Sfârşit

Vreţi să ştiţi cum se va sfârşi anul ăsta? Eu ştiu, am aflat... Încerc să mă uit înapoi la anul 2009, faimosul meu an 2009. Anul în care am reuşit să fac tot ce aş fi putut să fac vreodată. Am reuşit să le fac pe toate, zi şi noapte. Mă uit înapoi şi mă iau după urmele pe care le-am lăsat în zăpadă. Duc până undeva în miez de vară când ar fi trebuit să o iau pe altă cărare.

Nu m-am gândit niciodată că drumul va lua sfârşit. Chiar dacă în faţă este o mare de lăstăriş şi pădure, văd drumul dincolo de ea. E un drum sinuos, drept, care pe măsură ce înaintează se lăţeşte şi e pavat cu iubire. Nu mint. N-o spun ca să te conving să mergi dincolo de pădure şi să vezi cu ochii tăi. Trebuie să simţi tu asta. Eu îţi spun doar că o să merg înainte, o să caut drumul ăla, n-o să mă mai abat de la drum, o să trec prin orice ca să ajung acolo. Avem două opţiuni. Mă iei de mănă şi mergem împreună, drumul va fi greu, nu-ţi promit că alături de mine va fi mai uşor, dar îţi promit că fiecare greutate o s-o împărţim pe jumătate, sau poţi să mergi singură, dar dacă o să te pierzi tu de drum? Dacă atunci când vei ajunge vei fi prea obosită să mergi mai departe?

Cum rămâne cu drumul nostru? Cum rămâne cu căsuţa noastră din pădure care ne aşteaptă acolo cu cerdacul ăla din lemn de nuc şi scaunele alea din răchită şi paharele alea cu limonadă rece? Cum rămâne cu salonul ăla cu ferestre adânci până în podea şi cu şemineul în faţa căruia ne vom săruta de atâta dor? Cum rămâne cu dansul nostru de jur împrejurul patefonului? Cum rămâne cu scara aceea lungă care duce la etaj unde ne aşteaptă cada aia plină cu spumă? Cum rămâne cu patul unde o să facem primul nostru pufulete? Cum rămâne cu visele noastre pe care le vom pune pe pereţi? Cum rămâne cu mine? Cum rămâne cu tine? Cum rămâne cu noi?

Dacă ţi-aş spune că eşti cea mai frumoasă rază de soare care mi-a luminat chipul ai crede că am înnebunit. Dacă ţi-aş spune că fără îmbrăţişarea ta o să îngheţ iarna asta ai zice că glumesc. Dacă ţi-aş spune că aerul e mai dulce în prezenţa ta mi-ai spune să nu mă mai gândesc la dulciuri. Am învăţat să citesc singur. Am învăţat să număr singur. Am învăţat să am grijă de mine singur. Am învăţat să merg singur. Am învăţat 99% din lucrurile din viaţa mea singur, dar n-am reuşit niciodată să învăţ un lucru. Un lucru atât de important încât celelate 99% nu valorează nimic, un lucru atât de important încât restul e doar praf într-o zi cu vânt puternic... Mă risipesc ca firele de nisip pe o măsuţă de sticlă...

Tu m-ai învăţat să iubesc.Ce e viaţa fără iubire? E gol şi pustiu, un deşert plin de bolovani şi nisip. Tu eşti apa din deşertul meu, oaza de speranţă unde îmi satur setea de iubire. Tu mă faci să sper, tu mă faci să simt, tu mă faci să visez.

De ce spun astea abia acum? De ce le spun acum? De ce? Nu stiu. Nu ştiu de ce n-am fost aşa mereu. Nu ştiu de unde să încep, dar ştiu că nu vreau să termin niciodată. Dacă uneori sfârşitul înseamnă un nou început, atunci eu nu mai vreau să încep niciodată. Mi-am găsit începutul într-o zi de decembrie la miezul nopţii. Ştii cum văd eu Crăciunul ăsta? Îl văd plin de zăpadă, înconjurat de râsul tău şi împodobit cu zâmbetele tale. Văd inima cum înfloreşte într-un ghiveci de iubire pe care o s-o sădim împreună.

Anul 2009. Anul în care voiam să-mi jur iubirea ţie, împiedicat în vorbele mele, îngenucheat în faţa ta. Inelul ăla pe care l-am sărutat odată e pentru tine. Pecetea pusă pe inima ta. Of... Mii de gânduri îmi zboară prin minte şi toate se învârt în jurul tău ca într-un carusel. Ameţesc şi încerc să mă concentrez doar pe ochii tăi, privind poza de la capul patului şi uitându-mă la ei văd luminiţe mici ca nişte beculeţe în pomul de Crăciun.

Vrei să-ţi spun un secret? Shhht... Să nu-l mai spui la nimeni. N-am împodobit niciodată în viaţa mea un brad de Crăciun pentru că niciodată nu am putut. Eu sunt cel care îl strange, aşa a fost întotdeauna. Ce simţi atunci când pui steluţa în vârf? Sau ce simţi atunci când îl bagi în priză? Nu îţi vine să săruţi pe cineva?

Mi-am imaginat de câteva ori ce aş face eu. Te-aş săruta pe tine. Te-aş lua în braţe, te-aş ridica uşor să ajungi la vârf şi după ce ai pune steluţa acolo l-aş băga în priză şi aş veni lângă tine şi te-aş săruta. Şi am sta aşa amândoi şi ne-am uita la el îmbrăţişaţi.

De ce iubesc eu Crăciunul?

Pentru că nu prea am primit multe cadouri la viaţa mea, iar sincer să fiu, nici nu mi le-am cam dorit. Dar vorbisem cu Moşu' pentru anul ăsta. Aveam un cadou în gând şi îmi promisese că anul ăsta îl voi primi. Cred că nu se va putea ţine de cuvânt, probabil nu-l merit. Ştii, n-am fost deloc cuminte anul ăsta. N-am fost cuminte deloc. Şi degeaba încerci să spui că la anul vei fi, tot ce contează e anul ăsta, nu? Dar ce părere ai de viitor? Crăciunul ăsta e primul nostru Crăciun. La anul va fi al doilea şi tot aşa... Crăciun după Crăciun...

Nu credeam niciodată că voi spune asta, dar... Nimic şi nimeni în lumea asta nu va mai pune la loc zâmbetul ăla pe faţa mea şi ştii asta...

Te iubesc