Sâmbătă

sâmbătă, 18 iulie 2009

Este prea cald până să şi gândeşti. Prea cald. Am ieşit afară de două ori şi a doua oara nu mai găseam uşa să intru iar în casă. Holograf - Vine o zi ascult de zor. Se potriveşte cu mobilierul camerei? Cine ştie? Dar sună bine.
Dacă mă ascund sub pat va fi mai bine? În niciun caz nu e cum ar trebui să fie. E palidă viaţa asta şi parcă rămâne fără culoare pe zi ce trece, parcă îmbătrânesc. I-am spus cuiva că mă simt batran şi a râs. Probabil este amuzant să te simţi bătrân la aproape 26 de ani, eu nu mă simt, dar uneori vreau să cred că am îmbătrânit. Poate doar mi se pare sau poate nu ştiu nici măcar ce simt.
Şi căldura asta şi casa goală şi camera goală… În orice colţ m-aş ascunde aş auzi acelaşi lucru, linişte. Şi uneori bâzâitul vreunei muşte leşinate de atâta căldură. Stăteam mai devreme pe pat şi mă luptam cu o muscă pentru un loc mai bun. Cu greu am convins-o că pe perdea i-ar sta mai bine.
De câte ori poţi face duş într-o zi călduroasă ca asta? Sau mai bine o baie lungă de o zi, în care să stai în apă de dimineaţă şi până seara. Ce bine ar fi… Şi uneori să mai ieşi şi să intri din nou.
Nu-mi vine să cred că e sâmbata. Azi e sâmbătă, ştii? Sâmbătă, adică e weekend. Ce dracu’ înseamnă weekend? Nici măcar nu ştiu ce vreau să zic. Hai s-o lăsăm pe mai tarziu.
Nu zic pa.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Facebook


Cui ii place:

Copyright ©

Conţinutul acestui site internet este protejat prin Legea dreptului de autor L8/1996 actualizată. Folosirea conţinutului ori a unor părţi din acesta fără înştiinţarea, respectiv aprobarea, proprietarului acestui site se pedepseşte conform legilor în vigoare.

Blog template by simplyfabulousbloggertemplates.com

Back to TOP