Te iubesc, Dana

Era a patra toamnă de când plecasei, eram pe aceeaşi bancă din parcul pe care tu îl ştiai atât de bine şi mă uitam cum pe lac pluteau frunzele într-o dezordine pe care tu o găseai amuzantă. Chiar la intrare în parc mi s-a parut că te văd, purtai rochiţa albastră, aceea pe care ţi-o făcusem eu cadou de Crăciun. Îţi mai aduci aminte ce fericită erai? Stăteai pe marginea iazului, cu picioarele în apă şi încercai să convingi broscuţa aia mică ţestoasă, pe care o găsisei sub bancă, să înoate. Te priveam şi mi se părea atât de amuzant, am şi acum poza de atunci în portofel, o port cu mine să-mi aducă aminte că noi am avut şi clipe frumoase. Am trecut şi pe lângă toneta cu îngheţată unde te opreai tu mereu. Două cupe de fructe de pădure şi una de vanilie, vezi că n-am uitat? Nu spune nimic, taci, n-am uitat nici de siropul de afine... Oare aş fi putut? Îţi mai aduci aminte de veveriţa care sărea mereu pe noi când stăteam pe iarbă, sub copac, în capătul aleii? Are doi pui mici şi frumoşi, sunt atât de blânzi... Ieri am putut să-i iau în braţe, nu le era frică deloc, cred că ţi-ar fi plăcut. Am atâtea să-ţi povestesc, am atâtea lucruri să-ţi spun şi tu ai atâta timp să mă asculţi... Mi-e dor de vocea ta, iubito. Mi-e dor de mângâierile tale, ştiu că ţi-ai fi dorit să trec mai repede peste toate astea, dar nu pot. Ştiu că ţi-am promis că o să fiu fericit, dar nu pot. Şi acum mă trezesc noaptea şi îţi rostesc numele. Uneori mă trezesc şi mă surprind vorbind cu tine, îmi dau seama că sunt singur şi încep să plâng. Daca m-ai vedea, probabil, m-ai muştrului. Sper să nu mă fi văzut. Îmi pare rău că n-am venit săptămâna trecută, a murit mătuşa ta, dar probabil tu ştii deja asta. Am vrut să vin după înmormântare, dar nu m-au lăsat. Pe drum încoace ţi-am cules un buchet de ghiocei, ştiu cât de mult îţi plăceau şi ce zâmbet aveai când mă vedeai că vin cu câte un bucheţel şi ţi-l dau să-l miroşi. Mă doare, iubito. Mă doare rău şi cel mai greu îmi este că n-am putut, că n-am făcut-o... Atunci când erai pe patul de spital am vrut să-ţi spun ceva, îţi mai aduci aminte? Nu ţi-am spus-o atunci pentru că am ieşit din salon plângând, nu voiam să mă vezi aşa, nu voiam să te întristez. Am vrut să-ţi spun... am vrut să-ţi spun că te iubesc, Dana... Iartă-mă că nu m-ai auzit, iartă-mă că ai plecat fără să ştii asta, iartă-mi neputinţa şi disperarea din clipele alea negre prin care am trecut amândoi. Daca acum mă vezi, dacă mă poţi auzi, te iubesc, Dana. Mi-e dor de tine, iubito...

Şi vântul culese ultimele cuvinte şi le duse undeva sus, pe cei mai albaştri nori şi aleile pietruite tăceau şi liniştea se aşternu. Doar undeva, într-un colţ, ghioceii îşi cântau plânsetul salbatic... şi timpul tăcea şi asculta... şi se topea în ceaţă.