O dată

DA. Asta aş vrea să aud. Da. Ştii, nimic n-are sens dacă nu ştii despre ce e vorba, dar cineva ştie. Da, asta vreau să aud. Şi e mai mult de atât. Nu vreau doar să aud, vreau să spui asta, vreau să simţi asta. N-are sens dacă nu ştii despre ce e vorba, uneori n-are sens nici dacă ştii. Ştiu atât cât pot să ştiu, ştiu că îl vreau pe da. Nu mă uit unde, nu mă uit când, mă gândesc unde şi când.

Am visat. Am visat ce îmi doresc, dar n-am văzut încă şi n-am trăit încă visul. Nu-mi vreau visul pus doar pe hârtie, nu îl vreau doar rostit în vorbe, vreau să-l simt aievea, ca şi cum nu l-am visat niciodată, ca şi cum aşa trebuia să se întâmple. Vreau visele să fie realitate şi realitatea să fie mai frumoasă decât un vis. 

Are sens ce spun acum sau nu are? Nu cred, cineva poate va inţelege, altcineva poate nu. Creadeam că am toate răspunsurile, dar mă lovesc mereu de cele mai uşoare cuvinte. Te iubesc nu e uşor, dar nici imposibil. Te visez. Aş vrea să nu te mai visez mereu, ci să trăiesc visele. Te vreau. Cât de uşor e de spus şi cât de greu este să-l simţi. Nu renunţ, îmi fac curaj singur şi încerc să ajung la destinaţie. Nu o să te uit niciodată... îmi sună a despărţire şi eu nu m-am gândit niciodată la asta... Dacă unesc toate cuvintele astea oare ce îmi va da? O să-mi spună adevărul?

Te iubesc.

Te visez.

Te vreau.

Nu renunţ.

Nu o să te uit niciodată.

...ăsta e şirul vieţii, cursul ei firesc. Mă uit în harta asta şi nu mă gasesc, eu unde sunt? Şi dacă o să găsesc locul unde mă aflu, oare voi mai vrea să plec? Eu nu călătoresc prin viaţă pentru o destinaţie, călătoresc pentru călătoria în sine.

Am spus o dată şi nu mă mai repet, cineva să înţeleagă, cineva să aibe semne de întrebare, cineva să nu înţeleagă nimic.

Şi mâine mă voi trezi de dimineaţă şi o să o iau de la capăt... Zi după zi... după zi. E viaţa mea, de ce ar fi altfel?