiuni, să fie ţinute. Vreau să-ţi spun că am simţit nevoia să mor ca să renasc din nou. Dacă ar exista undeva o piscină imensă, plină cu iertare, m-aş scufunda în ea, acolo unde e cel mai adânc, chiar dacă nu ştiu să înot, doar ca să fiu curat, pentru tine.

Ce e dragostea? Ce sunt sentimentele? Suntem noi, suntem oameni, a căror capacitate de a lua decizii corecte este limitată de voinţa şi caracterul nostru. Îmi caut iertarea printre lacrimi, ale mele şi ale tale, mă urăsc pentru ale tale şi mi le doresc pe ale mele să le înlocuiască. Nu cumpăr suferinţa, vreau să dau gratis fericire. Vreau să trăiesc lângă tine, cu tine, pentru tine, să facem din eu şi tu noi, un noi mare cât cea mai lungă zi de vară, de care să nu ne săturăm niciodată şi pe care să ne-o dorim mereu şi mereu.

Vorbeşte inima nu mintea, vorbesc sentimentele nu cuvintele, îmi cer iertare ţie, femeie... Femeia fără de care eu nu m-aş mai numi bărbat, femeia fără de care viaţa, lumea, fericirea mi-ar fi eterne mistere.

Pun punct vieţii mele şi renunţ la trecut aşa cum mă dezbrac de o haină veche şi împuţita care m-a ferit de ploaie atâţia ani, dar acum e soare. Mă dezbrac şi merg pe stradă în pielea goală şi las soarele să-mi schimbe nuanţa pielii, să mă bronzez şi s-o dau jos aşa cum face şarpele, după care o să mă scald într-un râu de speranţă cu apa limpede şi rece şi când o să ies de acolo ştii ce o să fac?

O să ies şi, în genunchi, în faţa ta, o să mă uit la tine şi o să-ţi spun: Iubirea schimbă oameni, tu m-ai schimbat pe mine, iubirea nu părăseşte sufletul niciodată, nu mă părăsi nici tu pe mine...