P..... ea un p..ic

Am plâns. Am plâns ca un copil, dar a fost bine. Aveam nevoie de minutele alea ca de aer. Am evadat. Am fost liber preţ de un pumn de minute care au părut o eternitate, dar a fost bine. Am renăscut şi am simţit cum energii noi mă cuprind şi cum cresc în mine. Niciodată să nu-ţi fie ruşine să plângi, niciodată să nu ţii închise în tine sentimente de tristeţe pentru că ele se vor transforma în ură, ura în durere şi durerea nu ţi-o poate alina nimeni. Când afli pe pielea ta ce înseamnă lacrimile rămâi uimit. Nu e aşa cum ţi s-a spus. Lacrimile ustură, lacrimile taie în pielea obrazului văi adânci prin care se scurg, ca nişte râuri furioase, valuri,valuri, lacrimile izvorâte din tristeţea ochilor. De unde izvorăsc lacrimile? Lacrimile izvorăsc din durerea sufletului atins de tristeţea gândurilor. Lacrimile izvorăsc din amintiri şi din speranţe. Lacrimile izvorăsc din secrete nespuse şi gânduri neîmpărtăşite. Lacrimile izvorăsc din dragoste, din lipsa ei, din prezenţa ei imensă şi presiunea pe care o are asupra psihicului. Lacrimile sunt terapia sufletului, sunt modul în care tu faci faţă tuturor lucrurilor care ţi se întâmplă.

A plâns odată un pitic. L-am văzut într-o oglindă pătată de vreme, dar l-am văzut clar. Ţi se rupe inima când îl vezi, când îi vezi lacrimile şiroind pe obrajii rumeni, când îi vezi ochii roşii, când îi vezi buzele tremurând haotic... Ţi se rupe inima... Dar şi piticul e om, şi piticul simte,şi piticul suferă, şi piticul cedează. M-am uitat din nou la pitic, se liniştise. Privea în gol şi se gândea, căuta răspunsuri. M-am uitat din nou la pitic, zâmbea. Era fericit, simţea dragostea cum se aruncă asupra lui, simţea cum îl cuprinde o căldură mare. A plâns un pitic şi a fost bine, aşa mi-a spus el. Nu vrea să mai plângă, dar e bine că a făcut-o atunci, pe bucăţica aia de rouă, singur, înconjurat de dragoste. Piticul respira din nou, aer curat, vede bine, simte bine, piticul trăieşte şi nu renunţă, la nimic... niciodată.