Parfum de scrisoare

Întinzi mâna şi o atingi. E fină… O priveşti şi taci. Nu ştii ce se ascunde în ea şi o priveşti ca un copil pierdut… Oare ce să fac? Să o deschid? Acum? În clipa asta? Rupi un colţ şi vezi cum ruptura se duce drept pe muchie până când se întrerupe şi se rupe aleator într-o direcţie numai de hârtie ştiută. Încerci iar. Muchie… Se rupe iar… Nu renunţi. O prinzi cu mai multă grijă şi mai tragi odată. Pe muchie… Gata, e desfăcută. O deschizi. E roz… Roz cum nu te aşteptai niciodată… O prinzi cu două degete, uşor, ca şi cum n-ai vrea să zdruncini scrisul, şi în clipa în care o scoţi din plic… Miroase atât de bine. Ce parfum… Parcă ar fi lângă tine şi i-ai putea spune Ce bine miroşi… Deschizi ochii şi parcă trezit dintr-un somn adânc priveşti cu uimire la ea. O despătureşti uşor… Se desfăşoară în faţa ta şi începi să citeşti. Nu te poţi concentra. Mai tragi odată aer în piept. Nu te mai saturi de parfumul ei… Şi scrisul, şi cititul merg mână în mână. Şi parfumul… Parfumul acela parcă era aievea lângă tine şi citea… Şi îţi imaginezi, citind, cum vocea rostea tot ce era scris acolo. Şi după ce ajungi la sfârşit îţi dai seama că mai vrei odată… Şi încă odată… Şi încă odată… Tragi aer în piept. Miroase atât de bine…
Parfum de scrisoare… Parfum de femeie…