Prăjitură răcoroasă cu mere şi frişcă
joi, 14 ianuarie 2010
Într-o seară am făcut o greşeală, am vrut să fac o prăjitură. Ţin să amintesc că a fost prima dată în viaţa mea când mi-au ajuns gândurile până aici, pentru mine bucătăria fiind, de obicei, o zonă de tranzit, unde nu stau mai mult decât câteva minute. Sub îndrumarea iubitei mele, am încercat să fac imposibilul, adică o prăjitură răcoroasă cu mere şi frişcă, aşa am auzit că i se spune.
Îndrumarea a fost sub forma unei lungi conversatii la telefon, timp în care bucătăria mi s-a părut atât de mică încât uneori mai plecam şi mai luam o pauză. Mi-a luat o oră şi jumătate. Daca e mult, pentru mine a fost foarte mult. Acum, când scriu postarea asta, sunt rupt de somn. Săptămâna asta a fost una specială, cred că am luat vreun virus cu gătitul ăsta. Alaltăieri am făcut o ciorbă rădăuţeană, tot pentru prima dată în viaţă mea, tot sub îndrumaţii telefonice. Concluzia: bărbaţii pot găti în condiţii extreme, adică având o femeie care să le „sufle” în urechi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu