Prăjitură răcoroasă cu mere şi frişcă

Într-o seară am făcut o greşeală, am vrut să fac o prăjitură. Ţin să amintesc că a fost prima dată în viaţa mea când mi-au ajuns gândurile până aici, pentru mine bucătăria fiind, de obicei, o zonă de tranzit, unde nu stau mai mult decât câteva minute. Sub îndrumarea iubitei mele, am încercat să fac imposibilul, adică o prăjitură răcoroasă cu mere şi frişcă, aşa am auzit că i se spune.

Îndrumarea a fost sub forma unei lungi conversatii la telefon, timp în care bucătăria mi s-a părut atât de mică încât uneori mai plecam şi mai luam o pauză. Mi-a luat o oră şi jumătate. Daca e mult, pentru mine a fost foarte mult. Acum, când scriu postarea asta, sunt rupt de somn. Săptămâna asta a fost una specială, cred că am luat vreun virus cu gătitul ăsta. Alaltăieri am făcut o ciorbă rădăuţeană, tot pentru prima dată în viaţă mea, tot sub îndrumaţii telefonice. Concluzia: bărbaţii pot găti în condiţii extreme, adică având o femeie care să le „sufle” în urechi.

Era să uit, am făcut şi ciulama de pui, tot în aceleaşi condiţii. Cred că e destul pentru vârsta mea, aşa că m-am gândit să închei cu desertul ăsta cât mai sunt încă în glorie. Urmează nişte poze interzise minorilor, prăjituri dezbracate de caracter, pline de scorţişoară.

Vă rog să nu fiţi critici, gândiţi-vă că a fost prima dată. Acum, cât timp voi vă uitaţi la poze, eu o să mănânc o prăjitură. Poftă bună.