Iubirea doare?

Iubirea doare? De ce?

Iubirea muşcă? A făcut-o vreodată?

Iubirea urlă? O auzi şi o confunzi cu disperarea...

Iubirea este ca o durere de cap ce ţine până adormi, ca mai apoi să te trezeşti şi să o iei de la capăt. Iubirea doare pentru că e mare şi mult prea neîncăpătoare pentru conştiinţa umană... Dacă s-ar măsura în minute, iubirea ar fi nelimitată, dacă s-ar măsura în metri iubirea ar înconjura pământul şi l-ar ocoli până la epuizare... Daca iubirea e un sentiment atât de frumos, de ce doare? D e ce plângi când iubeşti? Sclavi ai iubirii, ne plângem durerile pe umerii încovoiaţi ai timpului... Iubirea şi timpul, combinaţie glorioasă, fericire sau durere, zâmbet şi lacrimă. De ce plângi? întreabă el. Pentru că te iubesc, răspunde ea. Nu încerca niciodată să înţelegi lacrimile iubirii, nu încerca să le ştergi, ştergi amintiri.

Spui că te doare? Fii fericit, e doar iubirea... Aşa e ea, mofturoasă şi plină de toane. Azi te simţi bine în ea, mâine o să regreţi că i-ai cunoscut atingerea. Oare adevărata iubire e făcută să doară? Sau doar iubirea comună, iubirea omului fără sentimente e aceea care doare? O coală de hârtie se poate înveli în patru fără să-şi schimbe forma sau culoarea, inima de câte ori poate plânge fără să se rupă ? Un gând impasibil, o răsuflare , o adiere într-o cameră obscură... Nu plânge că te doare, mai bine plângi să nu o uiţi.

Iubirea doare? Şi-am pus o întrebare de mii de ori şi răspunsul n-a venit asemeni unui ecou aşa cum mă aşteptam, a venit treptat, petală cu petală , până a căzut la picioarele mele şi cu o ultimă suflare muribundă mi-a spus Iubirea doare, iubirea simte, iubirea nu naşte disperare, iubirea e rece şi palidă şi atunci când dă de soare, când îşi găseşte casa în inima dorită, răsare şi tresare şi luminează tot ce o înconjoară. Aşa-i iubirea, veşnic mofturoasă, plină de toane ca o fetiţă răsfăţată. Vrea doar atenţie şi un sărut pe frunte. Aşa-i iubirea, doare... când e mofturoasă.