Din nimic

duminică, 20 septembrie 2009

Sunt atâtea feluri în care îţi pot spune te iubesc, sunt atâtea feluri în care îţi pot arăta că te iubesc încât, uneori, mă încurc în vorbe şi fapte, involuntar şi lipsist de inspiraţie. În încercarea de a face, nu faci nimic şi, ca să completezi o imagine dezolantă, în încercarea de a repara o greşeală făcută, greşeşti şi mai tare.
Gânduri negre care calcă în picioare gânduri frumoase şi totuşi, la sfârşitul zilei, tot gândurile frumoase stau deasupra, pentru că nu poţi sparge spiritul.

Visez, recunosc. Visez şi eu ca tine să fie bine şi sper. Sper că visele se împlinesc odată şi odată. Uneori ajută să ai amintiri. Amintirile te ridică şi te fac să mergi înainte. Noi avem amintiri. Tu ai amintiri, eu am amintiri, noi avem amintiri şi ei au amintiri şi nu ştiu de ele, poate, dar nu noi, dar nu tu şi nu eu.
Visezi la căsuţa piticilor, numai că nu sunt şapte sunt doar doi şi nu vine nimeni peste ei. Aş vrea să fim ca familia lui Shrek numai că vreau să fim coloraţi, nu verzi.
O să număr zilele cu soare, o să număr zilele noroase şi o să fac o socoteală să văd câte zile ai fost acolo. Ştii ce răspuns aş vrea să-mi dea? Toate...
Recunosc că uneori visez mult, recunosc că văd viaţa în roz chiar dacă ea e pătată cenuşiu, dar, există întotdeauna un dar, aşa cum melodia zicea "I got zou and that's all I need".
Asta nu e o declaraţie de dragoste, nu e nimic. Vine din nimic, se duce unde trebuie. Nu m-am gândit la ea azi-noapte, ea vine cum vin trenurile cfr-ului, atunci când vor ele.

Îţi simt lipsa când nu eşti. Ştiu că e normal, dar e anormal să simt asta mereu, de ce?
Nu ştie nimeni răspunsul, cine ar putea? Dar ştiu rezolvarea: să nu-mi mai lipseşti niciodată. E chiar atât de greu?
Pun două frunze verzi într-o ceaşcă cu apă fierbinte şi le sufoc cu căldură. Crezi că or să plângă? Crezi că se va face apa verde? Nu.
Nu există dragoste acolo unde nu poate exista, dar când există acolo unde nu se aşteaptă nimeni nu e noroc, e o minune. Nu treci în fiecare zi pe lângă o minune. Eu m-am oprit să o privesc odată şi m-am oprit. De atunci stau aici în fiecare zi şi nu mă gândesc să plec.
Aici cu mine e mai mult decât pot spera şi de aici vedem noi... Buna dimineaţa.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Facebook


Cui ii place:

Copyright ©

Conţinutul acestui site internet este protejat prin Legea dreptului de autor L8/1996 actualizată. Folosirea conţinutului ori a unor părţi din acesta fără înştiinţarea, respectiv aprobarea, proprietarului acestui site se pedepseşte conform legilor în vigoare.

Blog template by simplyfabulousbloggertemplates.com

Back to TOP