Povestea unui pitic (partea a 2-a: Piticul se întoarce)

A trecut ziua in care piticul statea pe trotuar ,au trecut zilele ,au trecut noptile.Piticul a crescut ,a imbatranit,i-a crescut barba si parul i-a crescut.Seamana cu piticul de odinioara dar parea mai serios.Ochii doar ii erau aceiasi,neschimbati de vreme,neschimbati de ploi,neschimbati de vant,neschimbati de zambete sau de lacrimi,erau aceasi ochi verzi,de un verde aprins.L-am vazut pe o banca intr-o gara,din nou astepta ceva si ma gandeam ca poate ,poate piticul gasise ce cauta si nu mai era trist.Speram sa fi gasit fericirea,il priveam acolo pe banca cum astepta si nu stiam ce sa cred.Nu stiam nimic si stateam si il priveam.Era linistit,aproape pasiv si nepasator,tinea in mana un ziar la care se mai uita din cand in cand ,insa in special privea ceasul din fata lui de pe celalalt peron.Oare ce astepta ?
Veneau trenuri si plecau,veneau oameni si treceau,si isi luau ramas bun ,si radeau si plangeau si peroanele erau pline de fericire si deznadejde,dar piticului nici ca-i pasa...el isi rasfoia ziarul tacticos si din cand in cand se mai uita la ceas.....oare ce astepta?
Dupa un timp se ridica in picioare si facu cativa pasi ,se sprijini de un stalp si privea tacut la ziarul pe care il lasase intins pe banca.Cand deodata vantul ridica cateva foi de ziar si le zbura spre cer.Piticul facu un pas sa le prinda dar era prea tarziu,intr-o inclestare absurda se pierdura dupa balustrade si disparura.
Se mai uita o data la ceas si scoase din buzunar un pix si o foaie de hartie si scrise ceva,deodata tresari, era anuntat un tren...se aseza din nou pe banca si incrucisa mainile.Trenul sosi ..se ridica in picioare si se aproapie de un vagon...si in brate ii sari ceva....deschise bratele larg,privi....si cu un zambet larg ....bine ai venit pitica mea....(oare va mai continua?)