Eu şi Yahoo Messenger

Îl cunosc demult pe tip. Îl folosesc de prin 2002, adică de ceva ani... De la an la an devine mai insipid şi mai plictisitor, noroc cu câteva excepţii, motiv pentru care nu-l şterg din calculator. N-are multe defecte, doar idioţii cărora le dau ignore şi idioţilor x 2 care îmi dau ignore.
Am trăit şi am văzut multe de când cu messu ăsta, oameni care n-aveau nicio legătură cu lumea, nebuni, proşti şi cerul e limita, dar cel mai mult îmi „plac” cei care habar n-au ce vor, incerţii, cei care azi te salută, mâine te întreabă ce cauţi în lista lor, poimâine îţi dau ignore, săptămâna viitoare îţi dau add iar şi tot aşa... Human drama live... La început ţi se pare amuzant, pe urmă nu, pe urmă te enervezi ca pe urmă să devii indiferent, moment în care ajungi să zici faimosul wtf... şi să mergi mai departe, keep on walking fără whisky...
E o mare figură şi messul ăsta, cum o fi fără? Nu ştiu. Încă nu am încercat. Uneori însă sunt dispus să o fac, oare cum ar fi? Până atunci eu şi cu el ne ducem singuri păcatele de a vrea să vorbim. El mă suportă pe mine, eu pe el şi povestea continuă , zi după zi după zi... ca şi cum aşa ar fi normal... De parcă ştiu eu ce mai e normal, ştiu că aşa e şi îmi e de ajuns... Eu şi cu Yahoo Messenger... Ce mai echipă, domn'e...